monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Productiile romanesti, pe primele locuri in topurile spectatorilor

„4 luni, 3 saptamini si 2 zile“, cel mai apreciat filmPotrivit primelor estimari, dintre filmele aflate in competitie la Festivalul International de Film Transilvania (TIFF), la Sibiu pe primul loc se afla „Copii“, urmat de „Repriza“ si „Fost baterist“. Barometrul general cuantificat pina ieri avea in fruntea clasamentului productia „California Dreamin’“ (Nesfirsit), a regretatului Cristian Nemescu, urmat de „Hirtia va fi albastra“, „Cocosul decapitat“, „In compania barbatilor“ si Programul de scurtmetraje romanesti II.Potrivit voturilor exprimate de publicul clujean si sibian, dintre productiile aflate in competitie, cel mai apreciat a fost filmul „4 luni, 3 saptamini si 2 zile – Amintiri din Epoca de Aur“, urmat de „Albastru inchis aproape negru“, „Capcana“ si „Antena“. Barometrul general are pe primul loc productia „Irina Palm“, pe al doilea „Am o slujba naspa rau“, urmate de „Cind se lasa intunericul“, „Lista neagra“, si „Euforia“.Proiectie cu zece spectatori!Peste 18.000 de spectatori au asistat in primele 5 zile de festival la proiectiile de la cinematografele Republica, Victoria si Arta, precum si de la Echinox si Salonul de Urgenta. Aceasta din urma locatie a cunoscut ieri o situatie mai putin obisnuita: doar zece spectatori in sala la filmul-maraton „Sátántangó“ al regizorului Bela Tarr, din cadrul Zilei Filmului Maghiar. Productie a anului 1994, cu o durata de aproape 8 ore, aceasta este o saga plasata intr-o uzina parasita de masini agricole dintr-un orasel in ruina din Ungaria post-comunista.

Trei dintr-o lovitura

Trei persoane au fost ranite ieri in urma unui accident de circulatie produs intre trei masini. „In intersectia strazilor Ceahlau cu Ciresilor, Vasile L., de 52 de ani, din Cluj, aflat la volanul unui conducatorul Matiz, nu a acordat prioritate unui Audi condus regulamentar de Ciprian N., de 28 de ani. Autoturismul Audi a fost proiectat intr-un Seat oprit in intersectie“, relateaza Mircea Rotar, purtator de cuvint pentru Serviciul Politiei Rutiere Cluj. Cel mai sifonat din accident a iesit Matizul, ai carui ocupanti au fost transportati la spital pentru ingrijiri medicale. A. D.

Astazi incep Zilele Filmului Romanesc

Incepind de astazi, la TIFF se desfasoara Zilele Filmului Romanesc, sectiunea care va si inchide aceasta editie. Vor rula sase lungmetraje, dintre care cinci in premiera absoluta, precum si 24 de filme de scurt si mediu metraj. Una dintre premiere va avea in prim-plan lungmetrajul „Ingerul necesar“, care marcheaza totodata debutul in acest gen cinematografic al regizorului Radu Preda. Alaturi de echipa care a realizat filmul, acesta se va intilni cu publicul clujean la proiectia de astazi, de la ora 18, la Cinematograful Republica. Filmul este povestea Anei, o tinara compozitoare de succes, bolnava de astm, care traieste singura, refuzindu-si contactul cu oamenii. Situatia se schimba atunci cind un necunoscut ii trimite de la distanta dovezi din ce in ce mai agresive de dragoste. Publicul clujean mai are astazi privilegiul de a se intilni cu celebra actrita Irina Petrescu, cea care va fi omagiata la Gala de inchidere TIFF 2007 cu „Premiul pentru intreaga cariera“. Aceasta va fi prezenta in sala atit la proiectia de la Cluj a filmului „Rautaciosul adolescent“ (astazi, de la ora 17.30, la Cinema Victoria), cit si la cea din Sibiu, programata pentru miine, de la ora 18, la Pavilionul Capitalei Culturale Europene.

„Tensiunile politice afecteaza pe «U»“

Intr-o sedinta cu usile inchise care a tinut aproape 2 ore, in timpul meciului al Nationalei de la Timisoara, actionarii Universitatii Cluj s-au intilnit cu consilierii locali pentru a ajunge la un consens in privinta majorarii de capital. La sedinta a fost prezent si primarul Emil Boc. Dupa cite se pare, astazi se vor face publice si procentele pe care le va detine fiecare actionar in parte, dupa o noua runda de discutii. In eventualitatea in care cei de la Consiliul Local, Ben-Ben, Oncos si BT nu vor ajunge la un acord comun, se va recurge la o licitatie publica, in ciuda opozitiei primarului: „Sper ca «U» Cluj sa ramina un brand de Cluj si firmele actionare sa fie firme din municipiu“, dupa cum a precizat edilul-sef. In ceea ce priveste tensiunile politice care au dus la aminarea hotaririi de marti, Emil Boc s-a aratat putin rezervat, afirmind ca „certuri si neintelegeri de ordin politic nu-si au locul, pentru ca ar putea sa afecteze echipa“. O certitudine este bugetul Universitatii Cluj pentru sezonul viitor in prima liga. Astfel, formatia de pe „Moina“ va beneficia de 4 milioane de euro, care vor fi esalonati pe turul, respectiv returul Ligii 1, insa o parte din bani vor trebui virati mai repede. Pina cel tirziu pe 15 iulie trebuie sa fie alocata clubului 50% din suma pentru tur, adica 1 milion de euro, insa, conform spuselor primarului Emil Boc, „exista posibilitatea ca acesti bani sa apara pina la data de 25 iunie“. 

250.000 de euro pentru „timisoreni“

Negocieri la singePresedintele Danciu evalueaza la 50% sansele ca Olah si Caramarin sa ajunga sa joace in tricourile alb-negre ale UniversitatiiDesi tratativele finale pentru achizitionarea fotbalistilor Gabriel Caramarin si Adrian Olah trebuiau sa aiba loc ieri, discutia a fost decalata cu o zi. Clubul timisorean cere 600.000 de euro pentru ambii jucatori, dar suma este considerata exagerata de Universitatea Cluj, care a venit cu o contraoferta: „Am vorbit ieri cu domnul Rosianu si vom mai purta si azi o discutie pentru achizitionarea celor doi fotbalisti. In conditiile in care Caramarin mai are 8 luni de contract si Olah 1 an, speram sa ajunga la noi. Chivorchian ne-a propus o suma, insa noi oferim maxim 250.000 de euro pentru cei doi“, a declarat pentru monitorul directorul sportiv al Universitatii Cluj, Sorin Vadana.Optimism rezervatIn conditiile in care Caramarin a cochetat la un moment dat cu echipa nationala si numele lui Olah se afla mai mereu pe buzele lui Olaroiu, un transfer in Ghencea nefiind exclus, este greu de crezut ca Marian Iancu, bossul de la Poli Timisoara, va accepta oferta Universitatii Cluj. Mai mult, impresarul Marcel Popescu, cel care il are sub contract pe Olah, a precizat ca fotbalistul nu va pleca la „U“. Nici presedintele „U“ Cluj, Lucian Danciu, nu da foarte multe sanse de reusita achizitionarii jucatorilor de pe Bega: „Cei de la Timisoara au cerut cit au cerut, au mai lasat din pret si ramine de vazut ce se va intimpla zilele urmatoare.“ Intrebat despre sansele achizitionarii fostilor „bancari“, Danciu a dat un raspuns ezitant: „Cei doi fotbalisti au 50% sanse sa vina la noi. Eu sper sa ajunga amindoi. Ar fi benefic in primul rind pentru echipa“, a conchis oficialul Universitatii Cluj. Astfel, conducerea „studentilor“ ar putea suferi prima infringere in actuala campanie de transferuri. Experienta celor doi mijlocasi in cupele europene si mai cu seama in prima liga ar fi cit se poate de benefica pentru revenirea dupa 8 ani a Universitatii Cluj in primul esalon fotbalistic al tarii.

Pe scurt

Final de sezon in L4Cadere de cortina in sezonul 2006-2007 al campionatului de fotbal al Ligii 4. Astazi se joaca doua partide: CFR Dej – CFM „U“ II Cluj si Minerul Iara – Ariesul II Turda. Vineri sint programate jocurile: Somesul Gilau – Unirea Triteni, Scoala de Fotbal Ivansuc – Vladeasa Huedin, Leii Triteni – Motorul IRA Cluj si Minerul Ocna Dej – Somesul Rondo Apahida. Meciurile incep la orele 18, in deschidere, de la ora 16, urmind sa joace echipele de juniori. T.-J. L.Cupa Romaniei la fotbalEchipe din Liga 4 si din Campionatul Judetean de fotbal au sustinut jocuri contind pentru editia 2007-2008 a Cupei Romaniei „Timisoreana“. Rezultate: Somesul II Apahida (judet) – Vladeasa Huedin (Liga 4) 0-7, Vulturii Vultureni (J) – Unirea Triteni (L4) 3-0 (neprezentare), Dacia Felix Cluj (J) – Leii Triteni (L4) 3-0 (np), Inter Dezmir (J) – Motorul IRA Cluj (L4) 3-2, AS Borsa (J) – Somesul Apahida (L4) 2-3, Crisul Izvorul Crisului (J) – Somesul Gilau (L4) 0-3 (np), CS Aghiresu (J) – Ariesul II Turda (L4) 3-0 (np), Progresul Sinnicoara (J) – CFR Dej (L4) 5-2, Somesul Bontida (J) – CFM „U“ II Cluj (L4) 0-3. T.-J. L.Baraj la baschetIn perioada 6-8 iunie, Sala Sporturilor din Tirgoviste gazduieste meciurile turneului de baraj pentru accederea in Divizia A-Volkswagen (editia 2007-2008) a campionatului de baschet masculin. Din esalonul secund s-au calificat echipele Granitul Bucuresti, CSS Tirgoviste, CS Energia Rovinari si CS Universitatea Craiova, la care se adauga formatiile clasate pe locurile 13 si 14 la finele campionatului recent incheiat, CSS-CSM Rimnicu Vilcea si West Petrom Arad. La turneul tirgovistean vor evolua, insa, doar patru echipe, dupa ce aradenii si bucurestenii si-au declinat participarea, optind pentru campionatul Diviziei B, editia 2007-2008. T.-J. L.Carlos, la FenerbahceFundasul stinga brazilian Roberto Carlos va juca din sezonul urmator la formatia turca Fenerbahce Istanbul, dupa ce timp de 12 ani a imbracat tricoul lui Real Madrid. Cistigator de trei ori cu „albii“ al Ligii Campionilor (1998, 2000, 2002) si al Campionatului Spaniei (1997, 2001, 2003), Carlos va juca in urmatorii 2 ani la campioana Turciei, unde il va avea antrenor pe fostul mare international brazilian Zico. De fapt, acesta a fost unul dintre motivele pentru care fundasul a ales Fenerbahce, la care se adauga si o clauza speciala care spune ca Roberto Carlos isi va putea incepe cariera de antrenor la formatia turca dupa retragerea din activitatea sportiva. G. J.

Lucrari in desfasurare

Pentru sezonul urmator, clubul CFR Cluj are planuri mari. In primul rind, echipa pregatita de Ioan Andone are ca obiectiv cistigarea campionatului intern, iar in plan european, accederea in grupele Cupei UEFA. Marea problema o reprezinta, insa, infrastructura stadionului, care nu permite, inca, disputarea meciurilor din competitiile europene. In aceste conditii, sefii din Gruia s-au mobilizat pentru a le oferi fanilor echipei posibilitatea de a-si sustine favoritii in meciurile din Cupa UEFA chiar pe Stadionul „Dr. Constantin Radulescu“. Astfel, pina la inceperea competitiei continentale, „feroviarii“ si-au pus in gind sa realizeze marirea capacitatii arenei cu aproximativ 5.000 de locuri. De asemenea, una dintre prioritati o reprezinta si montarea unei instalatii de nocturna, care va fi gata pina la serbarea centenarului echipei de la sfirsitul lunii viitoare. „Se lucreaza intens la reconstructia stadionului. Deja s-au facut gropile pentru stilpii ce vor sustine instalatia de nocturna si, in acelasi timp, am inceput lucrarile la noua peluza, care va avea o capacitate de 4.200 de locuri“, ne-a declarat Ioan Pop, administratorul Stadionului. 

Intilnirea ritmului cu gratia

Clubul de Dans Sportiv „Latino Angels“ din Dej organizeaza si in acest an concursul dotat cu Cupa „Protherm-Latino Angels“, competitie ajunsa la editia a treia. Si-au anuntat participarea peste 200 de perechi, in special din Transilvania (Timisoara, Cluj, Satu Mare, Oradea, Turda), dar si din Bucuresti.Programul zilei va incepe la ora 9, concursul urmind sa continue dupa o pauza de prinz. Organizatorii au anuntat intreceri la majoritatea categoriilor. Astfel, la clasa „hobby“ vor intra in ringul de dans sportivi de 6-9, 10-11 si 12-15 ani, la clasa E se vor infrunta toate categoriile (6-9, 10-11, 12-13, 14-15, 16-18 si 19-35 de ani), iar la clasa D dansatori de 12-15 ani. Se va concura si in cadrul clasei open, basic standard si latino 12-15 ani, respectiv standard si latino 16-35 ani.Arbitrajele vor fi asigurate de clujenii Monica Cozea, Alex Ács, Pop Chinde, Remus Both István si Rares Olosutean, tirgmuresenii Somodi Márton si Szöke István, oradenii Valeria Mangra, Mirela Velcu, Radu Velcu, Tóth István si Szalkai Alexandru, reghinenii Ema Parnescu, Corina Schieb si Alexandru Rusu, bistriteanca Florica Budusan si turdeanca Diana Miron. Presedintele juriului este Cristian Parnescu, iar director de concurs satmareanul Varga Ottó. Secretariatul concursului va fi asigurat de Alin Miron (Turda) si Mariana Olosutean (Cluj). Prezentatorul concursului de o zi este Octavian Ursulescu. Monitorul de Cluj va publica in numarul sau de marti (12 iunie) lista completa a cistigatorilor.

Oamenii din spatele festivalului de film

De la caravana la aparatul de proiectieFoto Romica LAPUSTEProiectionostii clujeni se declara socati de unele dintre filmele pe care le-au difuzat in cadrul TIFFDincolo de holurile cinematografelor unde ruleaza filmele Festivalului International de Film Transilvania (TIFF), cu afise ademenitoare si cu voluntari amabili, la camerele de proiectie se ajunge urcind pe scari intortocheate, ocolind pachete mari de carton inscriptionate cu nume de filme. „Natura moarta“, „Irina Palm“, „In pat“ sau „Inca un film gay“. „Se desface rola, se taie blacul si se cupleaza. O rola are intre 300 si 500 de metri. Vin pe acte, asa ca trebuie sa fim foarte atenti...“, precizeaza Dumitru Lucian Petzocas, proiectionist la cinematografele Arta si Victoria. „Am nume grecesc, nimeni din Romania nu il mai poarta“, adauga acesta. A fost strungar la IRA si de 15 ani lucreaza in cinematograf. „Si tatal meu a lucrat in domeniu, mergea cu caravana cinematografului, cum era pe atunci...“, precizeaza proiectionistul.„Depinde de preferinte si gusturi“„Lucrind aici, cind ma intreaba cineva daca imi place filmul trebuie sa zic ca da“, isi incepe abil expunerea viziunii despre filme. „Mai demult, inainte sa inchida Cinematograful Dacia din Manastur, unde am lucrat mai intii, rulau filme normale. Erau mai bune ca astea de acum, dar aicea depinde de preferinte si gusturi...“, adauga. Nu are la inima filmele de arta pe care le poate urmari prin ferestruica din cabina. „Sint prea moi, ar trebui sa aiba o actiune, sa fie incitante, nu e stilul cu care sint obisnuiti romanii“, considera Petzocas. Dintre filmele de la TIFF, l-au contrariat filmele japoneze. „Decit sa vad ceva ce mi se pare prost, mai bine 10 filme porno sau sa faci rebus“, conchide proiectionistul. In viziunea lui, cele mai bune productii cinematografice „sint alea vechi, la care m-as uita oricind“.Proiectoare „tunate“ la RepublicaCinematograful Republica are nu mai putin de cinci proiectionisti. Dintre acestia, Alexandra Justoly si Sorin Corbea sint cei mai tineri, cu cei 27, respectiv 26 de ani de experienta ca proiectionisti. Mindria intregii echipe sint aparatele „jumatate Meopta, facute in Cehoslovacia, jumatate nemtesti“, adaptate de fostul atelier tehnic al cinematografului, „asa cum nimeni din tara nu a mai reusit“. Sint vechi, din anii ’60-’70, insa nu cred ca se vor lua altele noi in curind, pentru ca ar costa „cam 30.000 de euro. Si mai bine...“. Au invatat meserie la o scoala din Bucuresti.In privinta filmelor de la TIFF, afirma ca nu prea au avut timp sa le vada. „Sint foarte deosebite, se vede ca strainii au alta mentalitate decit noi, mai ales alea la cele suedeze. Sint foarte ciudate, curioase, dar nu cred ca ar avea trecere in afara festivalului“, crede proiectionista. La proiectia de gala au fost acolo toti cei cinci membri ai echipei, insa nici unul nu se poate lauda ca a vazut filmul. Lista preferintelor in materie de film ale lui Corbea cuprinde „Patriotul“, „Titanic“, „Patimile lui Iisus“, „Piratii din Caraibe“, iar de la TIFF „Buenos Aires“. Alexandrei Justoly i-a placut mult „Traieste!“, al lui Radu Mihaileanu, si vrea sa vada „Cocosul decapitat“.Voluntarii, la subtitrare Pe linga proiectionisti, pentru buna derulare a productiilor TIFF mai lucreaza si voluntari responsabili cu subtitrarea. Cocotati si ei deasupra rindurilor de spectatori, cu un laptop, trebuie sa fie pe faza la replici pentru a proiecta traducerea in romaneste.

