monitorulcj.ro Menu

Spital regional de urgenta in Floresti

Guvernul a aprobat inceperea lucrarilor de constructie, in luna octombrie, a unor spitale regionale si universitare noi, dar si a lucrarilor de reabilitare a 15 unitati sanitare cu paturi. Potrivit directorului executiv al Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) Cluj, dr. Nicolae Deleanu, la Floresti se va construi un spital regional de urgenta, care va deservi sase judete din regiunea de Nord-Vest a Romaniei. „Spitalul se va construi in localitatea Floresti pe amplasamentul actualei Unitati Militare. Toate avizele de trecere a terenului din proprietatea Ministerului Apararii Nationale in cea a Consiliului Judetean au fost obtinute si s-a realizat si un studiu de prefezabilitate“, a declarat dr. Nicolae Deleanu.Urmatoarea etapa este efectuarea unui studiu de fezabilitate, conducerea ASP Cluj avind programata saptamina viitoare o intilnire in acest sens.Dr. Nicolae Deleanu a precizat ca spitalul va avea 800 de paturi pentru chirurgie, interne, pediatrie sau traumatologie. „Nu vor fi mai multe paturi, ci vor fi redistribuite cele existente in spitalele din judet in momentul de fata“, a precizat dr. Nicolae Deleanu. Premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat ca pina la 31 mai vor trebui finalizate toate proiectele de fezabilitate, iar lucrarile de constructie la toate cele 28 de spitale vor demara in luna octombrie. Procedura de licitatie pentru atribuirea contractului de proiectare si constructie va fi finalizata pina la sfirsitul lunii august, iar contractele cu agentii economici desemnati cistigatori vor putea fi încheiate pina la finele lunii septembrie. Lucrarile de constructie vor demara în luna octombrie, acestea urmind sa fie finalizate în 18 luni. Sumele necesare pentru construirea unitatilor sanitare vor fi asigurate de la bugetul de stat.

comments powered by Disqus