monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Se închide circulaţia în centru, în această seară

Se inchide circulatia in centru
Primăria Cluj-Napoca anunţă instituirea unor restricţii de circulaţie în această seară, ca urmare a desfaşurării unui concert de muzică clasică şi a unei prezentări de modă în piaţa Unirii.

Relaţiile dintre Rusia şi SUA „au îngheţat” până în 2017

Steagurile Rusiei şi SUA
Preşedintele Barack Obama luase încă de luni decizia de a anula întâlnirea sa cu Vladimir Putin, prevăzută în septembrie la Moscova. Aceasta a fost definitiv adoptată marţi de Casa Albă, iar miercuri Departamentul de Stat a adus-o la cunoştinţa Rusiei, relatează joi The Wall Street Journal, citând un înalt oficial din cadrul administraţiei de la Washington.

Alţi doi angajaţi de la Scutul Negru au fost arestaţi preventiv

sursa foto: scutulnegru.ro
Alţi doi suspecţi, angajaţi ai firmei de pază Scutul Negru, au primit mandat de arestare preventivă pentru 29 zile, alături de ceilaţi zece suspecţi arestaţi anterior pentru că în data de 21 iulie au agresat trei persoane într-un club din centrul municipiului Cluj-Napoca

Uriah Heep şi Pascal Bruckner vin, în toamnă, la Târgu Mureş

Formaţia rock Uriah Heep
Formaţia rock Uriah Heep şi scriitorul Pascal Bruckner vor fi prezenţi la Târgu Mureş, în toamnă, când are loc centenarul Palatului Culturii din municipiu, evenimentul cuprinzând concerte, proiecţii de filme, piese de teatru, dar şi conferinţe.

Cîrstea a învins-o pe Wozniacki!

Sorana Cirstea
Sorana Cîrstea a învins-o, miercuri, pe daneza Caroline Wozniacki, locul 9 WTA, în turul doi al turneului de la Toronto, reuşind astfel a zecea victorie din carieră în faţa unei sportive din Top 10 WTA.

Care sunt priorităţile administraţiei locale?

Cum arată Polivalenta în proiectul CON-A
Primăria are în plan şi în derulare proiecte totalizând sute de milioane de euro, după ce a bifat deja câteva realizări importante. Monitorul de Cluj a selectat din fiecare categorie (proiecte finalizate, în derulare şi planuri) câte o investiţie care stă sau a stat în capul listei cu priorităţi ale municipalităţii.

Iulius Mall are trei chiriaşi noi: EVOLIO, CHIC VILLE şi SABRINI

Magazinul de decor vintage Chic Ville
Trei magazine noi s-au deschis de curând în centrul comercial Iulius Mall. Este vorba despre EVOLIO, specializat în accesorii multimedia high-tech, CHIC VILLE, magazin de decor vintage şi SABRINI, un magazin elegant de bijuterii şic şi ceasuri de la cele mai apreciate mărci în domeniu.

VIDEO: YAHOO! îşi schimbă LOGO-ul

Logo Yahoo!
Marissa Mayer, directorului executiv al companiei Yahoo! a anunţat că în 30 de zile Yahoo! va avea o nouă identitate vizuală.

Clasament FIFA: România, tot pe locul 33

Suporterii echipei nationale
Echipa naţională de fotbal a României ocupă locul 33, cu 732 de puncte, în clasamentul FIFA-Coca Cola pe luna august, aceeaşi poziţie ca în iulie.

Klaus Iohannis, acuză ANI de "exces de zel"

Prim-vicepreşedintele PNL, primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis,
Prim-vicepreşedintele PNL, primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că Agenţia Naţională de Integritate (ANI) nu are dreptate şi că el nu a fost şi nu este în niciun conflict de interese, acuzând instituţia de "exces de zel".

Rednic L-A DAT AFARĂ din LOT pe favoritul lui Paszkany

sursa foto: prosport.ro
Anunţ şocant dinspre CFR Cluj. În urma prestaţiei lamentabile de la Vaslui, unde a greşit la două goluri, Ricardo Cadu nu a fost inclus în lotul pentru partida cu Viitorul, de sâmbătă seara, din etapa a 4-a a Ligii I.

Tânăr prins la furat în baia unui turdean

În 7 august, ora 03:24, un bărbat de 53 ani din Turda, a sesizat Poliţia municipiului Turda despre faptul că în jurul orelor 03:10, a surprins în baia locuintei, al cărei geam era deschis, o persoană de sex masculin ce avea asupra lui o geantă de voiaj.

Vasile Blaga: Udrea nu e interesată de un alt partid

Președintele PDL, Vasile Blaga
Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat miercuri, în cadrul unei emisiuni la un post de televiziune, că un există o listă neagră pe care sunt trecuţi Elena Udrea sau Theodor Paleologu aşa cum s-a vorbit în presă. Ba din contră, acesta a afirmat că a avut o întâlnire cu Elena Udrea iar aceasta ar fi confirmat faptul că un este interesată să plece la un alt partid.

FOTO - Fotografiile furate cu Brâncuși au fost recuperate

 Constantin Brâncuşi
Mai multe fotografii ale lui Constantin Brâncuşi, cu autograful acestuia, au fost furate din casa stră-strănepoatei sculptorului de către un bărbat pe care îl angajase să aibă grijă de locuinţă, acestea fiind recuperate şi restituite femeii, au declarat ieri oficiali din Poliţie.

Olimpia Cluj, din nou în Liga Campionilor

Echipa de fotbal feminin Olimpia Cluj
Echipa de fotbal feminin Olimpia Cluj va încerca să repete parcursul foarte bun din sezonul trecut, când a ajuns în optimile Ligii Campionilor.