Frunza „ofilita“ la Cluj-Napoca

Adus in iarna de la FC Vaslui, Viorel Frunza a fost privit ca noua revelatie din Gruia. Evolutiile bune avute in tricoul moldovenilor il recomandau ca titular incontestabil in echipa de start cu care CFR-ul ataca returul campionatului nu de mult incheiat. Mai ales ca in primele meciuri neoficiale ale „visiniilor“ Frunza a parut sa nu-si fi pierdut instinctul de golgheter, marcind de doua ori impotriva adversarilor intilniti in turneele de pregatire. A inceput, insa, campionatul si, de aici incolo, cosmarul pentru moldovean. Etapele treceau, iar Frunza se „incapatina“ sa nu marcheze, spre disperarea conducerii si fanilor formatiei „feroviare“. Adrian Porumboiu, cel care l-a adus la Vaslui, indemna la rabdare, deoarece „lui Frunza ii trebuie citeva sezoane pina sa isi dea drumul“. Din nefericire pentru fostul golgheter vasluian, evolutiile sale nu s-au ridicat la nivelul performantelor laudabile ale CFR-ului din sezonul recent incheiat, ceea ce face ca zilele sale in Gruia sa fie numarate. Fara nici un gol marcat pe perioada returului, Frunza si-a „cistigat“ dreptul de a se afla pe lista de transferuri a clubului CFR-ist, lucru confirmat chiar de presedintele clujenilor, Iuliu Muresan: „Frunza nu a confirmat in perioada petrecuta la noi. Cel mai probabil, din sezonul urmator va fi imprumutat la o alta echipa“. In acest moment, CFR Cluj dispune de patru atacanti „de careu“: Didy, Anca, Frunza si nou-venitul Ogbonna.INEFICIENTA0goluri a marcat Viorel Frunza in meciurile oficiale disputate cu CFR Cluj in returul campionatului.

Saptamini decisive

Disponibilizari in masaJula, unul dintre cei de care CFR se va desparti in aceasta varaDupa o campanie de achizitii impresionanta, oficialii lui CFR Cluj se pregatesc sa se desparta de o parte dintre jucatorii aflati sub comanda noului tehnician al echipei, Ioan Andone. Dupa cum declarase si presedintele clubului „feroviar“, Iuliu Muresan, patru sau cinci jucatori nu vor mai evolua in tricoul „alb-visiniu“ incepind cu sezonul urmator. De fapt, CFR-istii si-au luat deja ramas bun de la o parte dintre componentii echipei. Astfel, pentru aducerea lui Gabi Muresan de la Gloria, sefii din Gruia le-au cedat bistritenilor nu mai putin de patru jucatori: Tilinca, Coroian (cedati definitiv), Bucurica si Toma (imprumutati pentru 1 an). Urmeaza si alte „diponibilizari“: Anca ar putea pleca la FC Vaslui, unde ar putea colabora cu fostul sau tehnician de la CFR, Dorinel Munteanu. De asemenea, Jula si Martin Tudor au fost pusi si ei pe lista de transferuri de catre presedintele Iuliu Muresan, asteptindu-se oferte concrete in cazul celor doi. Viorel Frunza, adus in iarna de la FC Vaslui, va parasi si el corabia „feroviara“, atacantul moldovean nereusind sa dea randamentul scontat in cele 6 luni petrecute la Cluj. Nu in ultimul rind, Roszel si Marginean isi vor cauta si ei echipe noi la care sa evolueze in urmatorul campionat, cea mai plauzibila destinatie fiind Gloria Bistrita.Continua negocierile cu UTATot la capitolul „plecari“ se inscriu mijlocasul Dan Florin si atacantul Octavian Chihaia. Cei doi sint vizati de catre UTA Arad, care se afla in tratative in aceasta saptamina cu cei de la CFR Cluj. „In legatura cu transferul celor doi, vom avea o discutie cu cei de la Arad vineri“, ne-a declarat presedintele Iuliu Muresan. Octavian Chihaia s-a aratat oarecum surprins de cele vehiculate, spunind ca nu a fost informat in legatura cu o eventuala plecare de la CFR: „Eu abia m-am intors din Grecia, unde am fost intr-o vacanta. Nu stiu nimic despre vreun posibil transfer. Pina nu discut cu cei de la CFR Cluj pe aceasta problema nu pot sa fac nici un fel de comentariu referitor la plecarea mea la UTA sau la o alta echipa“, a conchis atacantul care a evoluat pentru FC National in returul campionatului. Celalalt jucator dorit de UTA, Florin Dan, nu a putut fi contactat. „Saptamina aceasta si cea viitoare vom stabili cine pleaca si cine ramine la CFR. Voi vorbi si cu Ioan Andone (n.r., antrenorul lui CFR Cluj) si, in functie de sfaturile sale, vom face selectia“, a punctat Iuliu Muresan, omul responsabil cu „miscarile de trupe“ in cadrul clubului „feroviar“.

Mincarea si cariile

Progresul societatii umane, pe linga imbunatatirea conditiilor de viata, a condus si la modificarea alimentatiei. Teoria de aparitie a cariei nu e complet elucidata, insa unul din mecanisme ar fi urmatorul: hidrocarbonatele (amidonul, zaharoza, glucoza, fructoza) reprezinta „hrana" necesara microbilor din placa bacteriana pentru producerea de acizi; acestia ataca smaltul dintilor, demineralizindu-i. In functie de viteza, cantitatea si tipul de acizi produsi din hidrocarbonate, acestea au un grad mai mare sau mai mic de cariogenitate; cel mai cariogen dintre ele este zaharoza. Ce, cind si cum mincam dulciurile ca sa avem cit mai putine carii?Dulciuri „rele"- zaharul, prezentat sub forma de dulciuri lipicioase: caramele, nuga, dropsuri;- inghetata: temperatura scazuta se pare ca modifica structura smaltului, facindu-l mai vulnerabil la atacul acid;- bauturi din citrice indulcite: scad foarte mult ph-ul. Dulciuri „bune"- prajiturile sint mai putin cariogene, deoarece zaharul este asociat cu grasimi. Grasimile sint carioprotectoare, ele izoleaza ca un manson moleculele de zahar. Asa se explica de ce ciocolata este mai putin nociva pentru dinti si de ce eschimosii (care au o dieta foarte bogata in grasimi) nu au carii!- mierea de albine: se solubilizeaza repede in cavitatea bucala;- zaharul candel: contine mult calciu si fier, elemente ce maresc capacitatea tampon a salivei;- pulberea de cacao: contine tanin, o substanta ce se ataseaza de suprafata smaltului protejindu-l de atacul acid. O mentiune speciala trebuie facuta pentru alimentatia nerafinata (fructe, zarzavaturi crude): ea are un efect protector, deoarece curata mecanic dintii, stimuleaza fluxul de saliva si, mai ales, pentru ca ea contine fructoza, mult mai putin nociva decit zaharoza. In mod aparent ciudat, nu cantitatea de zahar consumata este factorul cheie, ci orarul de consum. Astfel, nu se recomanda ca dulciurile sa fie consumate intre mese, iar daca este posibil, frecventa consumului lor pe parcursul unei zile sa fie cit mai mica. Ultimul aliment consumat la o masa are importanta cruciala asupra ph-ului din cavitatea bucala. De aceea, trebuie facuta o mentiune speciala pentru „cafeaua de fiecare zi": nu este bine sa incheiem masa cu o cafea dulce si fierbinte, ci cu... brinza, deoarece ea neutralizeaza aciditatea bucala. Impulsul de a consuma dulciuri se pare ca este fiziologic, din moment ce chiar din timpul vietii intrauterine, fatul reactioneaza favorabil la cresterea concentratiei de zahar din lichidul amniotic.      

Vocile sibienilor

Ioana Istrate, 28 de ani, suplinitorPloaia!. Ma deranjeaza ingrozitor ploaia asta care revine mereu... si mereu. De vreo trei saptamini, daca nu mai mult, ploua zilnic. Nu exista zi ca sa nu te prinda o ploaie din aceea crincena care te uda pina la piele. Era, intr-adevar nevoie de putina ploaie, dar acum cred ca ajunge. E destul!Oana Macarie, 36 de ani, vinzatoareVecinii mei isi gasesc mereu ceva de lucru. cert este ca de dimineata si pina tirziu in noapte nu auzi decit masini de gaurit si bocaneli. Iti sparg timpanele si iti distrug nervii. Aveam si eu o duminica libera si, nu mi-a venit sa cred, pina in zori, vecinul de deasupra a dat muzica la maxim. Si nu orice muzica, ci manele. Si ca si cum nu ar fi fost de ajuns, mai iese o alta vecina in scara, si incepe sa faca galagie, cum ca o deranjeaza muzica. Si nu merge sa ii spuna frumos vecinului galagios, ci prefera varianta neplacuta, aceea cu scandalul. Laura Mihail, 35 de ani, tehnician dentarDesi sint si eu soferita, nu suport, chiar condamn soferii care stationeaza aiurea, blocind efectiv accesul pe diferite strazi, sau la intrarile in curti, sau scari de blocuri. Stiu foarte bine ca a problema cu locurile de parcare, dar sa parcam asa aiurea, punindu-i in dificultate pe ceilalti participanti la trafic, fie ei si pietoni, nu e o solutie.

In asteptarea lui Franco Nero

Cele doua filme premiate la Cannes, „California Dreamin" si „4 luni, 3 saptamini si 2 zile", au inregistrat vinzari de bilete in timp record: casele s-au inchis dupa doar o  jumatate de ora. Zilnic, cel putin o mie de spectatori vin in Piata Mica din Sibiu, pentru a viziona in aer liber cite un film programat la TIFF. Desi are un singur cinematograf, Sibiu - Capitala Culturala Europeana, aduce foarte multi spectatori in spatiile neconventionale sau in pietele istorice. Dupa succesul inregistrat in 2007, la Sibiu, organizatorii TIFF-ului se gindesc sa-l aduca si anul viitor in acest oras.Cozi ca pe timpul comunistilorCel putin trei sute de sibieni au asteptat doua ore pentru a cumpara un bilet la cea de a doua proiectie a filmului „4 luni, 3 saptamini si 2 zile", distins cu trofeul Palme d'Or la Cannes. Reprezentantii festivalului au anuntat ca au pus in vinzare 400 de bilete pentru proiectia de aseara, din care 100 pentru studenti si posesorii de abonamente. Filmul cel mai asteptat la TIFF-ul sibian a rulat pe un ecran in Pavilionul 2007, care are o capacitate de cel putin 800 de locuri. Jumatate din ele au fost ocupate de invitatii staff-ului TIFF, printre care s-au numarat regizorul Cristian Mungiu si echipa filmului, actorul Armand Assante, oficialitati locale sibiene si cel putin o suta de invitati adusi de la Cluj. Primele 300 de bilete care s-au pus in vinzare ieri au fost epuizate in mai putin de o jumatate de ora, fiind cumparate de aproximativ 50 de persoane. Duminica, filmul lui Mungiu va fi proiectat gratis, in Pavilionul 2007.Furori la SibiuSpectatorii sibieni s-au aratat nerabdatori sa dea mina cu cu regizorul Cristian Mungiu si cu o parte din echipa filmului. Filmul care a facut furori la Cannes este de altfel reprezentantul Romaniei in Competitia TIFF 2007, unde se intrece cu alte 11 filme pentru Trofeul Transilvania, in valoare de 10.000 de euro. Urmatoarea proiectie a filmului „4 luni, 3 saptamini si 2 zile" este programata pentru aceasta seara, de la ora 20.30, la Cinema Republica din Cluj Napoca. Filmul lui Mungiu este cel de al doilea eveniment programat la Sibiu care trezeste un interes deosebit al publicului, iscind un scandal din lipsa de locuri suficiente, dupa concertele Scalei di Milano.Oaspete: Franco NeroMiine seara, sibienii se vor intilni cu doi dintre invitatii de onoare ai festivalului - Irina Petrescu si Franco Nero. Cei doi vor fi prezenti la proiectiile filmelor prin care sint omagiati la TIFF pentru intreaga cariera. Franco Nero, renumitul actor, producator, scenarist si, mai nou, regizor italian este invitatul cel mai asteptat dupa Armand Assante la TIFF. Franco Nero este cel mai solicitat actor italian la Hollywood si in cinematografia europeana. In Romania, e extrem de cunoscut in special datorita rolului din „Salamandra", in care juca alaturi de Anthony Quinn si Christopher Lee. Franco Nero va fi prezent la proiectia unicului sau film de pina acum in calitate de regizor, „Forever Blues", unde este si actor, producator si co - scenarist.

Programul „Sibiu - CCE 2007" Joi, 7 iunie

  ora 00.01, in fata Hotelului Bulevard - Expozitie de sculptura „Gradina" - sculptor Liviu Mocan ora 8.00, Sibiu - Istoria la pas. Faceti cunostinta cu Hermannora 9.00, Muzeul de Istorie, etaj 1 - Expozitia Culorile Avangardei  ora 9.00, Muzeul Civilizatiei Populare Traditionale Astra - Etno Tehno parcora 9.00, Muzeul de Etnografie si Arta Populara Saseasca „Emil Sigerus" - Expozitia Temporara 15A10A2 Identitate Europeanaora 9.00, Festivalul International de Film Transilvania TIFF  ora 10.00, Atrium Cafe - Salonul de caricatura RudiCartoons ora 10.00, Biblioteca Judeteana „Astra" - Bibliotecile publice ale Capitalelor Culturale Europeneora 10.00, Biblioteca „Astra", noul sediu - Fundatia Sasilor Transilvaneni si proiectele ei in Transilvania ora 10.00, Centrul de Cultura si Dialog Friedrich Teutsch, Sala de expozitie 1 - Expozitia „Colectii si colectionari din Sibiu" ora 10.00, Biblioteca Judeteana „Astra" - Hermann Oberth - parintele zborului interplanetar ora 10.00, Galeria Art-VO - Andrei Ciurdarescu - A personal territory           ora 10.00, Primaria Sibiu - curtea interioara - Expozitie acuarela Sibiu 2007, arh. Gheorghe Leahu  ora 11.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal -  Artisti plastici din Israel ora 11.00, Muzeul National Brukenthal - Europa Luminilor si colectionarii saiora 11.30, Muzeul de Istorie, etaj 1 - Expozitia Culorile Avangardei ora 12.00, Piata Mare - Expozitia „Sibiu - Monumente, oameni, locuri"ora 12.00, Biblioteca Judeteana „Astra" - Expozitie de fotografii „De la pionierii sibieni ai rachetelor la tehnica moderna in domeniu" ora 14.00, Cinemateca Astra Film - „365 de ferestre spre lume - Madame E", un film de Lasse Naukkarinen (Finlanda) ora 18.00, Imperium Pub - Piano Bar cu Ciprian Oancea ora 19.00, Evanghelica Landshut - Concert „Landshuter Hofkapelle"  ora 19.00, Sala Thalia - Concert simfonic - Dirijor si Flautist: Patrick Gallois - Franta ora 20, Piata Mare - Premiile MTV DJ

PIN negociaza cu PE

Desi a anuntat, in repetate rinduri, ca refuza sa participe la alegerile europarlamentare, Partidul Initiativa Nationala s-ar putea sa se razgindeasca. Vicepresedintele PIN, Lavinia Sandru se afla intr-o vizita la Parlamentul European, de la Bruxelles. Grupul Independentilor Democrati din legislativul european PIN sa participe cu lista proprie de candidati la alegerile europarlamentare, programate pentru toamna acestui an. „Este bine ca Romania sa fie reprezentata in Parlamentul European de politicieni care nu au legatura cu coruptia, cu guvernarile neprofesioniste ale Romaniei si cu trecutul totalitar, asa cum ar fi candidatii PIN", este de parere Jens Peter Bonde, liderul europarlamentarilor democrati din PE. ColaborareLa solicitarea europarlamentarilor democrati, Lavinia Sandru va poposi si astazi in Parlamentul European, pentru a lua o decizie cu privire la participarea PIN in cadrul europarlamentarelor. „In urma discutiilor care vor avea loc la Bruxelles, va fi convocata Adunarea Nationala a liderilor PIN, care va discuta pe marginea concluziilor prezentate de vicepresedintele PIN, Lavinia Sandru", se arata intr-un comunicat de presa al formatiunii lui Cozmin Gusa. Intre PIN si Grupul Independentilor Democrati exista un protocol de colaborare, in vedere reprezentarii reciproce a intereselor comune in Romania si in Parlamentul European.

Vot prin corespondenta

Ministerul de Externe isi propune sa prezinte in Guvern proiectul de lege privind votul prin corespondenta in luna septembrie, acest act normativ dind posibilitatea romanilor din diaspora sa voteze prin corespondenta, iar autoritatilor sa reduca costul organizarii unui scrutin in strainatate. Termenul este prevazut in Programului legislativ al Guvernului pentru perioda mai-decembrie 2007. Posibilitatea introducerii votului prin corespondenta a fost adusa in discutie si de ministrul de externe, Adrian Cioroianu, cu ocazia organizarii referendumului din 19 mai, cind MAE a fost confruntat cu numarul mic de sectii de votare din strainatate, in raport cu numarul si dispersarea geografica a romanilor din diaspora in tari precum Spania si Italia. Ministrul preciza, la acel moment, ca „niciun guvern nu va putea infiinta atitea sectii de vot incit sa tina pasul cu miscarea romanilor in strainatate", solutia fiind votul prin corespondenta.Alte prioritatiProiectul de lege privind votul prin corespondenta figura, in Programul legislativ al Guvernului pentru 2007, publicat la inceputul anului, ca prioritate legislativa, cu termen de prezentare in Guvern in luna martie 2007. Tot in septembrie, MAE si-a propus sa prezinte in Guvern proiectul legii diplomatiei, un proiect de lege pentru modificarea OUG 36/2003, privind sistemul de pensionare a personalului diplomatic si consular si un alt proiect privind taxarea si incasarea taxelor pentru servicii consulare.

