monitorulcj.ro Menu

Centrele de comuna, refacute cu sprijinul arhitectilor

 Consiliul Judetean Alba, cu sprijinul Ordinului Arhitectilor din judetul Alba, a demarat o ampla actiune de punere in valoare a centrelor de comuna. Reprezentantii institutiei judetene au precizat ca actiunea se va desfasura in mai multe etape, in prima dintre ele fiind incluse 13 comune, ale caror zone centrale vor fi modernizate si puse in valoare. Ordinul Arhitectilor din judetul Alba va oferi solutiile de amenajare, respectiv de refacere a fatadelor si imprejmuirilor, amplasarea mobilierului urban si amenajarea spatiilor verzi. Primul pas va consta in amenajarea spatiilor verzi, prin plantarea de flori, arbori si arbusti ornamentali. Aceasta actiune va incepe simbata, pentru a nu pierde perioada propice plantarii. In total, se vor planta aproximativ 6.000 de arbori si arbusti si cel putin 650 de trandafiri. În fazele urmatoare se va trece la amplasarea de mobilier urban (banci, cosuri de gunoi, statii de autobuz, imprejmuiri), refacerea fatadelor si  imprejmuirilor. Interesul autoritatilor locale – principalul argument Selectia localitatilor incluse in program s-a facut, in primul rind, pe baza interesului manifestat de autoritatile locale, primarii din 13 comune aratindu-se interesati sa intre imediat in acest program. Este vorba despre Cenade, Cergau, Ciugud, Cilnic, Daia Romana, Galda de Jos, Ighiu, Metes, Panu, Sasciori, Sugag, Sintimbru si Unirea. Fondurile necesare pentru realizarea acestei prime faze a proiectului se ridica, in total,  la circa 15.000 RON, bani ce vor fi suportati din bugetele celor 13 comune. Pentru fazele urmatoare ale proiectului Consiliul Judetean Alba va asigura cofinantarea proiectului. Specialistii CJ Alba au oferit asistenta tehnica necesara Primariilor pentru aceasta faza a proiectului, urmind ca in zilele urmatoare sa se ocupe si de distribuirea materialului saditor catre fiecare dintre aceste comune. “Avem acest proiect pregatit de mai mult timp si am asteptat doar ca vremea sa ne permita punerea sa in practica. Dupa cum vedeti, nu ne costa nici foarte mult pentru ca am lucrat doar cu firme din judetul Alba si intreg materialul saditor, de o calitate foarte buna, este adus din judetul Alba. Colaborarea noastra cu Ordinul Arhitectilor este foarte buna si ne-a ajutat de asemenea foarte mult”, a declarat presedintele CJ Alba, Ion Dumitrel.

comments powered by Disqus