monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Clujul, înecat de mii de tone de antiderapant

La nivelul judeţului Cluj nu se înregistrează drumuri judeţene închise sau blocate, circulaţia autovehiculelor desfăşurându-se în condiţii de iarnă, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj.

Roșienii vor repornirea mineritului la Roșia Montană

Duminică, roșienii au arătat țării întregi că vor minerit la Roșia Montană. În ciuda vremii nefavorabile și a ninsorilor abundente care au ținut izolate multe cătune de la munte, îngreunând accesul oamenilor către secțiile de vot, comuna Roșia Montană a votat pentru minerit cu o majoritate de 78,86%, informează un comunicat de presă al Primăriei Roșia Montană.

Guvernul cere plata impozitelor până pe 21 decembrie

Guvernul devansează în premieră termenul de plată a taxelor şi impozitelor scadente pe 25 decembrie, motivând că ziua de Crăciun este nelucrătoare, astfel că firmele şi populaţia vor fi obligate să depună declaraţiile de impunere şi să realizeze plăţile până pe data de 21 decembrie.

Papahagi se gândeşte să lase baltă politica

Adrian Papahagi, candidat din partea ARD pentru Colegiul 1 la Camera Deputaţilor, a anunțat că se gândeşte să se retragă din politică, după ce a fost înfrânt la alegerile din 9 decembrie.

Cum se văd rezultatele alegerilor parlamentare de la Primăria Cluj?

Fostul preşedinte al PDL, Emil Boc, a declarat că Daniel Buda și Adrian Papahagi au pierdut mandatele în urma unei loterii şi că rezultatele votului sunt corecte din punct de vedere juridic, neexistând niciun fel de fraudă sau intervenţie din alte părţi.

Schnecker de la Antena 3 va conduce CA al CFR SA

Omul de televiziune Niels Schnecker, realizator de programe la postul Antena 3, va conduce Consiliul de Administraţie al companiei CFR SA din postura de preşedinte, informaţia fiind confirmată pentru Mediafax de către ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi.

Judeţul Cluj nu are drumuri închise sau blocate

La nivelul judeţului Cluj nu se înregistrează drumuri judeţene închise sau blocate, circulaţia autovehiculelor desfăşurându-se în condiţii de iarnă, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj.În vederea asigurării unor condiţii normale de circulaţie pe drumurile judeţene, în ultimele 24 de ore, s-a acţionat pe 166 de sectoare de drumuri judeţene, cu 144 de utilaje şi mijloace auto, cu ajutorul cărora au fost împrăştiate nu mai puţin de 1 177 de tone de material antiderapant.

Peste 31.000 de elevi nu merg la şcoală din cauza ninsorii

Activitatea unităţilor şcolare din 9 judeţe este afectată de condiţiile meteorologice, numărul elevilor şi preşcolarilor aflaţi în situaţia de a nu frecventa cursurile fiind de 31.341, conform datelor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene miercuri, până la ora 13,00.

„U“ Mobitelco primește vizita Craiovei

Baschetbaliștii clujeni au câștigat în deplasare cu Energia Rovinari, în ultima etapă a Diviziei A, iar acum își doresc și o victorie în fața propriilor suporteri.

Bogaţii Europei au avut în 2012 cel mai slab profit de la debutul crizei

Familiile bogate din Europa au obţinut în acest an cele mai slabe randamente ale averilor din ultimii cinci ani, după ce incertitudinile economice i-au determinat să investească prea mulţi bani în active considerate sigure, dar generatoare de profit redus, potrivit unui studiu.

Vezi unde stau joi radarele

În judeţul Cluj aparatele radar pot fi amplasate în data de 13 decembrie în următoarele locaţii:

Finanţiştii din zona noastră, cei mai pesimişti

Europa Centrală şi de Est (ECE) este regiunea cea mai pesimistă dintre cele şapte incluse în cel mai recent Studiu al ACCA şi IMA privind Condiţiile Economice Globale, care a inclus 2500 de profesionişti în domeniul finanţelor.

Alina Dumitru se retrage din activitate!

Multipla campioană olimpică şi mondială la judo Alina Dumitru a declarat în exclusivitate agenţiei Mediafax că a decis să renunţe la activitatea de sportivă.

Acceptă Emil Boc, din nou, şefia PDL?

Fostul preşedinte al PDL, Emil Boc, a fost întrebat, dacă în urma rezultatelor dezastroase obţinute de ARD la alegerile parlamentare din 9 decembrie, ar fi de acord să preia conducerea partidului. Mai multe voci din PDL au susţinut că Emil ar trebui să-şi asume un loc în conducerea centrală a PDL.

Creşe şi grădiniţe noi în Zorilor şi în Centru

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat miercuri că în anul 2013 se vor crea 300 de noi locuri de grădiniţă şi creşă, după ce la nivelul oraşului există un deficit de locuri la acest capitol. Banii pentru construcţia acestor două obiective provin din bugetul local.

Spectacol caritabil la Şcoala “Ion Creangă”

În data de 6 decembrie, de Sf. Ierarh Nicolae, a avut loc la Şcoala „Ion Creangă” din Mănăştur serbarea închinată Naşterii Domnului, prilej cu care elevii clasei a VI a B, îndrumaţi de către profesoara Gabriela-Maria Paşcalău, au prezentat două scenete religioase: Naşterea Domnului şi Moş Crăciun.

Vezi cine este cea mai dorită femeie din lume

Actriţa americană Jennifer Lawrence a fost desemnată cea mai dorită femeie din lume, potrivit rezultatelor unui sondaj internaţional realizat de editorii site-ului AskMen.com, informează Reuters.

Carte despre bunele maniere, lansată mâine la FSPAC

Volumul „Arta de a trǎi cu eleganţǎ”, semnat Oana Mîndruţ va fi lansat mâine, la ora 18:00, în Amfiteatrul „Woodrow Wilson” al Facultǎţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicǎrii.

Incendiu puternic, urmat de explozii în Timişoara

Un puternic incendiu, izbucnit marţi seara la un complex industrial din Timişoara, urmat de explozia unor tuburi cu oxigen, a distrus mai multe firme ce-şi aveau sediul în respectiva locaţie.

Evoluţia numărului de parlamentari în legislaturile de după 1989

De-a lungul celor şase legislaturi din perioada postdecembristă, numărul total de parlamentari a variat de la 460 la 486. În legislatura a şaptea, 2012 - 2016, numărul total al parlamentarilor va fi de 588, cu 117 mai mult faţă de perioada 2008 - 2012.

Coreea de Nord a lansat o rachetă

Coreea de Nord a lansat miercuri o rachetă pentru a pune pe orbită un satelit civil de observare terestră, potrivit regimului comunist, dar care constituie un nou test de rachetă balistică, potrivit comunităţii internaţionale, a anunţat Ministerul sud-coreean al Apărării, citat de AFP.