Recital international de poezie

Luni, de la orele 19, iubitorii de poezie din Sibiu sint asteptati foaierul de la Sala Thalia, actualul sediu al Filarmonicii de Stat, unde va fi organizat un recital poetic de exceptie. Organizatorii evenimentului poetic, de pe agenda Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007, sint Academia Europeana de Poezie, cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor si al Uniunii Scriitorilor din Romania. Vor citi din versurile lor poeti din mai multe tari europene, precum Franta, Belgia, Luxemburg, Norvegia, Irlanda, Slovenia, membrii ai Academiei, si mai multi cunoscuti poeti romani contemporani. Versiunea romana a versurilor va fi citita de actorul Ion Caramitru. Moderatorul evenimentului este poeta Ana Blandiana. Caramitru, prietenul SibiuluiFost ministru al Culturii, Ion Caramitru a mai fost prezent la Sibiu, ca amfitrion in Galele UNITER. Presedintele Uniunii Teatrale, Ion Caramitru, a primit la sfirsitul lunii aprilie, de la primarul Klaus Johannis, prima moneda de aur cu Turnul Sfatului din Sibiu, creata special de BNR, in semn de multumire pentru ajutorul dat orasului sa devina Capitala Culturala Europeana. Primarul sibian a i-a multumit public lui Ion Caramitru, de pe scena Galei UNITER, pentru ajutorul dat inca din 1998, pentru ca Sibiul sa ajunga alaturi de Luxemburg, Capitala Culturala Europeana, ceea ce este o premiera pentru Romania. La primirea monezii de aur, cu simbolul Sibiului, Turnul Sfatului, Ion Caramitru, a declarat ca spera ca realizarile acestui oras sa fie doar un prim pas de succes pentru Romania.

Acces preferential

In luna martie, urmare a votului legislativului, senatorii si deputatii primisera acces la informatiile clasificate, fara obligativitatea certificatului ORNISS, ci numai in baza unor proceduri interne ale Parlamentului, avizate de Oficiu. La aproximativ o luna distanta, Nicolae Vacaroiu, in calitate de sef de stat interimar, a cerut reexaminarea legii, motivind ca ea nu mai respecta reglementarile NATO si UE in materie. Nicolae Vacaroiu arata in solicitarea de reexaminare ca nu exista nicio garantie a protectiei informatiilor clasificate, urmare a adoptarii legii, mai mult argumenta ca executivul a avizat negativ initiativa, iar SRI  si ORNISS au formulat puncte de vedere critice.Amendamentul propus de senatorul PSD Serban Nicolae pastreaza practic forma adoptata anterior de legislativ. Astfel, potrivit textului, senatorii si deputatii au acces la datele clasificate, in baza unor proceduri interne ale Parlamentului, avizate de ORNISS, si dupa ce au luat la cunostinta responsabilitatile ce le revin si au semnat un angajament scris de pastrare a secretelor de stat si de serviciu. Singura modificare operata prin amendament la forma initiala a legii este eliminarea principiului „necesitatea de a cunoaste" stipulat in definirea ORNISS ca institutie.Amendamentul social-democratului a fost admis de cele doua comisii raportoare - juridica si de aparare, iar cererea de reexaminare a primit raport favorabil. Initial, Senatul a respins cererea de reexaminare, pentru ca a intrunit numai 68 de voturi pentru, insuficiente unei legi organice - 69. Ulterior, initiatorul amendamentului in cauza - Serban Nicolae - a contestat votul si a cerut refacerea scrutinului, la aceasta solicitare raliindu-se si reprezentantul PRM Nicoale Iorga. La a doua strigare, cererea de reexaminare, cu amendamentul admis de comisii, a fost adoptata, cu 76 de voturi pentru si 3 abtineri.

Sibiul, in istoria filateliei

Capitala Culturala Europeana isi demonstreaza, inca o data, pozitia privilegiata de care se bucura in acest an. Pentru ca evenimentele culturale au ecou si la Bucuresti, Romfilatelia a decis sa contribuie la cunoasterea mai buna istoriei Sibiului, prin lansarea unei emisiuni filatelice intitulate „Sibiu, Capitala Culturala Europeana 2007". In colaborare cu Primaria Sibiu, BNR si BCR, Romfilatelia va lansa sase timbre si o colita filatelica cu insemnele Capitalei Culturale. Emisiunea filatelica va fi lansata luni de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu si de primarul Klaus Johannis, in cadrul unei festivitati care va avea loc in curtea interioara a Primariei. Cultura scrie istorie„Cunoscind faptul ca, anul acesta, Sibiul este Capitala Culturala Europeana a Romaniei, Romfilatelia participa activ la manifestarile din aceasta perioada. Una din actiunile noastre este lansarea acestei emisiuni filatelice, dedicata programului Sibiu 2007", a explicat Alina Dumitrache, din cadrul Biroului de Relatii Publice a Romfilatelia. Tot luni, Mugur Isarescu va fi desemnat, in mod oficial, cetatean de onoare al municipiului Sibiu. Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei va primi cheia orasului din miinile primarului Johannis. Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei a intrat in atentia consilierilor locali in urma activitatii sale profesionale, dar si a interesului pe care guvernatorul l-a manifestat pentru invatamintul si turismul sibian, prin promovarea statiunii Paltinis, au motivat consilierii.

Politicienii romani, acuzati de antisemitism

Radu Ioanid, directorul Diviziei de Programe Arhivistice Internationale din cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington, si-a exprimat ingrijorarea pentru anumite tendinte de antisemitism manifestate de clasa politica din Romania la o masa rotunda cu tema „Holocaustul in Romania: Probleme nerezolvate?". Ioanid a subliniat ca PSD, principalul partid de opozitie din Romania, este singurul partid social-democrat din Europa care se asociaza cu extrema-dreapta, referindu-se la mitingurile PSD-PRM din timpul campaniei pentru referendumul privind demiterea presedintelui Traian Basecu.Hartuit la numireUn alt exemplu dat de Ioanid a fost comportamentul membrilor comisiilor de politica externa ale Parlamentului in timpul audierilor lui Eduard Iosiper pentru functia de ambasador al Romaniei in Israel. Iosiper, audiat in 18 aprilie de comisiile de politica externa ale Parlamentului, a fost intrebat cu insistenta de membrii PRM ai comisiilor daca se simte mai degraba roman sau mai degraba evreu, in prezenta vicepresedintelui comisiei, Mircea Geoana, principalul partid de opozitie, si fara ca acesta sa intervina. Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului in Romania a trimis Ministerului de Externe si presedintelui comisiei de politica externa din Senat, Mircea Geoana, o scrisoare in care denunta hartuirea lui Eduard Iosiper cu intrebari despre religia si etnia sa. „Cum va simtiti, evreu sau roman?", a fost prima intrebare care i-a fost adresata. Curiozitatea i-a apartinut vicepresedintelui comisiilor, PRM-istului Eugen Mihaescu. El a mai vrut sa stie daca apartenenta lui Iosiper la o loja masonica este „o joaca sau o treaba serioasa", de ce tinea, in biroul sau de la Washington - unde a lucrat la misiunea Romaniei - harta SUA si de ce n-a stat in Centrala MAE de la Bucuresti un an si jumatate, ci a fost foarte repede propus pentru plecarea la post.Reactie slabaMircea Geoana a recunoscut ulterior ca remarcile facute „de unii colegi parlamentari" din comisiile de politica extena, in timpul audierii lui Eduard Iosiper pentru postul de ambasador in Israel au fost deplasate, dar a spus ca nu a intervenit din respect fata de dreptul la opinie. Ioanid a prezentat un sondaj guvernamental din care reiese ca 29% dintre romani ii considera vinovati pe evrei pentru crucificarea lui Iisus, iar 33% siunt de parere ca suferinta evreilor este pedeapsa divina pentru aceasta. El a apreciat ca aceste cifre sint ingrijoratoare si s-a intrebat de ce Biserica Ortodoxa Romana nu face eforturi pentru a schimba aceste perceptii. Aceste manifestari de antisemitism sint cu atit mai grave cu cit ele provin din sfera oamenilor politici si a institutiilor, intr-o tara care nu a condamnat oficial Holocaustul, a incheiat Ioanid.Prea putine masuriLa rindul sau, Christian Kennedy, emisar special pe probleme de Holocaust al Departamentului de Stat al SUA, a subliniat ca, daca este bine facut, procesul de restituire ajuta la clarificarea constiintei nationale, iar lipsa lui pune probleme de ordin moral, dar si tehnic. Oficialul american a felicitat guvernul Romaniei pentru masurile luate in combaterea antisemitisului si reparatia daunelor suferite de evrei, dar a declarat ca asteapta ziua in care problemele legate de antisemitism si de persecutiile la care au fost supusi acestia vor fi rezolvate.

Concert cu instrumente rare

Aseara, la Casa Teutsch din Sibiu a avut loc un concert inedit, cu instrumente rare, considerate deosebite datorita vechimii lor. Cvartetul care a concertat la noi in oras a dat viata unor valoroase partituri semnate de Mozart, Haydn, Hummel si Hoffmeister. Renumitul ansamblu „Consilium musicum", din Viena, a impresionat nu doar prin instrumente, ci si prin virtuozitate. Artistii au decis sa intepreteze piese rare compuse de Mozart si Haydn, cu instrumente originale. Concertul a fost sustinut de catre Forumul Cultural Austriac de la Bucuresti si Centrul Austriac Sibiu. Concert „faultat"Pentru ca Sibiul este Capitala Culturala Europeana, evenimentele s-au suprapus si ieri, ceea ce a facut concertul austriecilor mai putin interesant pentru public. Spectacolul a fost umbrit de difizarea, incepind cu ora 19, a filmului regizat de Cristian Mungiu si premiat la Cannes. In plus, ceea ce ar fi trebuit sa fie o locatie speciala, Casa Teutsch, nu s-a bucurat de interesul pe care l-ar fi meritat. Nici casa, nici statuia Teutsch, aflata in curtea Bisericii Evanghelice, nu sint puse in evidenta cum ar trebui, nici macar acum, in anul Capitalei Culturale Europene. Aseara, un alt concert a strins un public numeros: prestatia Fanfarei Ciocirlia, autointitulata cea mai rapida din lume, a fost aplaudata de de sute de sibieni. „Consilium musicum" a fost infiintat in 1982 de catre Paul Angerer. Pina in prezent, cvartetul a sustinut 2.200 de concerte in aproape 500 de orase ale lumii.

Pregatiti de operatie

In acelasi timp, impostorii profita de situatie si cersesc bani pe strada in numele familiei greu incercate. Viata Adinei Ursu, fetita care a fost diagnosticata in urma cu cinci ani cu leucemie, atirna de un fir de ata. Dupa ce parintii acesteia au fost pe la televiziuni, ziare si au batut pe la usile firmelor si oamenilor de afaceri din Sibiu, in conturile special deschise sau pur si simplu direct de la oamenii de bine, parintii copilei au reusit sa stringa 60.000 de euro. Din pacate, suma strinsa pina acum nu este suficienta. Ei trebuie sa adune in mai putin de doua saptamini inca 140.000 de euro, deoarece au ramas in urma cu plata spitalizarii. Ajunsi in culmea disperarii, au vindut chiar si o buna parte din lucrurile din casa. Cum era de asteptat, dupa ce au vazut cazul acestei familii la televizor sau au citit in ziar, au aparut si persoane care profita de pe urma suferintei familiei Ursu, cersind bani in numele ei.Termen limitaMaria si Gheorghe Ursu au impreuna doua fiice. Pina acum ceva timp, au trait cu speranta ca oamenii de bine din Sibiu si din tara ii vor ajuta cu bani ca sa poata plati operatia Adinei. Ei spun ca oamenii i-au ajuat, insa suma de care au ei nevoie este foarte mare. Nu au mai stat pe ginduri si au apelat la televiziuni, ziare, pentru ca fiica lor sa poata fi operata. „Cu ajutorul lui Dumnezeu si al oamenilor, s-au strins 60.000 de euro. In Austria, noi trebuie sa platim tot si am ramas restanti. Cu ce mai avem de platit si costul operatiei, ar fi nevoie de 200.000 de euro. A mai ramas foarte putin timp si as face orice sa-mi salvez fiica. Am vindut tot ce am avut obiect de valoare in casa, nu stiu pe ce cale sa o mai apuc", spune Gheorghe Ursu, tatal feteiAsaltati de impostoriMare i-a fost mirarea lui Gheorghe Ursu cind a aflat de la reporterii nostri ca o femeie, care se dadea drept sotia lui, cerea bani pe strada trecatorilor. Imbracata in negru, duminica seara, cerea bani oamenilor care treceau pe bulevardul Mihai Viteazu. Astepta, in fata unei farmacii, sa iasa oamenii si sa le explice necazul ei. „Vreau sa fie din nou un copil normal care sa traiasca bucuriile vietii. Nu-mi este rusine ca cersesc bani de la oameni, deoarece este in joc viata copilului meu! Daca nu s-a strins nimic in cont, nu ne dam batuti. Sotul meu sta internat acum cu ea in Austria si se roaga la Dumnezeu sa se faca bine", spunea femeia. Ea s-a fisticit, cind a fost luata la intrebari de reporterii nostri, care au verificat daca intr-adevar ea era Maria Ursu, mai ales ca, din greseala, i-a scapat ca o cheama Elena.Urma de speranta „Salvarea propriului tau copil te face sa treci peste toate!". Acesta este motto-ul familiei Ursu, ajunsa in culmea disperarii, care ar face orice, numai ca sa-si vada fiica sanatoasa din nou. „Nu este pentru prima data cind cineva profita de cazul nostru. Dumnezeu este sus si nu doarme. Poate acea femeie are si ea copii si nu-i doresc sa treaca prin ce trec eu. Noi am apelat la televiziune si ziare tocmai pentru ca nu avem timp sa stam sa cerem bani pe strada. Sotia mea sta cu Adina, internata in spital in Austria, iar eu trebuie sa am grija de fata cea mica, Abigail, care este si ea bolnava", mai spune capul familiei Ursu.Salvati o viata Rugaciunea parintilor este ca Dumnezeu sa intervina si ca, in urma tratamentului, Adina sa nu mai aiba nicio reminiscenta de leucemie, deoarece, dupa afirmatia medicului principal, doar atunci un transplant de maduva ar avea sens. Insa, pe linga acest apel la rugaciune, este nevoie si de un suport financiar sustinut. Cei ce pot ajuta cu donatii in bani pot depune sumele in conturile RO69CARP033000112855RO01 (in lei), RO26CARP033000112855EU01 (in euro) sau RO83CARP033000112855US01 (in dolari), deschise la Banca Comerciala Carpatica din Sibiu, sau pot contacta familia Ursu Gheorghe in comuna Cirtisoara nr. 626 sau la numerele de telefon 521.612 sau mobil 0743.113.771.

Subventii in agricultura

 Grupurile de producatori care au beneficiat de sprijin financiar pentru functionare pina la 31 decembrie 2006 nu mai primesc subventii in acest an, a declarat, ieri, Cornelia Ionescu, consilier in cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR). „Niciun grup de producatori care a beneficiat de sprijin anul trecut nu va primi ajutor financiar in acest an. Pentru grupurile nou infiintate acordam un ajutor financiar de 40.000 de lei, pentru functionare", a spus Cornelia Ionescu. Aceasta a precizat ca, pina in prezent, au fost recunoscute 34 de grupuri de producatori de legume si fructe, comparativ cu cele 19 atestate anul trecut. „Fermierii trebuie sa inteleaga ca este important sa se asocieze, pentru a-si putea valorifica marfa in conditii optime. In egala masura, consumatorul trebuie sa cumpere de la aceste grupuri, pentru ca ele sint obligate sa respecte bune practici agricole, astfel incit si produsele sint de calitate si sanatoase", a mentionat Cornelia Ionescu.Sprijin financiarPentru sustinerea grupurilor de producatori, MADR a alocat suma de 1,6 milioane de lei, pentru acest an. De asemenea, pentru legumele produse si recoltate in sere incalzite, MADR a alocat un sprijin financiar de 600 de lei pentru o tona. In acest an, producatorul agricol poate solicita un sprijin de 800 de lei pentru o tona de ciuperci cultivate in spatii climatizate, sector pentru care MADR a repartizat 3,2 milioane de lei. In ceea ce priveste legumele si fructele destinate prelucrarii industriale, MADR acorda un ajutor financiar de la 150 de lei pentru o tona de castraveti, pina la 350 de lei pentru tona de tomate sau fasole pastai. Fermierul care livreaza fructe destinate prelucrarii industriale poate beneficia de un ajutor financiar de 200 de lei pentru o tona, in cazul merelor, perelor, cireselor si visinelor. Pentru piersici sau struguri de masa, fermierul poate sa primeasca 300 de lei pentru fiecare tona livrata, in 2007.

