monitorulcj.ro Menu

Patimile lui Basescu

In linie dreaptaConform intelegerii dintre cele doua partide, raportul Comisiei de anchetare a presedintelui trebuia depus la 21 martie, astfel ca imediat acesta sa ajunga la Curtea Constitutionala. Nu intimplator, la finalizarea raportului Comisiei de ancheta a fost avansat ca termen de analizare la Curtea Constitutionala un interval de 20 de zile, care nu este prevazut de nicio lege sau regulament dupa care se deruleaza suspendarea sefului statului.Raspunsul Curtii Constitutionale - in cazul in care judecatorii vor respecta termenul solicitat de Parlament - ar urma sa fie anuntat la data de 11 aprilie, adica in miercurea din Saptamina Luminata, cea de dupa Paste. Potrivit Regulamentului sedintelor comune ale Parlamentului, de la momentul la care Curtea Constitutionala se pronunta, in termen de 24 de ore Parlamentul trebuie sa supuna la vot cererea de suspendare a sefului statului, indiferent de punctul de vedere al Curtii. Asta inseamna ca la 12 aprilie ar urma sa aiba loc votul si, dupa cum sustin reprezentanti ai PSD si PNL, Traian Basescu ar fi suspendat din functie.Calvarul continuaConstitutia precizeaza ca, in 30 de zile de la data suspendarii, populatia este chemata la referendum pentru a decide daca presedintele este demis sau nu. Calendarul indica ziua de 13 mai - cind fusesera programate alegerile pentu Parlamentul European - ca data a referendumului. Dupa calendarul ortodox  - fiind a cincea duminica de dupa Paste -, ne aflam in „Duminica Orbului". Sintagma a devenit foarte cunoscuta dupa primele alegeri postcomuniste, in Duminica Orbului, din 20 mai 1990, scrutin care a marcat victoria zdrobitoare a FSN si a lui Ion Iliescu. Surse din rindul liberalilor si al social-democratilor au declarat ca ratiunea pentru care a fost aleasa aceasta desfasurare a evenimentelor a fost aceea de a evita suprapunerea votului din Parlament cu Saptamina Patimilor, cea in care este comemorat calvarul rastignirii lui Christos.Lasa de la elPresedintele Traian Basescu a semnat, ieri, decretul prin care premierul Calin Popescu Tariceanu a fost numit ministru interimar al afacerilor externe, se arata intr-un comunicat de presa al Administratiei Prezidentiale. „Ca urmare a demisiei din functia de membru al Guvernului a domnului Mihai Razvan Ungureanu si a propunerii primului ministru, Presedintele Romaniei a semnat, astazi, decretul pentru desemnarea domnului Calin Constantin Anton Popescu Tariceanu, prim-ministru al Guvernului Romaniei, in functia de ministru interimar pentru a indeplini si atributiile de ministru al afacerilor externe", se mai spune in comunicatul mentionat. Premierul Tariceanu i-a trimis, miercuri, presedintelui Basescu o scrisoare prin care ii cere sa semneze decretul de numirea a sa in functia de ministru de externe interimar, invocind printre altele articolul 107 din Constitutie, potrivit caruia presedintele nu-l poate revoca pe primul ministru. Tariceanu anuntase, in aceeasi zi, ca a decis sa preia temporar, cu titlul de interimat, functia de ministru de externe, motivind ca MAE se afla intr-o stare de blocaj cauzata de presedintele Traian Basescu, care a refuzat sa-l numeasca pe Adrian Cioroianu in aceasta functie.

comments powered by Disqus