Presedintii Europei refuza Sibiul

Nici presedintele Traian Basescu si nici ceilalti sefi de stat din Europa de Sud-Est nu se vor mai afla, miine, la Sibiu, asa dupa cum se anuntase zilele trecute. In Capitala Culturala Europeana erau programate summit-ul sefilor de stat din Europa de Sud-Est si reuniunea ministeriala a OSCE, la invitatia sefului statului. Din cauza consultarilor cu partidele politice, la Cotroceni, vizita a fost anulata. Aseara, la inchiderea editiei, prefectul Ion Ariton si surse din Inspectoratul Judetean de Politie Sibiu au anuntat ca summit-ul nu va mai ajunge in burgul de pe Cibin, unde delegatia era asteptata de primarul Klaus Johannis. Lucrarile se vor desfasura doar la Bucuresti, pe tema „Diversitatea culturala - punte de legatura intre patrimoniul cultural si cultura viitorului". In schimb, ramine valabila reuniunea OSCE, precum si vizita unei delegatii de experti UNESCO.Organizare scumpaOaspetii straini vor vizita centrul istoric al orasului, muzeul Brukenthal, dar si muzeul Astra, din Dumbrava Sibiului. „Consideram oportuna includerea, in acest tur al centrului istoric, a expozitiei «Identitate europeana», aflata in Casa Artelor, care prezinta aspecte ale culturii tarilor invitate la Summit", a spus directorul Muzeului Astra, Corneliu Bucur. De asemenea, este pregatit un spectacol de dansuri populare oferit de „Cindrelul - Junii Sibiului", ansamblul folcloric condus de Silvia Macrea. Pentru organizare, Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Culturii si Cultelor cu 2,528 milioane lei.

PRM respinge motiunea

Peremistii sibieni sustin si ei decizia luata de Vadim, aceea de a absenta din plenul Parlamentului, in cadrul dezbaterilor pe tema motiunii de cenzura. „La motiunea de cenzura inaintata de PD, cu semnaturi false, PRM nu trebuie sa dea satisfactie presedintelui suspendat. PRM nu trebuie sa mai accepte un guvern din care sa mai faca parte si UDMR, care nu este partid politic. Razbunarea presedintelui suspendat continua", este de parere Nicolae Rada, presedintele PRM Sibiu. Potrivit liderului sibian, PRM este singurul partid de opozitie din Romania, care, insa, este ignorat. Ca singur partid de opozitie, partidele aflate la putere din 1990 si pina in prezent ii manipuleaza usor pe romani, pentru a ne impiedica sa ajungem la guvernare", mai spune Rada.

Mort in garsoniera

Un sibian in virsta de 52 de ani a fost gasit mort in garsoniera in care locuia. Macabra descoperire a fost facuta de catre barbatul de la care inchiriase locuinta, marti dupa-amiaza. Imediat dupa ce a gasit cadavrul, omul a chemat salvarea si politia. Din pacate, medicii de pe ambulanta nu au mai putut face nimic. Oamenii legii, in schimb, au demarat imediat o ancheta. Din primele cercetarii, pe cadavru nu au fost gasite nici un fel de urme de violenta, deci ipoteza unei crime iese din discutie. Ar putea fi, deci, o sinucidere. Trupul neinsufletit al barbatului a fost transportat la Serviciul de Medicina Legala Sibiu, pentru efectuarea necropsiei si stabilirea cu exactitate a cauzelor care i-au provocat decesul.

Gunoaie controlate

Inspectorii sanitari sint nemultumiti de mizeria lasata de unii sibieni dupa ce fac gratar la iarba verde. Acestia promit sa impuna reguli stricte primariilor si sa le oblige sa colecteze respectivele gunoaie, care de cele mai multe ori ajung in apele de acumulare. „Avem actiuni comune cu cei de la Oficiul pentru Protectia Consumatorilor. Problema este mentalitatea oamenilor care arunca gunoiul in apa sau il lasa in padurea unde au facut gratarul. Este nevoie de educarea oamenilor, ceea ce este un lucru de durata. Am vazut cascade de gunoaie in apele de pe drumul care duce spre Curmatura", arata medicul Adrian Balan, seful Inspectiei Sanitare de Stat Sibiu. In ceea ce priveste calitatea apei de imbaiere, Balan spune ca in judetul Sibiu nu exista lacuri naturale amenajate si ca cei care hotarasc sa se scalde in astfel de ape, o fac pe riscul lor.

Trasniti pe cimp

Furtunile fac din nou victime. Un barbat si o femeie, sot si sotie, au murit pe loc marti seara, dupa ce au fost loviti de fulger. Nenorocirea s-a petrecut intre localitatile Selimbar si Bungard, in zona de constructie a soselei de centura, in jurul orei 18.30. Familia se intorcea de la cimp, alaturi de cele doua fiice. Cind a inceput sa ploua cu galeata si sa fulgere, tinerele au luat-o la fuga inaintea parintilor. Si aceasta a fost salvarea lor. Un trasnet le-a curmat viata celor doi ramasi in urma. Femeia avea 38 de ani, iar sotul ei, 44.AntecedentImediat dupa producerea nenorocirii, trupurile neinsufletite ale celor doi soti au fost transportate la Serviciul de Medicina Legala Sibiu, pentru efectuarea necropsiei. Lucratorii Postului de Politie din Selimbar au deschis o ancheta in acest caz, desi nu prea mai au ce afla. Incidentul de marti vine dupa ce, in data de 24 mai, un alt barbat de 62 de ani si calul cu care lucra pamintul si-au pierdut viata pe loc, fiind loviti de fulgere. Tragedia a avut loc in satul Nucet. Tot atunci, un tinar de 20 ani, domiciliat in localitatea Cornatel, a suferit rani usoare, dar a scapat cu bine.

Angajatorii „se cumintesc"

Muncitorii iau tot mai des atitudine atunci c?nd le s?nt ?nc?lcate drepturileConditii ca acordarea concediilor, a repausului si desigur a salariului, punerea la curent a salariatilor cu privire la situatia economica a firmei, comunicarea buna cu sindicatul, infiintarea registrului de evidenta a salariatilor si asigurarea confidentialitatii datelor personale ale angajatilor, nu erau, pina acum citeva saptamini, prioritare pentru angajatori. Acum, lucrurile incep sa se schimbe. Au fost consemnate imbunatatiri si la respectarea obligatiilor fata de ITM, referitoare la incheierea contractului individual de munca inaintea inceperii activitatii si inregistrarea acestuia in 20 de zile de la incheiere, calcularea comisioanelor si predarea registrului de evidenta a salariatilor in format electric.SesizariCum unii angajatori tind, in continuare, sa se guverneze dupa propriile reguli, ITM iese la inaintare cu mustrari si sanctiuni. „Am primit peste 250 de sesizari cu privire la nerespectarea conditiilor optime de munca, numar mare in comparatie cu cel de anul trecut. Cred ca institutia noastra, prin mediatizarea fenomenului, a reusit sa ii determine pe muncitori sa ia atitudine atunci cind le sint incalcate drepturile",  a declarat Sebastian Vasiu, Sef Serviciu Control Relatii de Munca. Foarte multi muncitori se plingeau de neplata la timp, sau chiar deloc, a salariilor, de nerespectarea conditiilor privind munca suplimentara, de neincheierea contractului de munca, de neacordarea sau neremunerarea concediului si chiar de refuzul angajatorilor de a le inregistra demisia. Munca „la negru"De asemenea, de la inceputul anului si pina in prezent au existat si plingeri nejustificate ale angajatilor care, fie nu isi cunosc drepturile, fie au fost concediati si isi vor postul inapoi cu orice pret. In cazul nemultumirilor care s-au dovedit a fi intemeiate, mult mai reduse, ca numar, comparativ cu cele din anii anteriori, ITM a trecut la aplicarea a aproape 350 de amenzi, care insumeaza peste 450.000 de lei. In cazul muncii fara forme legale, insa, statistica indica o panta ascendenta. Daca in primele 5 luni ale anului trecut au fost descoperite 92 de persoane fara contract de munca, anul acesta, in aceeasi perioada de timp, numarul lor s-a majorat pina la 166 de persoane. 

Investitii in scoli

Gradinitele, scolile si liceele din Sibiu vor beneficia de mai multe fonduri din partea autoritatilor locale. Consilierii sibieni au decis suplimentarea bugetului local din acest an cu peste 6.000 de lei. Banii vor ajunge in lucrarile de reparatii ale institutiilor de invatamint din oras, precum si pentru modernizarea sau extinderea acestora. Initiativa de atragere a fondurilor a apartinut Serviciului de Administrare a Unitatilor de Invatamint Preuniversitar de Stat Sibiu. „Suma de 6.410 lei este necesara pentru realizarea unor obiective de investitii in cadrul unor unitati de invatamint. Suplimentarea veniturilor bugetului local provine din subventii de la bugetul de stat", a explicat Viorica Bindescu, seful Directiei Economice din cadrul Primariei. „Independenta", cea mai cistigataDaca, initial, suma alocata scolilor sibiene se ridica la 5.400 de lei, rectificarea bugetului a anual aduce institutiilor de invatamint suma de 11.810 lei. Cei  mai multi bani vor fi cheltuiti pentru reparatii si dotari in cadrul Grupului Scolar Independenta, caruia i-a fost alocata suma de 2.840 de lei. Peste 2.000 de lei va primi si Grupul Scolar Industrial Energetic, unde banii vor fi folositi pentru reabilitarea exterioara si interioara a cladirii. Si Colegiul Economic „George Baritiu" a intrat in calculele autoritatilor locale, cu suma de 1.150 de lei, bani destinati lucrarilor de reparatii. 20 de scoli, in lucruCele mai multe lucrari tin de repararea retelelor de apa, canalizare si incalzire din scoli. Peste 20 de scoli, gradinite si licee din Sibiu beneficiaza de finantare partiala sau integrala de la bugetul local. Conform planului intocmit de Serviciul de Administrare al Unitatilor de Invatamint Preuniversitar de Stat, condus de Simona Pop, constructia unei gradinite noi va costa 500 de lei, in timp ce costurile legate de extinderea unei alte gradinite se ridica la 200 de lei. Unele scoli vor fi mai norocoase si vor fi dotate cu mobilier sau aparatura moderna. Pentru acestea, consilierii locali au aprobat suma de 2540 de lei. Inca 12 proiecte de extindere sau de consolidare a unor cladiri vor fi finantate cu 730 de lei, pentru realizarea studiilor de fezabilitate sau a planurilor de urbanism. Cresele si-au rezolvat problemeleSi Centrul Finaciar Crese Sibiu a primit, saptamina trecuta, nu mai putin de 80.000 de lei, bani necesari pentru achitarea chiriei, pentru efectuarea unor lucrari de reparatii in cladirea de pe starda Dealului, de unde se va muta, dar si pentru hrana copiilor. „Necesarul lunar de hrana pentru copii este de aproximativ 23.000 de lei, iar reparatiile se ridica la aproximativ 6.000 de lei. De aceea, consideram necesara suplimentarea bugetului nostru cu suma de 80.000 de lei", se arata in raportul intocmit de Centrul Financiar Crese Sibiu. Banii au fost deja aprobati, in sedinta Consiliului Local.Bucurestiul platesteNu doar banii sibienilor vor fi folositi pentru reabilitarea cladirilor care adapostesc institutii de invatamint. Celor 2.400 de lei planificati, initial, din subventiile bugetului de stat, li s-au adaugat 6.410. Astfel, statul va directiona spre bugetul Sibiului peste 8.000 de lei. Subventiile ajung in trimestrul doi al acestui an.

Pe scurt

Subcentru Antidrog la DejLa Dej va functiona, incepind de azi, 6 iunie, un subcentru al Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog (CPECA) Cluj. SPECA Dej va fi inaugurat in cursul zilei de azi la Grupul Scolar Somes Dej. Cu aceasta ocazie, pe parcursul festivitatii vor fi premiati inclusiv elevii cistigatori ai fazei judetene a campaniei antidrog. Din strategia CPECA face parte inclusiv initierea si desfasurarea unor programe de informare, consiliere si evaluare a penitenciarelor din Cluj, Gherla si Dej, pentru reducerea riscurilor consumului de droguri si facilitarea reintegrarii in societate cu un risc scazut de recidiva a consumatorilor de droguri. A. P.Arta traditionala in scoliCentrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale (CJCPCT) Cluj va infiinta in aceasta toamna Asociatia Scolilor Pastratoare de Traditii. Pina acum, 35 de scoli din judet s-au aratat interesate sa participe la acest proiect, care are ca scop predarea de materii din domeniul culturii traditionale.Tiberiu Groza, directorul CJCPT, spune ca este vorba de o asociatie care doreste sa pastreze traditiile privind folclorul coregrafic, muzical si literar si mestesugurile. Astfel, se vor constitui formatii de muzica populara, coruri, ansambluri folclorice si de formatii instrumentale. M. C.PNT-PDIntr-un comunicat de presa, PNTCD-istul Remulus Opris (foto) isi manifesta convingerea ca o politica favorabila aliantelor e vitala partidului sau. El considera, insa, apropierea de PNL in acest moment ca fiind „toxica si imorala“. Opris se pronunta mai degraba pentru o apropiere fata de PD, partid aflat de asemenea in opozitie, membru al aceleiasi internationale, Partidul Popular European. Totodata, in opinia lui Opris, discutiile pe care PNL-ul le poarta cu crestin-democratii pentru construirea asa-zisului pol de centru-dreapta sint menite sa acopere in fata opiniei publice aranjamentele facute deja cu PSD. A. P.Politisti rutieri in civilPentru a lua pulsul traficului cit mai atent, politistii rutieri clujeni vor actiona pe raza judetului Cluj si cu echipaje de politie neinscriptionate. Incepind de miine, Serviciul Politiei Rutiere Cluj va folosi pentru monitorizarea traficului si agenti de circulatie imbracati in civil. Acestia vor filma încalcarile prevederilor legale, urmind ca, ulterior, participantii la trafic indisciplinati sa fie identificati si sanctionati. Scopul acestor actiuni este acela de a reduce numarul accidentelor rutiere. I. O.

Cu acordul chiriasilor

Incetarea contractelor de furnizare a energiei electrice, a gazului si a utilitatilor publice, pe perioada contractului de inchiriere a locuintei, se face numai cu acordul scris al chiriasului, prevede o propunere legislativa adoptata ieri de Senat. In calitate de prima camera sesizata, Senatul a adoptat, cu 54 de voturi pentru, patru impotriva si patru abtineri, propunerea legislativa initiata de senatorul UDMR Puskas Zoltan si de deputatul UDMR Kerekes Karoly, care completeaza o ordonanta de urgenta privind protectia chiriasilor. Textul amendat al propunerii prevede ca, pe perioada contractului de inchiriere a locuintei, incetarea contractelor de furnizare a energiei electrice, a gazului si cele de prestare de servicii de utilitati publice, din initiativa proprietarului imobilului, se face cu acordul scris al chiriasului, cu exceptia cazului in care incetarea contractului intervine din motive imputabile chiriasului.

Jurnalisti pe bicicleta

Un grup de 10 jurnalisti de la Studioul Regional de Radio Tirgu-Mures vor parcurge, in urmatoarele opt zile, peste 100 de localitati din judetele Sibiu, Brasov, Covasna, Harghita si Mures, din dorinta de a transmite un indemn la o viata mai sportiva si mai sanatoasa, precum si la un transport mai putin poluant. Caravana ziaristilor va porni in aceasta dimineata, din fata hotelului „Sport", in prezenta unor reprezentanti ai oficialitatilor locale. Ziaristii vor parcurge aproape 500 de kilometri. Turul ciclist al ziaristilor mureseni a devenit deja o traditie, anul acesta desfasurindu-se cea de-a saptea editie. In mod exceptional, organizatorii au ales sa des startul acestei editii din Sibiu, deoarece in acest an burgul transilvan este Capitala Culturala Europeana.

Executie in Tiglari

Jandarmii sibieni au participat ieri la o executare silita in cartierul Tiglari. Oamenilor legii le-a fost solicitat sprijinul pentru a se asigura ca nu vor exista incidente neplacute in momentul in care locatarii apartamentului care urma sa fie luat la puricat se vor trezi cu executorul judecatoresc la usa. Insa fortele de ordine nu au avut parte de „actiune". Proprietarii locuintei nu erau acasa, astfel incit reprezentantii justitiei au luat bunurile si au pus sechestru pe apartament nederanjati. Din spusele vecinilor, cei care locuiau in apartamentul respectiv tocmai plecasera la munca. Cu siguranta, intoarcerea acasa nu a fost placuta.

Sanitari fara tichete

Angajatii Spitalului Clinic Judetean Sibiu nu si-au primit inca tichetele de masa pe luna mai, dar nici cel de-al 13-lea salariu integral. Dupa ce au trecut de mai multe ori pe la Casa Judeteana de Asigurari, conducerea Spitalului si presedintele sindicatului Sanitas s-au ales doar cu promisiuni. „Miine, (astazi - n. red.) vom merge impreuna cu cei de la Autoritatea de Sanatate Publica Sibiu si vom discuta din nou aceasta problema la CAS. Ni s-a spus ca nu sint bani, insa trebuie sa inteleaga ca SCJ are peste 2.000 de angajati care asteapta de o luna de zile tichetele de masa, iar de la inceputul anului spera sa-si primeasca si cea de-a doua jumatate din cel de-al 13-lea salariu. Sint drepturile lor si speram sa se rezolve cit mai repede aceasta situatie. SCJ este singurul spital din judet care se confrunta cu aceasta problema", sustine asistentul Dan Pirnoiu, presedintele Sanitas Sibiu.Cheltuieli prea mariSeful celui mai mare spital din judet, medicul Minerva Boitan, este de parere ca s-a ajuns in acesta situatie deoarece bugetul alocat spitalului pe anul 2007 este destul de mic, in comparatie cu necesarul de cheltuieli. „Bugetul alocat pe anul acesta este de 46 milioane RON. Din banii acestia, 4 milioane RON reprezinta costul medicamentelor, 2,5 milioane pentru hrana bolnavilor si altele. Suma este foarte mica si sintem spital, iar medicamentele sint pe primul loc", arata Minerva Boitan.

Perioada de gratie

Pericolul ca Romania sa nu poata sa absoarba banii din fondurile structurale europene este aproape zero, a declarat Ovidiu Silaghi, ministrul Intreprinderilor Mici si Mijlocii, Comertului, Turismului si Profesiilor Liberale. Potrivit acestuia, cele mai avansate programe sint cel operational regional si cel de mediu, care urmeaza sa fie aprobate de Comisia Europeana cel mai probabil in cursul lunii iunie. La polul opus se afla programul operational sectorial de dezvoltare a resurselor umane si cel de dezvoltare a capacitatii administrative, care ar putea fi aminate pina in luna septembrie. „Nu exista riscul de a pierde cele 1,3 miliarde de euro pe care Romania trebuie sa le primeasca in 2007, deoarece, pentru programele derulate in perioada 2007-2010 exista sistemul de reportare «n plus 3». Asta inseamna sa ca banii pot fi accesati inca trei ani dupa perioada pentru care au fost alocati. Pentru perioada 2011-2013 se va aplica regula «n plus 2»", a spus ministrul.

Jurnalist acuzat de santaj

In cursul lunii mai, Cristian Petcuta, director al unei societati comerciale din Bucuresti, care realizeaza materiale atit pentru televiziune, cit si pentru radio, a realizat un reportaj in localitatea sibiana Blajel. Materialul respectiv avea ca subiect un litigiu civil intre nasul primarului localitatii, Toader Roman, si un grup de rromi. Dupa realizarea materialului respectiv, primarul a primit un telefon de la realizatorii emisiunii care ii propuneau o intilnire pentru a discuta pe marginea materialului filmat in localitate, subliniind faptul ca imaginile il incrimineaza.SolicitareaIn cursul aceleiasi luni, primarul a mai fost contactat telefonic de Cristian Petcuta, care i-a solicitat suma de 3.000 de euro, pentru ca materialul respectiv sa nu fie difuzat. Cei doi s-au inteles in cele din urma asupra locului si datei la care sa se intilneasca. S-a convenit ca, intr-o prima etapa, sa fie achitata suma de 2.000 de euro, urmind ca diferenta de 1.000 de euro sa fie platita in perioada urmatoare.  FlagrantulDupa discutiile purtate cu Cristian Petcuta, primarul din Blajel a apelat la oamenii legii. Acestia au organizat un flagrant, in parcarea hotelului Continental, in cadrul caruia jurnalistul a fost demascat. „Flagrantul, realizat in ziua de 4 iunie a.c., a fost organizat ca urmare a unui denunt primit la Inspectoratul de Politie a Judetului Sibiu din partea unei persoane care a relatat faptul ca P. Cristian i-a pretins suma de 3.000 de euro, pentru a nu difuza pe un anumit post de televiziune un reportaj realizat in localitatea acestuia, reportaj ce avea ca subiect un litigiu intre un grup de cetateni de etnie rroma si o cunostinta a sa", a declarat subinspectorul Luciana Baltes, purtator de cuvint in cadrul IPJ Sibiu. Cazul a ajuns la Parchetul de pe linga Tribunalul Sibiu. Cercetat in libertateCristian Petcuta este cercetat, in stare de libertate, sub aspectul savirsirii infractiunilor de santaj si luare de mita. In cazul sau a fost dispusa masura de a nu parasi tara, pina la definitivarea cercetarilor.

Mediasul aniverseaza 740 de ani

Municipiul Medias aniverseaza, in aceste zile, 740 de ani de la prima atestare documentara. Cu acest prilej, autoritatile locale au programat, incepind de simbata, o serie de manifestari cu iz festiv. Astazi, la Liceul „Stephan Ludwig Roth" are loc vernisajul unui expozitii permanente de fotografie dedicate Mediasului vechi, iar miine va fi lansat un CD multimedia si un pliant aniversar al orasului. Cetate multisecularaUltimul deceniu al secolului al XV-lea este relativ mai bogat in date referitoare la constructia fortificatiilor ce inconjurau Mediasul. Unii cercetatori au emis ipoteza inceperii fortificatiilor in anul 1490 si continuarii lor pina in jurul anului 1534. Altii plaseaza Mediasul din secolul al XV-lea la nivelul unor asezari rurale mai dezvoltate, cu care isi disputa conducerea administrativa a celor doua scaune (Seica Mare, Biertan, Mosna, Richis). Insa, cel mai probabil, orasul a cunoscut o dezvoltare timpurie, avind in vedere ca Mediasul a fost singura localitate din zona care fusese numita „civitas" inca din 1359, iar in cursul secolului al XV-lea, incepind cu anul 1407, denumirea „oppidum" devine constanta. Coroborind informatiile acestea cu rezultatele primei incursiuni turcesti in sudul Transilvaniei, care a lasat urme adinci si pe pamintul Mediasului, se poate aprecia ca lucrarile de fortificare a orasului au inceput imediat dupa prima jumatate a secolului al XV-lea.

Cei mai tari la platane

La Sibiu, MTV ?ncinge din nou Pia?a Mare, la MTV DJ Awards 2007MTV va organiza diseara, in Piata Mare, pentru prima data in Romania, MTV DJ Awards, eveniment care reuneste cei mai valorosi DJ autohtoni si internationali. MTV revine cu al doilea mare eveniment la Sibiu, pentru ca orasul este in acest an Capitala Culturala Europeana. Evenimentul va avea ca gazde doi dintre cei mai indragiti VJ ai postului MTV Romania: VJ Cristi si VJ Liviu, sau, mai pe romaneste, „fratii Stanciu de la MTV". Pe linga concertele surpriza sustinute de DJ romani si straini, in cadrul ceremoniei de decernare a premiilor vor fi desemnati cei mai „tari" la platane. Pentru DJ autohtoni, voturile se primesc prin intermediul site-urilor www.djarena.eu sau www.djawards.ro. Premierea celor mai buni DJ internationali va fi facuta in baza voturilor de pe site-urile internationale de specialitate. Votati pe siteInvitati la acest eveniment sint Blank & Jones, Outwork, Mr. Sam, Camille Jones, Moguai, Santos & Madox, Andro, Andy C, Jjoy, Krafty Kuts si Lordz of Fitness. Invitati speciali la evenimentele underground sint campionii mondiali ITF & DMC Rafik (5x World Dj Champ / 10x National DJ Champ, Germany) si Kid Fresh (3x DJ World Champion). Nominalizatii la sectiunea Cel mai bun DJ roman, drum and bass sint TRG, Snow, Dudu, Dan Bazix, Hazee, Rapala si Klin. La titlul de Cel mai bun DJ roman, breakbeat au sanse Roli Breaker, Phoneme, Cypher, Seb. Down, Gojira, Sensorship si WRK. La sectiunea Cel mai bun DJ international, drum and bass, sint nominalizati Friction, Hype si Andy C, iar la sectiunea Cel mai bun DJ international, breakbeat ii vom vedea pe Krafty Kuts, Stanton Warriors, Madox, Atomic Hooligan si Pete Jordan.Bilete cu 20 de leiAccesul se face gratuit dinspre Bulevardul Nicole Balcescu si dinspre Piata Mica. Iar maratorul muzical va incepe la ora 18 si se va intinde pina la miezul noptii, acompaniat de spectacole de lasere si lumini. Pe urma, sibienii sint invitati la „petrecerea de dupa". Aceasta va avea loc in pavilionul multifunctional din Cazarma 90, insa pe bani. Un bilet la afterpary costa 20 de lei si se poate cumpara astazi, incepind cu orele prinzului, de la distribuitorii din centru sau chiar de la pavilion.  CASETAAmintiri din maiPeste 20.000 de spectatori au asistat luna trecuta, la Sibiu, la ceremonia decernarii Premiilor Muzicale MTV Romania 2007, unde organizatorii au lasat liber accesul publicului, dupa ce si-au dat seama ca mai multi oameni erau dincolo de garduri decit in interiorul arenei din Piata Mare. Organizatorii nu au reusit sa vinda cele 30.000 de bilete, din cauza pretului piperat. Spectacolul MTV de la Sibiu a fost sponsorizat cu jumatate de milion de euro de municipalitate si salvat de prestatia de exceptie a lui Sean Paul, care i-a tinut pe ritmuri raggae pe spectatori pina dupa orele 2.00 dimineata.

Se intrerupe curentul

Pentru efectuarea unor lucrari programate in reteaua de energie electrica, astazi si miine, intre orele 7,30 si 12, se va intrerupe furnizarea curentului electric in localitatea Sadu, pe strazile I. C. Molnar, I. M. Klein, Scurta, Dispensarului, Lespezii, Popilor si Centrala. Tot miine, dar intre orele 8,30 si 14, va fi sistat curentul in localitatea Cisnadie, pe strada Magurii (nr. 1-104), iar intre  orele 10 si 12, in localitatea Avrig, pe strada Unirii - partial si in Sat Vacanta Valea Avrigului.  

Politia se implica in protectia copiilor

Copiii lasati singuri de parintii care pleaca la munca in strainatate vor fi monitorizati de Politia Romana si de Asociatia Alternative Sociale. Pachetul de servicii pe care cele doua institutii il vor elabora va include efectuarea, in noiembrie, a studiului national „Singur acasa". Studiul va evalua dimensiunile situatiei copiilor lasati singuri acasa, la nivelul intregii tari, cu cartografierea zonelor celor mai afectate, analiza cauzelor ce-i determina pe parinti sa plece in strainatate si a consecintelor psihologice si sociale asupra copiilor. Potrivit Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului, romanii care au plecat la munca in strainatate au lasat in tara aproape 60.000 de copii, din care 10% sint in grija altor persoane decit membrii familiei, iar peste 2.700 au ajuns in centre de ocrotire.

Salariati hidratati

Temperaturile crescute din ultima perioada au pus pe jar inspectorii sanitari, dar si inspectorii de munca. Acestia avertizeaza angajatorii ca daca nu vor respecta prevederile legii in zilele de canicula, vor fi sanctionati drastic. In Sibiu, deocamdata nu a fost cazul, dar inspectorii spun ca vor intensifica actiunile de control. „Angajatorii sint obligati sa ia masuri minimale pentru mentinerea starii de sanatate a salariatilor. Pentru cei care lucreaza in aer liber se va reduce intensitatea si ritmul activitatilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static si se vor alterna perioadele de lucru cu perioadele de repaus in locuri umbrite. Pentru cei care lucreaza in spatii inchise se va asigura ventilatia la locurile de munca. Mai mult, este necesar sa se asigure de catre angajator apa minerala, cite 2-4 litri/persoana/schimb, echipament individual de protectie, dusuri. Angajatorii care nu pot asigura aceste conditii, vor reduce programul de lucru sau esalonarea pe doua perioade a zilei de lucru", spune Szombatfalvi - Török Francisc, seful ITM Sibiu.

Festival si tirg de arta, mestesuguri si traditii ardelene

In perioada 8-10 iunie, Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale (CJCPCT), ExpoTransilvania si Consiliul Judetean vor lansa pe piata evenimentelor clujene din 2007 Serbarile Transilvane si Tirgul National al Mesterilor Populari. Evenimentul va avea loc in pavilioanele ExpoTransilvania si va fi marcat de prezenta si participarea unor nume consacrate si a unor tinere sperante ale folclorului transilvan, dar vor avea in centrul atentiei si standurile in care mesteri artizani din judetul Cluj isi vor expune marfa, de la obiecte de podoaba si port popular pina la articole de ceramica si lemn prelucrate in stil traditional. „In cadrul acestui festival vor fi prezenti reprezentanti ai comunitatii maghiare, evreiesti, armene si chiar rome. Acest festival ne dorim sa-l consacram ca o marca a Clujului si sa devina cel mai mare festival de traditii, obiceiuri si mestesuguri din Transilvania. Pina acum, nu am reusit sa ii oferim acestui festival vizibilitatea cea mai buna. Totusi, la festivalul din 2004 au participat reprezentanti ai comunitatilor românesti din Ucraina si Moldova“, spune presedintele CJCPT, Tiberiu Groza. Costurile festivalului se ridica la 350 de milioane de lei in acest an. „Asta in conditiile in care Festivalul «Maria Tanase», care a avut loc saptamina trecuta in Craiova, a costat 3,5 miliarde de lei sau Zilele Brasovului, in care doar ziua de folclor a costat 1 miliard de lei, informatie pe care o am de la omologul meu din Brasov. Nu e o diferenta de cost, e doar un management mai eficient si dorinta ansamblurilor folclorice de a fi prezente la acest festival“, mai completeaza Tiberiu Groza. Participantii cu standuri la festival isi vor asigura costurile cazarii, mesei si ale transportului, restul cheltuielilor fiind acoperite de CJCPCT si partenerii sai, in speranta ca acest ajutor sa ii indemne pe mestesugarii clujeni sa se dezvolte si sa iasa pe piata de profil. 

Fara acordul copiilor

Fii Printesei Diana si mostenitorii tronului Marii Britanii au cerut ca documentarul despre accidentul pe care mama lor l-a suferit in urma cu zece ani la Paris si care i-a provocat moartea, pe care un post TV britanic doreste sa-l difuzeze, sa nu fie facut public. William si Harry au numit documentarul, care a fost difuzat aseara, „o lipsa de respect pentru memoria mamei". Postul TV a anuntat ca nu va renunta la planurile de a difuza documentarul „Diana: The Witnesses in the Tunnel", in care sint prezentate ultimele momente ale printesei. „Printii sint extrem de dezamagiti de decizia postului TV de a difuza pina la urma filmul", a declarat un purtator de cuvint al celor doi printi.Pareri impartiteJames Lowther-Pinkerton, un angajat al Casei Regale, a lansat postului TV un ultim apel din partea printilor, in care spune ca filmul cuprinde „scene cu ultimele momente ale mamei lor pe pamint", ceea ce reprezinta „o invadare a spatiului privat". Decizia postului TV de a difuza documentarul a provocat cotroverse in Anglia. „Este un program bine facut care ne invita sa mai aruncam un ochi asupra culpabilitatii fotografilor care erau la fata locului", a declarat Patrick Jephson, fostul secretar privat al Dianei.Au trecut 10 aniImaginile din documentar o arata pe Diana in timp ce i se pune o masca de oxigen de catre un doctor din echipa de urgenta deplasata la locul accidentului, dar si reconstituiri ale accidentului, imagini oferite de cei care se aflau la fata locului si declaratii ale acestora. De asemenea, documentarul face publice interviuri cu doctorii si cu fotografii prezenti. Documentarul conluzioneaza ca pozele cu Diana care se lupta pentru viata ei devin „din nepretuite, inutile", dupa ce aceasta a decedat mai tirziu la spital, si nici un ziar nu mai dorea sa le publice. Printesa Diana a murit la 36 de ani, pe 31 august 1997, intr-un accident de masina, in tunelul Alma din Paris, accident in care si-au mai pierdut viata partenerul ei, Dodi Al-Fayed, si soferul limuzinei.

Lindab revine pe piata clujeana

 Dupa ce initial suedezii de la Lindab au ales Clujul ca intrare pe piata româneasca, in 1994, managerii români au ales citiva ani mai tirziu sa dezvolte unitatile de productie si distributie ale companiei la Bucuresti. Acum, in 2007, se reintorc pe piata clujeana si fac o investitie de 100.000 de euro intr-o hala localizata in Floresti, care devine astfel primul centru de vinzare a sistemelor de ventilatie pe care Lindab il deschide in România. „Si cum Clujul le poarta noroc, vor urma alte trei centre de acelasi fel care vor fi deschise in Constanta, Timisoara si Bucuresti. Lindab este principalul furnizor de produse de ventilatie si alte materiale de constructii specifice companiei catre Pollus, Kaufland, Selgros, Metro. „Practic ne gasiti in toate retelele de mari magazine din România, dar pentru eficienta si pentru a economisi si timpul, si banii clientilor nostri, dar si al nostru, ne-am decis sa ne apropiem de acestia si sa le putem oferi solutiile noastre cit mai la indemina“, a declarat Andrei Sulyok, directorul general al Lindab România. Lindab România a realizat o cifra de afaceri de 38 de milioane de euro in 2006, dintre care 2 milioane au fost realizate de divizia de vinzari a sistemelor de ventilatie. Tot anul trecut, compania a fost listata pe bursa de valori din Stockholm si, in doar 6 luni, valoarea actiunilor companiei a crescut de la 110 coroane suedeze per actiune la 155 de coroane suedeze per actiune. In prezent, compania are reprezentante in 13 tari, printre care si România. 

Fara oferte

Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat, inaintea plecarii la Timisoara pentru meciul Romania-Slovenia, ca nici un jucator de-al Stelei nu are oferte. Nici macar cei patru care au fost trecuti de el pe lista de transferuri. „Goian nu are nici o oferta pentru transfer, asa cum s-a scris. De altfel, nu exista vreo oferta nici macar pentru cei patru pe care i-am pus pe lista de transferuri. Sint numai vorbe si nu ma intereseaza", a spus finantatorul ros-albastrilor. Declaratia lui Becali a venit dupa ce in presa s-a vehiculat ca Borussia Dortmund ar fi dispusa sa ofere 4,5 milioane de dolari pentru Dorin Goian si ca jucatorul Stelei este si in vizorul lui Everton. Totodata, antrenorul a declarat ca nu-si va mai cumpara avionul de la Ion Tiriac pentru ca acesta i-a cerut 20 de milioane de euro, desi initial stabilise un pret de 16 milioane de euro. „Vreau sa va spun ca domnul Tiriac s-a sucit. Nu mai vrea 16 milioane, acum vrea 20 de milioane de euro pe avion. A zis ca asa a inteles el de la inceput, 20 de milioane. Eu i-am zis ca au angajatii lui ofertele scrise, dar el a zis ca ii da afara. Asta e, acum trebuie sa caut alt avion. Mai bine, acum iau unul nou nout, tot Airbus", a mai marturisit Becali.

Record de participanti la Red Bull Romaniacs

Edi?ia din acest a Red Bull Romaniacs va aduce la start trei dintre cei mai buni motocicli?ti ai lumii.150 de piloti vor lua startul la Red Bull Romaniacs 2007 - un record absolut pentru concursul ajuns, anul acesta, la editia a 4-a. La clasa Profesionisti, vor concura 25 de piloti, care vor reprezenta 10 natiuni. 66 de piloti vor fi la clasa Experti, in echipe de cite doi, iar ceilalti 58 de piloti sint inscrisi la clasa Hobby, unde vor concura in echipe de cite doi sau trei piloti. Cu totii se vor intrece, in perioada 17 - 21 iunie, pe specialele din jurul orasului Sibiu. „Anul acesta avem un numar record de participanti, dar ramine de vazut citi dintre ei vor si ajunge la sosire. Tinind cont de ceea ce s-a intimplat la editiile trecute, cred ca o treime dintre piloti nu vor ajunge la sosire", a apreciat organizatorul Martin Freinademetz, austriacul care anul acesta a concurat la Raliul Dakar cu licenta eliberata de Federatia Romana de Motociclism.Misiune dificilaFrancezul Michel Gau, cistigatorul de anul trecut, va avea o misiune extrem de dificila, tinind cont ca pe lista de start se afla si compatriotii sai Cyril Despres, de doua ori cistigator al Raliului Dakar (2005 si 2007) si David Casteu, ocupantul pozitiei secunde la editia din acest an a Dakar-uluil. Olandezul Frans Verhoeven este si el unul dintre favoriti la un loc pe podium, mai ales dupa evolutia buna din Raliul Dakar 2007, competitie in care a abandonat insa din cauza unei accidentari in ziua a 13-a. Gyenes la startLa startul editiei din acest an, la clasa Profesionisti, se va afla si romanul Emanuel Gyenes. Dupa ce a cistigat doi ani la rind titlul la clasa Experti, romanul cu cea mai buna clasare in Raliul Dakar este pregatit pentru aceasta provocare. „Stiu cit de greu a fost traseul in anii trecuti si sint convins ca anul acesta va fi la fel. Sint sigur, insa ca experienta din Dakar ma va ajuta mult anul acesta", este de parere Emanuel Gyenes, singurul roman care va participa la clasa Profesionisti.Spectacol pe doua rotiChristian Pfeiffer, campionul mondial la indoor street bike freestyle, va face si el spectacol la Red Bull Romaniacs. Germanul nu numai ca va concura in cel mai dur concurs de enduro din lume, dar a pregatit si un show special in prologul editiei din acest an, programat duminica 17 iunie, la ora 13, in centrul orasului Sibiu. Dupa spectacolul din centrul orasului, urmeaza greul pentru cei 150 de piloti inscrisi la Red Bull Romaniacs. Timp de patru zile, in perioada 18 - 21 iunie, sint programate probe extrem de solicitante din punct de vedere tehnic si fizic, in muntii din jurul orasului Sibiu, cu o lungime cuprinsa intre 150 si 200 kilometri. Avem ce vedea!

Il vrea pe Loti

Patronul Rapidului, George Copos, a declarat, ieri,  la sosirea din Statele Unite, ca a vorbit cu Boloni si ca daca acesta va accepta sa antreneze Rapidul, va face in Giulesti o echipa pentru Europa. „Trebuie sa discutam in continuare, vor fi doua zile foarte grele. Am discutat aproape in fiecare zi cu Boloni in tot acest timp si m-as bucura foarte mult daca ar accepta sa vina la Rapid. Am putea construi in Giulesti o echipa pentru Europa", a declarat Copos. Acesta a mai spus ca negociaza si cu alti tehnicieni din Italia, pentru cazul in care nu se va ajunge la o intelegere cu Ladislau Boloni. „In schimb, daca nu ne vom intelege, sa stiti ca avem si alte solutii foarte bune din Italia. Am discutat si cu ei, pentru ca trebuie sa facem o echipa competitiva. Acest lucru este si o datorie morala fata de suporteri", a mai afirmat patronul Rapidului. Ladislau Boloni nu mai pregateste nicio echipa din octombrie 2006, dupa ce a plecat de la Monaco si a mai antrenat, in Franta, pe Nancy si Rennes. In ultimele zile, George Copos a negociat cu Boloni pentru a-l aduce pe banca tehnica pe fostul antrenor al nationalei Romaniei, dupa ce Razvan Lucescu a renuntat la functie la finalul sezonului trecut. Presa franceza a anuntat, ieri, ca, alaturi de Blanc, Boloni se afla pe lista clubului Bordeaux pentru preluarea functiei de antrenor.

Pe scurt

Fara subventii in 2007Producatorii reuniti in grupuri care au beneficiat de ajutor financiar pentru a functiona si au primit acest ajutor pina la sfirsitul anului trecut nu vor mai fi subventionati in 2007. Informatia a fost facuta publica de catre reprezentantii Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MAPDR). In schimb, spun acestia vor fi sprijinite financiar grupurile nou infiintate, iar cuantumul ajutorului financiar pe care ministerul il ofera este de 40.000 de lei. Banii vor putea fi folositi pentru a asigura functionarea grupului de producatori. Pina in prezent, spun reprezentantii MAPDR, au fost recunoscute oficial 34 de grupuri de producatori de legume si fructe, fata de numai 19 atestate in cursul anului trecut. Pentru sustinerea grupurilor de producatori, MAPDR a alocat 1,6 milioane de lei aferenti acestui an. L. A.Vin credite relaxate la inca o bancaInca din primele zile ale lunii iunie, Volksbank România va acorda imprumuturi dupa noile norme de creditare, ca urmare a faptului ca Banca Nationala si-a dat avizul in acest sens, la inceputul acestei saptamini. Astfel, banca va accepta un grad maxim de indatorare de 65% pentru un venit net eligibil per familie de peste 1.250 de euro. Pentru venituri cuprinse intre 350 si 1.249 de euro, gradul de indatorare acceptat va fi de 55%, iar pentru cele mai mici de 350 de euro clientii nu se vor putea indatora la un grad mai mare de 45% din venit. Norocosilor care au un venit mai mare de 2.250 de euro nu li se vor percepe nici un fel de avans la imprumuturile pentru locuinta. L. A.A crescut dobinda de referinta europeanaBanca Centrala Europeana a decis in aceasta saptamina sa majoreze dobinda de referinta cu 0,25 de puncte procentuale. Astfel, aceasta ar urma sa atinga pragul de 4%, a anuntat un oficial al institutiei. Decizia de majorare a costului imprumuturilor este a opta decizie de acest fel in mai putin de 1 an si jumatate si era una asteptata de economisti. Astfel, costul creditelor in 13 state membre ale zonei euro a ajuns in acest moment la cel mai inalt nivel, similar celui atins doar in septembrie 2001. Totusi, dobinda de referinta practicata de BCE a ramas mai mica decit cea care se aplica in Banca Centrala a Statelor Unite, 5,25%, sau chiar decit cea practicata de Banca Angliei, de 5,5%. Specialistii se tem ca relansarea economica puternica ar putea genera cresterea preturilor pe termen mediu prin cresterea salariilor si a pretului petrolului. Temerile sint legate si de cresterea prea masiva a creditului in sectorul privat si a masei monetare. L. A.

Il vor pe Zicu

Fostul atacant rapidist este cap de list? ?n campania de transfer?ri a celor de la Poli Timi?oaraPatronul lui Poli Timisoara, Marian Iancu, a declarat ieri ca poarta discutii cu impresarul Giovanni Becali pentru a-l transfera la echipa de pe Bega pe jucatorul lui Internazionale Milano, Ianis Zicu. „Voi face totul pentru a-l aduce pe Zicu la Timisoara. Voi plati Interului cit trebuie pentru ca jucatorul sa fie al nostru. Nu am vorbit deocamdata cu jucatorul, pentru ca se afla in cantonament cu echipa nationala si nu l-am contactat, in schimb stau in acelasi hotel cu impresarul jucatorului, Giovanni Becali, si am vorbit cu el despre dorinta mea de a-l aduce la Poli", a marturisit Iancu. De serviciile jucatorului Ianis Zicu mai este interesata si echipa campioana, Dinamo Bucuresti. Zicu a evoluat in sezonul trecut la Rapid, echipa la care a fost imprumutat pentru un an de formatia Internazionale Milano.Buget impresionantPresedintele lui Poli Timisoara, Marian Iancu, a anuntat ca formatia de pe Bega va avea, in viitor, un buget de 70 de milioane de euro si ca intentioneaza sa construiasca un stadion nou, in care e dispus sa investeasca 100 de milioane de euro. „Anul acesta avem un buget de sase milioane de euro plus alte sapte milioane pe care le vom investi in transferuri. Dar, in doi ani, bugetul echipei va fi de 70 milioane de euro si vom fi singurul club din Romania cu un astfel de buget", a promis Iancu. Oficialul lui Poli a continuat anuntind ca intentioneaza sa construiasca un stadion nou la Timisoara. „Vrem sa construim, in colaborare cu Primaria, un stadion nou, in care noi vom investi 100 de milioane de euro. Consiliul local va veni cu un teren cu o valoare egala cu investitia noastra", a dezvaluit patronul formatiei de pe Bega. Oferta pentru MCKainIancu a mai spus ca Poli a primit o oferta pentru transferul fundasului australian Jonathan McKain. El sustine ca a primit o oferta dubla fata de cit i s-a oferit pe Emeghara, dar marturiseste ca ii vine foarte greu sa se desparta de el. Banatenii sint foarte aproape de a se desparti si de Emeghara, dorit de Steaua. 

Pensia suplimentara e bonus pentru lideri

Transilvania are potentialPensia privata devine un instrument de negociere la angajarea de persoaneCompania de asigurari Omniasig s-a gindit sa investeasca intr-o campanie de informare a companiilor vizavi de pensiile private. Dupa analizele si studiile lor de piata, doar sase orase au fost suficient de atractive ca piata pentru o asemenea intreprindere. Si au inceput cu Clujul. „Am invitat 150 de companii clujene, dar au fost prezente 50. Potrivit studiilor noastre, Transilvania are cel mai mare potential privind pensiile private si facultative din tara. Bucurestiul este o altfel de piata, oricum, iar Clujul, Timisoara, Oradea, Aradul vor fi categoric centre de dezvoltare pe aceasta piata“ spune Monica Pavelescu, director de marketing si comunicare al Omniasig Pensii. Potrivit studiilor realizate de catre compania pe care o reprezinta, membra a Vienna Insurance Group, abia in anul 2008-2009 pensiile facultative vor ajunge la potentialul lor maxim de vinzare pe piata. Unul dintre motive ar fi intirzierea mare cu care acestea intra pe piata, respectiv aceasta luna. „Ar fi trebuit sa intre pe piata de la inceputul anului si sintem la jumatatea lui 2007 si abia acum pensia facultativa are unda verde sa se lanseze. De aceea rezultatele pentru anul 2007 vor fi complet diferite de estimarile facute de specialisti la inceputul anului. Astfel, abia in 2008-2009 vor aparea rezultate care vor prezenta situatia pietei si potentialul ei la valori mai aproape de realitate“, mai crede Monica Pavelescu.Fidelizare prin pensia privataCu un cuantum de 200 de euro pe an, deductibili la impozitare, pensia facultativa privata se doreste a fi un instrument dedicat in special companiilor. Firmele de asigurari se asteapta ca cel putin la inceput nivelul minim stabilit al acesteia sa fie respectat in contractarile facute, cel putin pina cind oamenii si managerii se vor convinge ca aceste investitii pentru asigurarea unei batrineti linistite este un instrument functional si bine asigurat si reasigurat. „Nu putem face inca estimari clare, insa este cert ca, in timp, pensia facultativa va deveni instrument de negociere pentru pachetele de oferta salariala la acceptarea unui job, tot asa cum telefonul mobil, masina sau laptopul fac parte din negocierile pentru functiile de top sau de nisa. Dar pentru asta piata trebuie pregatita“, mai spune Monica Pavelescu. Astfel, pensia facultativa privata tinde sa devina un instrument de fidelizare a angajatului sau un instrument de negociere la angajare. In plus, randamentele mari ale investitiilor in fondurile romanesti care plaseaza banii pe bursa de valori Bucuresti fac si mai atractiva solutia acestora. Asiguratorii spun ca o data lansate, acest tip de pensii sint mai ieftine si au o capitalizare mai buna decit asigurarile de viata care la maturizarea contractului pot fi folosite ca pensii private. In anul trecut, randamentul romanesc a fost de 7%, in timp ce randamentele pe piata bursiera externa au fost in medie de 1%“, conchide Monica Pavelescu.  ¤ pensia facultativa poate creste veniturile la pensie cu 30%¤ pensia de stat acopera doar 30% din ultimul salariu¤ clientii trebuie sa fie atenti la costurile implicite ale unui contract de pensie facultativa privata¤ randamentele investitiilor facute de asiguratori pe piata romaneasca sint considerate foarte profitabile, dar si riscante in egala masura de catre specialisti

Inca un an

Selectionerul echipei nationale a Spaniei, Luis Aragones, va parasi postul pe care il ocupa la finalul Campionatului European din 2008, dupa ce contractul sau cu Federatia Spaniola de Fotbal va expira. „Am anuntat Federatia ca trebuie sa caute un inlocuitor pentru perioada de dupa Campionatul European", a anuntat, ieri, antrenorul in virsta de 68 de ani. „Este normal sa caute o alta conducere si o noua directie dupa EURO 2008", a adaugat actualul selectioner al Spaniei. Aragones a preluat conducerea tehnica a primei reprezentative de la Inaki Saez, in iulie 2004. Inainte de Campionatul Mondial din 2006, Aragones a anuntat ca va demisiona daca Spania nu va ajunge in sferturile de finala, dar a revenit asupra deciziei. (S. P.)Dolha vrea in PoloniaDesi a fost dorit de Steaua, portarul Emilian Dolha a ales sa evolueze la formatia poloneza Lech Poznan. Acesta a mai spus ca sint sanse mici sa mai apere vreodata poarta unei echipe din Romania. „In momentul de fata, la cum gindesc acum, nu m-as mai intoarce niciodata la o echipa din Romania. Dar in fotbal se pot intimpla multe. Daca insa voi ramine cu conceptiile de acum, nu ma voi mai intoarce sa joc in tara", a marturisit Emilian Dolha. Fostul portar al Rapidului a semnat, marti seara, un contract pe trei ani cu formatia poloneza Lech Poznan, dupa ce fosta sa echipa, Wisla Cracovia, nu i-a prelungit contractul scadent la 31 iunie 2007. Dolha a fost dorit si de patronul Stelei, Gigi Becali, care sustine ca fotbalistul i-a promis ca daca se va intoarce in Romania, o va face doar in Ghencea.

Bolohan la „U" Cluj

 Mijlocasul Mugur Bolohan va semna, miine, un contract valabil pe doi ani cu nou-promovata Universitatea Cluj. „Ne-am inteles cu jucatorul. Urmeaza ca vineri sa ne intilnim cu el pentru a semna actele. Este un fotbalist experimentat pe care Adrian Falub il cunoaste foarte bine din campionatul cipriot. Cei doi au si jucat impreuna", a declarat, ieri, presedintele clujenilor, Lucian Danciu. Mugur Bolohan a jucat ultima data la formatia cipriota Nea Salamina, dar va veni la Universitatea Cluj din postura de jucator liber de contract. Fotbalistul in virsta de 31 de ani a mai jucat la FC National, Rapid Bucuresti, Dinamo Bucuresti, FCM Bacau si Universitatea Craiova. A cistigat de doua ori Cupa Romaniei, in 1998, cu Rapid, si 2001, cu Dinamo. (S. P.)Doar la InterFotbalistul portughez al lui Inter Milano, Luis Figo, a declarat, ieri, ca in Europa va evolua numai pentru Inter, chiar daca presa engleza a scris ca a fost ofertat de Tottenham. „Nu este adevarat ca voi juca in alta tara. In cazul in care voi alege sa evoluez in continuare in Europa, o voi face numai pentru Inter. Nu exista posibilitatea sa joc in Anglia sau Portugalia. Voi juca pentru Inter sau ma voi retrage", a dat asigurari Figo, dupa ce au aparut informatii potrivit carora a primit o oferta de la formatia engleza Tottenham. El renuntat sa se mai transfere la clubul arab Al-Ittihad, dupa ce formatia respectiva nu a onorat anumite clauze din intelegere. Fotbalistul a explicat ca este posibil sa se retraga si ca se va decide in scurt timp.

Copilu asteapta banii

Demis dupa doar citeva etape scurse din returul campionatului, fostul antrenor al echipei FC Sibiu spune ca nu si-a incheiat inca socotelile cu formatia sibiana. Antrenorul, care este foarte aproape de a trece la o scoala de fotbal din Busteni, marturiseste ca gruparea sibiana are sa-i plateasca aproape 700 de euro. Fostul antrenor spune ca mai are rabdare pina la finalul sezonului, dupa care, in caz de nerezolvare, se va adresa Federatiei. „Mai am sa iau destui bani. Eu vorbesc doar de ceea ce trebuiau sa-mi dea pe contract, sumele pe care le-am semnat. Nu vorbesc de faptul ca, prin faptul ca m-au demis, mi-au sifonat imaginea, iar eu am avut de pierdut dupa aceasta experienta. Am inteles ca nici jucatorii nu si-au mai primit banii, dar eu mai am un pic de rabdare. Daca nu se va intimpla nimic, o sa ma adresez Federatiei si sper sa-mi scot banii cumva. Imi pare rau de situatia in care a ajuns Sibiul, dar daca domnul Keul n-a avut incredere in mine nu am ce sa-i fac", spune Copilu. (C. F.)Presiune pe StoianCandidata sigura la un loc in delegatia ce va reprezenta Romania la Cupa Europei la atletism, aruncatoarea de sulita Monica Stoian are sanse mici de a mai ajunge la competitie. Locul ei este pus in pericol de Felicia Tilea, care a avut o prestatie excelenta in ultima perioada. La finalul saptaminii trecute, Tilea a aruncat sulita peste 60 de metri, rezultat superior fata de cel mai bun obtinut de Stoian in acest sezon. In schimb, sanse mult mai mari de a prinde un loc in delegatia Romaniei pentru Cupa Europei o are aruncatoarea de greutate Elena Hila. Totusi, Stoian mai are sanse de a prinde postul de titulara in nationala. Singura varinta este insa sa obtina un rezultat mai bun fata de cel al Feliciei Tilea. „Daca va da la Internationale mai bine decit a obtinut Tilea, poate sa mearga ea la Cupa Europei.  Totul depinde de ea, dar va fi destul de greu. Oricum, viitorul apartine tot Monicai, chiar daca nu va participa la acest concurs. De la Elena ma astept sa arunce mai bine de 17 metri", spune antrenorul Petre Manu.

Psiholog la CSU Atlassib

Perioada de incertitudine pe banca formatiei CSU Atlassib a luat sfirsit. De marti dimineata, sibienii au un nou antrenor. Desi au fost in discutii cu mai multi tehnicieni, sibienii au semnat cu germanul Peter Schomers. Au facut-o pentru un an de zile. „Am semnat un contract pentru un an de zile. N-am stabilit inca obiectivul, dar e clar ca la noi se doreste doar mare performanta. Asteptam sa vina la Sibiu si sa mai discutam si dupa aceea vom vedea ce vom hotari. Sper sa fie o alegere buna. Se va prezenta la Sibiul la mijlocul lunii iulie, cind vom discuta mai multe detalii", spune Mircea Vulc, directorul tehnic al formatiei sibiene. Psiholog si antrenorCa jucator, Peter Schomers a evoluat, in perioada 1988 - 1995, in Liga Profesionista din Germania, la Ludwigsburg, Tübingen si Ulm. Tot in acest interval a urmat si cursurile de psihologie la Universitatea Tübingen, pe care le-a finalizat in anul 1994, avind diploma de psiholog. Intre anii 1983-1985, el a beneficiat de burse la Universitatile Rice si St. Thomas din Huston (SUA), fiind, de asemenea, component al echipei nationale a Germaniei. Ca antrenor a mai pregatit pe Hamburg Tigers (1999-2001, Liga 1), Hanover (1996-1997 - antrenor-jucator) si BG Ludwigsburg (1997-1999, 2001-2003), in primele doua ligi germane. Ultima data a fost antrenor la Fürstenfeld Panthers, in prima liga austriaca. Bicher, multumitAlegerea facuta de Mircea Vulc si de colegii din conducerii clubului l-a multumit pe managerul Cristi Bicher. Acesta spune ca are mare incredere in noul antrenor si este convins ca va avea un buget suficient pentru ca Schomers sa faca peformanta la Sibiu. „Am mare incredere in el. In primul rind imi pare bine ca este un antrenor german, care sint recunoscuti drept niste tipi mai exigenti. Faptul ca a facut si o facultate de psihologie imi da si mai mare incredere ca va avea rezultate bune. Eu nu pot decit sa ma stradui sa asigur un buget bun pentru aceasta echipa. O sa fac tot posibilul sa avem sufiienti bani pentru a face transferurile dorite chiar daca o parte dintre sponsori au rupt relatia cu noi dupa ultimul sezon. Nu stiu daca au fost si motive politice la mijloc, dar sper sa-i readucem alaturi de echipa", spune Cristi Bicher.

Baciu, la „U" Cluj

Fostul jucator al Otelului Galati, medieseanul Marius Baciu, a semnat, marti seara, un contract valabil pe doua sezoane cu nou-promovata Universitatea Cluj. Jucatorul a fost dorit cu insistenta de Adrian Falub, antrenorul formatiei clujene. Despre transferul jucatorului, presedintele Consiliului de Administratie al Universitatii Cluj, Lucian Danciu, a declarat ca este un prim pas in vederea intaririi lotului pentru sezonul viitor. „Ne bucuram ca am reusit sa-l aducem pe Baciu la Cluj. Este un jucator experimentat, pe care Adrian Falub l-a dorit foarte mult. Vor veni si alti jucatori de Liga I. Oricum, sint convins ca la experienta lui, Baciu va fi un pilon de baza al defensivei si ne va ajuta foarte mult in indeplinirea obiectivului pentru sezonul viitor", spune Danciu. SperanteLiber de contract, dupa ce i-a expirat contractul cu Otelul, Baciu spune ca este o noua provocare pentru el si spera sa nu insele increderea acordata de oficialii clujeni. Spune ca, alaturi de ceilalti colegi, si-ar dori sa rivalizeze cu CFR-ul in privinta rezultatelor obtinute. „Mi-ar placea sa formam o trupa puternica la Universitatea. Exista o rivalitate mare in oras, cu CFR-ul, si abia astept sa joc in derby-urile locale si sa cistig. Vroiam neaparat sa mai joc la nivel inalt, pentru ca ma inspaiminta gindul ca va trebui sa ma retrag din activitate. Vreau sa facem treaba buna impreuna, la Cluj, si sint convins ca se poate intimpla acest lucru", marturiseste Baciu. Marius Baciu, fundas central in virsta de 32 de ani, a mai jucat, de-a lungul carierei sale, la Gaz Metan Medias, Inter Sibiu, Steaua, Lille (Franta), Oberhausen (Germania, liga a II-a) si Otelul Galati.

Sinuciderea fecioarelor

Relatie speciala intre eleIn urma examenului medico-legal, medicii au stabilit ca pe corpul celor doua tinere nu exista nici o urma de violenta. Potrivit unor surse oficiale, dar care au dorit sa-si pastreze anonimatul, fetele erau virgine, ipoteza sustinuta si de comportamentul fetelor. Pina si vecinii acestora aveau intrebari in legatura cu acest aspect. „N-am vazut niciodata nici un baiat care sa vina la ele. Mereu se fereau cind cineva intra in vorba cu ele si terminau conversatia repede“, povestea Maria Albut, vecina fetelor.Potrivit procurorului Tudor Radian, purtatorul de cuvint al Parchetului de pe linga Judecatoria Cluj, cel care a luat in evidenta dosarul gemenelor, Andrea si Kinga Bodis erau firi retrase si erau puternic legate afectiv una de alta. „Se pare ca fetele aveau o fire mai retrasa, si la serviciu, si la facultate. In plus, cele doua nu aveau iubiti“, ne-a declarat procurorul. Un alt aspect interesant ce rezulta din declaratiile de la dosar este acela ca Andrea si Kinga, in virsta de 24 de ani, erau de nedespartit, aveau o relatie speciala, probabil si datorita faptului ca erau gemene.Inmormintate astaziIn dimineata zilei de ieri, Eugen si Ilonka Bodis, parintii celor doua fete, au recuperat trupurile acestora de la sediul Institutului de Medicina Legala (IML) din Cluj. Momentele prin care au trecut cei doi parinti nu pot fi descrise in cuvinte. Sicriele in care se aflau trupurile fetelor au fost transportate in cursul diminetii de ieri la Cimitirul Central din oras si depuse intr-una din incaperile de linga Capela. Andrea si Kinga erau reformate, iar familia Bodis se afla in evidenta bisericii reformate de pe Calea Motilor. Pastorul de la biserica nu-si aduce aminte, insa, ca in ultimii 6 ani sa fi vazut macar o data familia Bodis si, implicit, pe cele doua fete la slujbe. Lucru bizar, avind in vedere ca in locuinta lor s-au descoperit mai multe biblii aparent rasfoite. Cazul sinuciderii celor doua fete naste in continuare mai multe intrebari decit raspunsuri. Cu toate ca cele doua fete s-au sinucis, ele vor fi inmormintate in cadrul unei slujbe religioase astazi la ora 12, tot impreuna.In asteptarea mortiiFoto Arhiva monitorul de clujTrupurile neisufletite ale celor doua gemene au fost scoase de la IML sub privirile inlacrimate ale parintilor lorCele doua fete si-au calculat fiecare pas. Si-au cumparat cu o zi inainte funia de la Praktiker, drept dovada chitanta gasita de criminalisti la ele acasa. In seara in care s-a petrecut intregul eveniment, mai multe persoane au relatat ca la Hotelul Belvedere avea loc un eveniment. Nimeni nu a putut spune despre ce era vorba. Una dintre ipoteze indica faptul ca fetele au asteptat plecarea tuturor si doar mai apoi si-au pus planul in aplicare. Au stiut cu exactitate ce vor sa faca. Expertiza medico-legala indica faptul ca fetele nu s-au zbatut deloc in momentul in care au simtit cum viata le paraseste. Au asteptat impreuna sa treaca in cealalta lume. Ilonka Bodis - mama gemenelor: „Duminica le-am vazut ultima oara. Ele mi-au chemat taxiul. Nu am simtit niciodata ca urmeaza sa se intimple asa ceva. Daca simteam ceva, patrulam toata noaptea.“ 

Politisti-fotbalisti din Alba, la turneu in Italia

O delegatie a Asociatiei Internationale a Politistilor - Regiunea Alba, formata din 7 politisti, a participat recent la turneul international de fotbal “Coppa del Amicizia 2007”, organizat în localitatea Riccione, de catre colegii din cadrul IPA Italia - Regiunea Riccione. La aceasta competitie s-au aliniat un numar de 25 de echipe din Italia, România, Ungaria, Irlanda, Ucraina si Spania. Meciurile s-au desfasurat în patru grupe a cite sase echipe (o grupa cu sapte echipe), primele trei calificindu-se mai departe, în fazele superioare. Echipa de fotbal a IPA Regiunea Alba care a facut parte din Grupa A, a obtinut patru victorii si a suferit doua înfringeri, fapt care a permis calificarea în fazele superioare ale competitiei. La finalul acesteia, politistii-fotbalisti care ne-au reprezentat in Italia au obtinut un meritoriu loc 9. In afara participarii la competitia amintita, cu prilejul deplasarii in Italia au mai fost organizate întilniri cu politistii din celelalte tari participante, în cadrul carora s-au realizat si schimburi de experienta profesionala, creindu-se, astfel, premizele unor proiecte comune viitoare. 

Elevii...”Prietenii Pompierilor”

Patru localitati ale judetului au gazduit zilele trecute fazele judetene ale concursurilor interscolare “Prietenii Pompierilor”, actiune organizata sub deviza “Cu viata mea apar viata” de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta “Unirea” al Judetului Alba, in colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean Alba. Este vorba de municipiile Aiud, Sebes, Blaj si de comuna Albac, unde s-au inscris in competitie elevi ce au reprezentat majoritatea unitatilor de invatamint ale judetului. Potrivit purtatorului de cuvint al ISU Alba, lt. Ovidiu Costea, concursurile din acest an s-au desfasurat dupa un nou regulament, cel vechi fiind adaptat astfel dupa normele Uniunii Europene. În urma desfasurarii intrecerilor, au obtinut locul I si calificarea la faza judeteana urmatoarele echipaje reprezentind Scoala Generala cu clasele I-VIII Nr. 3 Cugir - fete si baieti (din zona Sebes - Cugir), Scoala Generala cu clasele I-VIII Albac - fete si baieti (din zona Muntilor Apuseni), Colegiul “Bethlem Gabor” Aiud - fete si baieti (zona Aiud - Ocna Mures) si Scoala Generala “Petru Pavel Aron” ce va reprezenta zona Blaj.Elevii...”Prietenii Pompierilor” 

Prin “Comenius 1” - din Cimpeni in Europa

Un grup de elevi si profesori ai Colegiului National “Avram Iancu” din Cimpeni a participat în perioada 21 - 28 mai la reuniunea de proiect “Comenius 1”, care s-a desfasurat în localaitatea Suwalki, Polonia. La reuniune au participat, alaturi de delegatia romana, reprezentantii scolilor partenere în cadrul proiectului scolar “O societate condusa de tineri” - elevi si profesori de la Istituto Proffesionale A. M. Barllachi, Crotone, Italia si Zespol Skol nr. 3, Suwalki, Polonia. Programul a cuprins vizitarea Zespol Skol nr. 3, organizarea unor ateliere de lucru, întilniri cu factori de raspundere din domeniul educatiei, dar si cu reprezentantii Primariei din Suwalki, asistente la ore, vizite în obiective turistice, organizarea unor programe culturale comune. De remarcat dimensiunea interculturala europeana a tuturor activitatilor desfasurate, în care elevi si profesori de diferite nationalitati, si-au unit eforturile pentru realizarea unor sarcini comune de lucru. Cu totii au fost niste veritabili ambasadori ai tarilor pe care le reprezinta, purtind spre Europa mesajul unui învatamint de calitate, a unor valori nationale ce merita sa fie promovate, viziunea unei societati mai bune, în care responsabilitatea, toleranta, absenta oricarui tip de discriminare si efortul colectiv deschid portile spre o Europa unita.

A venit timpul drumurilor!

O zona vizata este cea tranzitata de Calea Motilor, dar si Cartierul Cetate a fost supus aceluiasi tratament. Din pacate insa, este vorba doar despre mici lucrari de frezare si astupare a gropilor si nu de refacere a covorului asfaltic in intregime. Situatia este motivata de costurile mari pe care le-ar comporta o astfel de lucrare, dar si de necesitatea unor alte interventii care ar strica apoi soseaua proaspat refacuta. Una peste alta, soferii multumesc divinitatii si administratiei ca vor putea circula in urmatoarea perioada fara teama de a-si rupe masinile. “Mai bine asa decit deloc. Nu-i cum ar trebui, dar nu se mai putea. Tot gropi si gropi. Dadeai azi cu o roata, miine cu alta si dupa aia, la sfirsit de saptamina, reparai de iti ieseau ochii. Asa macar o mai ducem pina peste un an, si iar mai astupa, si tot asa. Poate pina la urma se vor face si la noi strazile”, spune Stefan T. “Lucram acuma cit ii cald ca asa traba pus asfaltu’. Altfel nu sta ca lumea si dupa aia iar se strica. De aia in alte parti nu ii ca lumea. Nimeni nu face treaba ca lumea si asa se intimpla. Lucram cit putem, ca acuma ii de facut”, povesteste V. Ioan, unul dintre cei care se ingrijesc de astuparea gropilor. 

Mura-n gura pentru agentii economici

Elevii si studentii care isi doresc sa munceasca in timpul verii au acum un avantaj, cel putin pe hirtie. Agentii economici care vor incadra astfel de angajati, in timpul celor doua luni cit dureaza vacanta mare, vor primi stimulente lunare de pina la 200 de lei. Este vorba despre o prevedere care dispune ca, in cazul in care tinerii cu drept de munca sint angajati, patronatul sa primeasca o suma lunara egala cu jumatate din salariul minim brut pe tara. Totul se poate intimpla doar daca angajatul are peste 16 ani, este elev sau student, iar patronul depune in acest sens o solicitare la Agentia de Ocupare a Fortei de Munca. Intelegerea trebuie parafata pentru maxim 60 de zile, iar angajatorul va suporta doar diferenta dintre salariul negociat al tinarului si bonusul primit. Din primele estimari suma totala alocata acestui proiect este de 30 de milioane de lei, 150.000 de tineri urmind sa poata beneficia de prevederi. Angajatorii si tinerii considera, deopotriva, ca este vorba despre o masura buna, dar numai in conditiile in care, sub o forma sau alta, se va evita specula.

Investitii de milioane de euro la Unirea

 Primarul comunei Unirea, Cristinel Metea, a anuntat ca, in curind, in comuna vor fi facute noi investitii importante. “Dupa patru investitii de peste 10 milioane de euro, vom avea una de cel putin 3 milioane de euro”, a declarat primarul. Potrivit primarului, consilierii locali au aprobat propunerea de vinzare prin licitatie publica deschisa a peste 41.000 mp de teren, pe care se va amenaja un centru logistic pentru camioane sau o manufactura de materiale de constructii, in functie de care dintre firmele interesate va cistiga licitatia. Estimarile arata ca, prin noile investitii se vor crea cel putin 50 de locuri de munca, pe linga cele 250 care au fost create de alti investitori. Cristinel Metea nu a ascuns nici faptul ca, dat fiind interesul tot mai mare pentru terenurile din zona, s-a decis marirea preturilor cerute, in comparatie cu cele practicate pina acum, pretul de pornire a licitatiei fiind de 1 euro/mp. Licitatii pentru apa si canalizare Cristinel Metea a mai anuntat ca, in urmatoarea perioada vor fi organizate licitatii pentru trei proiecte. Doua privesc alimentarea cu apa, fiind pusa “la bataie” o suma totala de 40 miliarde lei vechi, iar cel de-al treilea se refera la canalizare si amenajarea unei statii de epurare, investitie estimata la 70 miliarde lei vechi. Totodata, comuna mai are la dispozitie si un milion de euro pentru drumuri, dupa ce a cistigat un proiect SAPARD, depus initial in 2002 si aprobat in 2005. Intre timp s-au gasit bani si pentru apa si canalizare, asa ca s-a decis, logic, ca aceste proiecte sa fie realizate prioritar si abia apoi sa fie reparate drumurile. Reparatii capitale la scoli Sume importante se investesc si in reparatii capitale la scolile din comuna. In prezent, se fac lucrari la scoala “Avram Iancu”, despre care primarul a spus ca spera sa fie de trei stele, urmatoarea pe lista fiind scoala din Dumbrava. Pentru aceste lucrari, administratia locala dispune, in prezent, de 400 milioane lei vechi, dar aceasta suma va fi suplimentata cu banii rezultati din vinzarea terenului care va fi scos in curind la licitatie. La cealalta scoala din Unirea se va incepe prin rezolvarea problemei grupurilor sanitare. Pe de alta parte, la scoala “Avram Iancu” se afla in curs de amenajare o baza sportiva, care va avea si teren de minifotbal cu gazon sintetic, la standardele necesare pentru inscrierea in competitii nationale. Cristinel Metea a dezvaluit ca s-a inspirat in amenajarea acestei baze dupa cea facuta la Colegiul “Horea, Closca si Crisan” din Alba Iulia. Tot linga aceasta scoala se construieste si o sala de sport cu 150 de locuri in tribune, a carei receptie este programata pentru luna noiembrie.

“Bomba” SIDA a explodat in oras

  Ieri dupa-amiaza, Rodica Hutanu, unul din politistii care se ocupa de caz, a precizat ca nu este vorba despre o ancheta, ci doar despre verificari si ca pina acum “nu avem nici un indiciu sa avem un astfel de caz”. Dealtfel, ea a infirmat una din informatiile ajunse neoficial la “urechile” presei, potrivit careia fata ar fi depus plingere ca ar fi fost violata, dupa ce ar fi aflat ca poate fi trasa legal la raspundere daca s-ar dovedi ca a transmis voit alcuiva virusul HIV sau orice alta boala venerica. Ea a spus ca nu exista o astfel de plingere si ca politistii incearcau sa identifice fata si sa vada daca exista suspiciuni. Pe de alta parte, localnicii din Barabant nu s-au aratat deloc socati sa auda despre un astfel de caz. Ei spun ca nu este pentru prima data cind se aude despre o fata sau alta, din categoria celor “usuratice”, ca ar avea SIDA si ca nu stiu cine ar scoate aceste zvonuri, dar pina acum nu s-a confirmat in nici un caz. De aceasta data insa, se pare ca nu mai este doar un zvon. Marturie Intr-un material difuzat aseara de Antena 1, a fost prezentata o marturie a fetei si a mamei sale. “Am facut cu trei colegi si cu un vecin. Stiam ca am, dar nu le-am spus”, a declarat aceasta, povestind si faptul ca a trait un an si jumatate cu un vecin. Ea a mai dezvaluit si faptul ca a fost depistata pozitiv in 2001, cind avea 12 ani, dar nu a spus cum a contactat boala. Potrivita aceleiasi surse, mama a rugat-o pe diriginta fetei sa pastreze tacerea pentru a nu fi exclusa de la scoala. “Io m-am gindit din clipa aia, de cind am aflat - atunci la 12 ani -  la moarte sau la altfel de probleme (...) Fac si eu inchisoare daca asta e. Ea este sub protectia mea si facem amindoua, daca asta ne-o fost”, a declarat reporterilor mama fetei. In acelasi material se mai arata ca, desi fata a spus ca a avut relatii sexuale doar cu trei- patru persoane, nu mai putin de 12 colegi si prietenele lor s-au dus deja sa-si faca analizele. Gasita si audiata Aseara, dupa ora 20, biroul de presa al IPJ Alba a transmis un comunicat in care arata ca “Politia municipiului Alba Iulia  s-a sesizat din oficiu si efectueaza acte premergatoare cu privire la savirsirea infractiunii de <<contaminare venerica si transmiterea sindromului imunodeficitar dobindit>>, prevazuta de art.309 alin.2 din Codul Penal, de catre o tinara, de 17 ani, eleva a unui liceu din Alba Iulia”. Politistii au mai aratat ca tinara a fost audiata, fiind identificati si mai multi tineri care au intretinut raporturi sexuale neprotejate cu aceasta. “Din verificarile efectuate pina in prezent, nu exista nici un caz de transmitere a sindromului imunodeficitar dobindit. Cercetarile vor fi extinse pentru identificarea si audierea tuturor tinerilor care au avut relatii sexuale cu acesta tinara. În cazul in care sint intrunite elementele constitutive ale infractiunii mai sus mentionate va fi sesizata instanta de judecata pentru a dispune masurile prevazute de lege, inclusiv obligarea la tratament medical”, au mai precizat reprezentantii IPJ Alba.

Scoala infiintata in acelas an cu Razboiul de Independenta

Este vorba despre Scoala “Lucian Blaga” din acest oras. Conform documentarului pus la dispozitie de directorul scolii, prof. Elena Pop, exista unele documente care atesta functionarea scolii chiar in anul 1876, ca scoala reformata.  La 1877 invatau impreuna romani si maghiariIn anul 1877, aceasta este transformata in scoala comunala, denumita “Scoala populara elementara de stat”. Interesant este faptul ca, cei 70 elevii citi avea scoala erau atit romani cit si maghiari, coordonati de catre un singur invatator. In anul scolar 1918-1919, scoala avea 135 elevi, 6 cadre didactice si primea denumirea de “Scoala primara de stat”. Trei ani mai tirziu, pe linga aceasta scoala ia fiinta o sectie cu predare in limba maghiara, care va functiona pina in anul 1945. Atunci aceasta devine “Gimnaziul unic maghiar, forma in care functioneaza pina in anul 1948, cind este transformata in “Scoala elementara maghiara”. Prin unificarea din anul 1960 cu scoala romaneasca, aceasta a devenit o sectie de predare in limba maghiara pe linga Scoala elementara nr. 1, generala de 10 ani.Daca e aniversare, sa fie cu voie bunaAcesta este istoricul pe scurt al unei scoli care dateaza din istoricul an 1877. La sfirsitul saptaminii trecute, aici s-au derulat o serie de activitati sub genericul Zilele scolii “Lucian Blaga”. Deschiderea oficiala a avut loc simbata, in prezenta celor care activeaza in prezent in scoala - profesori, personal nedidactic si elevi, dar si a multor fosti profesori si elevi si actuali parinti ai elevilor. Vizitatorilor le-au fost prezentate doua expozitii cu lucrari de arta plastica pregatite de elevii scolii, intitulate “Lumina si culoare” - clasele primare si “Romania, azi in Europa” - clasele gimnaziale. Invatatorii  si-au prezentat documentele personale si materialele didactice confectionate de ei, iar elevii au expus portofolii personale cu lucrari pe materii de studiu. Elevii claselor I-IV au participat apoi la atelierul de lucru “Traditii populare romanesti si maghiare”, in care au confectionat diferite lucrari: cusaturi, esantioane, colaj, costum national, desene tematice. A urmat apoi evaluarea eseurilor din concursul “Lucian Blaga, un om, un destin”.Cine are batrini...Emotionant si interesant pentru toti, deopotriva, a fost momentul intilnirii dascalilor din trecutul scolii cu cei de astazi, care s-a derulat sub genericul “Amintiri din viata mea”. Dupa-amiaza a avut loc un spectacol artistic la Casa de Cultura a Orasului - un program din care au facut parte coruri, un grup vocal, piese de teatru, recitari de poezii, dansuri si cintece populare. Tot aici, pe fondul intonarii Gaudeamus-ului, au fost adresate corpului profesoral al scolii, de ieri si de azi, cuvenitele cuvinte de multumire. Pensionarilor care au trudit in scoala li s-au acordat diplome de excelenta.Ziua de duminica a fost dedicata intrecerilor sportive intre elevii scolilor ocnamuresene, dupa care, in incheierea manifestarilor, a avut loc o masa festiva a dascalilor, insotiti de comitetul de parinti al scolii.

1 iunie pentru micii romani din Spania

1 iunie este ziua Internationala a Copilului, o zi cu o semnificatie aparte pentru toti copiii de pe planeta. Cu ocazia acestei zile, duminica 3 iunie 2007, grupul de copii “ROMANASII” din Spania, localitatea Oliva (Valencia), sustinuti de doamnele coordonatoare Daniela Bordei si Paula Mihaela Stina, au prezentat - dupa slujba religioasa de la biserica Sf. Dumitru din Oliva, un program artistic cu cintece, scenete si poezii dedicate zilei copilului. Organizatorii acestei activitati culturale, Parohia Oliva, magazinul Casa Romaneasca (familia Sintimbrean din Alba Iulia) si nu in ultimul rind parintii, au rasplatit eforturile depuse de acesti minunati copii cu cadouri si o mica petrecere la restaurantul Mc’ Donalds.

Acuzatii grave intr-o scoala din Petresti

Profesoara isi sustine acuzatiile spunind ca trei dintre elevii de la clasa la care este diriginte au trecut prin aceasta situatie. Unii dintre copii ii dau dreptate femeii si declara ca directorul scolii ii ameninta si ii trateaza foarte urit. In replica, seful unitatii spune ca a cerut acele declaratii pentru ca dorea doar sa aiba o evidenta a numarului de copii care se prezinta la examen si ca atitudinea sa este una normala, caracterizata aberant numai de catre cei care iI urasc. Cert este ca la Petresti oamenii s-au impartit in doua tabere, una care o sustine pe profesoara acuzatoare, alta care o condamna pentru sesizari. Situatia se regaseste si in unitate, unde profesorii se cearta in cancelarie ca la tribunal, iar copiii au ajuns sa strige pe strazi: “Greva. Greva”.  “Domnul director ne ameninta”Sub protectia anonimatului, doi dintre elevi au acceptat sa povesteasca tratamentul la care sint supusi dar au fost intrerupti de cel pe care il acuzau. “Am semnat asta ca sa nu ma duc, dar nu mai imi amintesc cine m-a pus”, a declarat unul dintre ei, uitind restul povestii cind in sala a intrat directorul. Celalalt a fost un pic mai curajos. “Ne ameninta. Nu ne lasa sa dam la capacitate. Ne spune toate vorbele urite. Ne tot ameninta ca nu ne da fise de inscriere. Vorbeste urit, nu ne baga in seama ne zice ca: “Du-te dracului, du-te acolo si dincolo si asa…”, a povestit un alt elev. Firul declaratiei s-a rupt brusc. “Domnule draga opriti, opriti ca vine domnu’ director!”, a mai apucat sa adauge inainte de a o rupe la fuga spre scoala. Cei care au fost mai lenti au fost taxati imediat. “Voi ce cautati aici? Ia intrati in scoala. Cine v-o scos pe voi afara?”, a tunat Vasile Bitiu seful unitatii scolare din Petresti. Alba-neagra cu viitorul copiilorSituatia este inacceptabila, in opinia profesoarei care a sesizat si Inspectoratul Scolar. Ea este decisa sa isi apere elevii, indiferent de consecinte. “Mi-au spus copiii ca au fost adusi aici, in directiune - este vorba despre trei dintre elevii mei - si li s-a spus sa dea aceasta declaratie, care nu mi se pare normala. Este vorba despre o declaratie cum ca nu merg la capacitate si li s-a promis ca daca fac asta vor fi trecuti la obiectele la care, eventual au corijente. Eu cred ca este adevarat ceea ce mi-au spus copiii”, a declarat Alexandrina Gyolay, profesoara acuzatoare.“Nu i-o obligat nimeni sa dea declaratii. Deci din totalul de 61 de copii din clasa a VIII a, 9 elevi au dat declaratie. In scoala exista un regulament de ordine interioara, pe care, daca copiii il incalca, este normal sa fie luate masuri”, sustine insa directorul Scolii din Petresti, Vasile Bitiu. Situatia tensionata de la scoala din Petresti a degenerat, iar oamenii din sat sint acum nemultumiti de toti profesorii. “Toti cei care nu sint in Spania, la capsuni, sint profesori aici, in Petresti”, a aruncat suparata peste umar una dintre mamele venita sa isi ia copilul acasa. S-a ajuns la acuzatii graveScandalul a degenerat rapid si, in scurt timp, sala profesorala rasuna de strigate si acuzatii grele. “Sint minciuni sfruntate. Mintiti cu nerusinare. Nu e adevarat nimic din ceea ce spuneti”, striga de la un capat al salii profesoara. “Sint acuzatii venite din partea unora dintre cei care nu ma suporta. Dinsa a fost acuzata si de parinti ca si-a batut joc de un copil ce voia sa intre la Liceul Militar. De acolo i se trage. Oricum de cind a venit in scoala a avut o atitudine gresita si nu s-a implicat”, zboara acuzatiile din cealalta parte unde sta directorul. Povestea sefului institutiei este oarecum sustinuta si de Inspectoratul Scolar Judetean, care desfasoara in aceste zile doua anchete interne la scoala din Petresti. “Exista 7 elevi care sint corijenti, un elev care este repetent si un elev care a promovat deci putea sa dea testele nationale. Dar domnul director, sesizind ca acesti elevi nu vor sa semneze fisele pentru inscriere le-a cerut o explicatie. Elevii au declarat ca nu vor sa sustina testele nationale. In principiu, cei care la ora actuala sint corigenti si repetentul nici nu puteau sa sustina examenele, dar ei puteau fi inscrisi. Dar la momentul respectiv nu se stia situatia lor exacta. Din punct de vedere al institutiei noastre, consideram ca totusi domnul director nu a procedat gresit pentru ca a cerut doar o justificare din partea elevilor pentru a sti de ce acestia nu vor sa semneze fisa respectiva. In rest, in cadrul scolii se desfasoara o ancheta pentru stabilirea situatiei exacte si luarea masurilor corespunzatoare”, a declarat Inspector Scolar Adjunct, Marcel Stan. 

Fugita la stina

Politistii din Farau au fost anuntati telefonic, în seara zilei de 5 iunie, la ora 22,10, de catre Rupi R., de 41 de ani, din aceeasi localitate, despre disparitia fiicei sale, R.G., în virsta de 15 ani. În urma cercetarilor efectuate de catre oamenii legii, minora a fost gasita la o stina de oi de pe raza comunei, aceasta fiind condusa la domiciliu si încredintata parintilor. De mentionat faptul ca minora a mai parasit domiciliul de trei ori, fiind gasita de fiecare data si încredintata familiei

Sebes - furt din farmacie

Oamenii legii din Sebes au fost sesizati marti, în jurul orei 12:00, despre faptul ca o persoana necunoscuta a sustras un telefon mobil si un portmoneu din incinta unei farmacii din localitate. Politistii au in scurt timp identificat autorul furtului în persoana lui Cornel D., de 32 de ani, din judetul Bacau, care, profitind de neatentia gestionarelor, a sustras un telefon mobil marca Nokia si un portmoneu în care se aflau acte si suma de 40 de lei. Prejudiciul, în valoare totala de 170 de lei, a fost recuperat si restituit persoanei pagubite, iar tinarul este cercetat in prezent sub aspectul comiterii infractiunii de furt calificat.

APDRP a modificat procedura pentru achizitii prin SAPARD

 Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit a modificat procedura de atribuire a contractelor de achizitie publica pentru investitiile realizate prin Programul SAPARD. Procedura este deja aplicabila în acest moment. Noutatea consta in faptul ca, in conformitate cu legislatia  comunitara, în România se prevede aplicarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 34 din 2006, privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii. Obligatoriu trebuie licitatie Astfel, orice contract finantat sau subventionat în mod direct, în proportie mai mare de 50%, de catre o autoritate contractanta se considera a fi contract de achizitie publica si trebuie sa se conformeze noii proceduri. Dispozitiile prevazute în legislatia achizitiilor publice sint obligatorii pentru atribuirea contractului de achizitii publice, Asadar, procedurile prin care se atribuie contractul de achizitie publica, deci si investitiile prin Programul Sapard, pot fi licitatia deschisa, licitatia restrinsa, dialogul competitiv, negocierea si cererea de oferte. În situatia în care anuntul de intentie, de participare si de atribuire se încadreaza în cele care trebuie publicate, atunci anuntul respectiv va fi transmis catre Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP), pe adresa www.e-licitatie.ro, în vederea avizarii de catre Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP) si publicarii acestuia. Tot ca o noutate, contractul de finantare trebuie sa contina, în mod obligatoriu, o clauza privind respectarea prevederilor OUG nr. 34/2006 pentru atribuirea contractelor de achizitie publica. Procesul de achizitii publice realizate prin Programul SAPARD presupune parcurgerea urmatoarelor etape: alegerea procedurii de licitatie; transmiterea spre publicare a anuntului de intentie; elaborarea documentatiei de atribuire; transmiterea spre publicare a anuntului de participare; numirea comisiei de evaluare; desfasurarea sedintei de deschidere; examinarea si evaluarea ofertei transmiterea comunicarii privind rezultatul procedurii de atribuire. Ei spun ca va fi mai bine Prin modificarea si adoptarea noii proceduri de achizitii publice se scurteaza termenele de depunere a ofertelor - de la 60 la 28 de zile - si, in mod oficial, se afirma ca se realizeaza o mai buna transparenta prin publicarea anunturilor de licitatie pe site-urile www.e-licitatie.ro si www.apdrp.ro, fata de publicarea acestora doar în presa locala. O alta noutate a aplicarii OUG nr. 34/2006 este si reducerea pragurilor financiare procedurale pentru executia lucrarilor.

Scoala Populara de Arte are propria sarbatoare

 Incepind cu acest an, Scoala Populara de Arte si Meserii din Alba Iulia va avea propria sarbatoare. Este vorba despre Zilele Scolii, care incep astazi si se vor incheia in 10 iunie. Cei interesati de activitatea institutiei sint invitati astazi, de la ora 17, la vernisajul expozitiei de mestesuguri populare “Traditii - un nou inceput”, unde vor expune clasele de arta lemnului, ceramica, tesut si crestaturi in lemn, evenimentul urmind sa fie “pigmentat” cu un moment muzical sustinut de clasa de fluierasi de la Sugag si Grupul vocal Bucerdea Vinoasa. Miine, de la ora 12, clasa de actorie a scolii va sustine un spectacol cu piesa “Lacuna” de Eugen Ionesco, la Centrul de zi pentru persoane virstnice din Alba Iulia. De la ora 16.30, la Cercul Militar Alba Iulia, va fi vernisata expozitia claselor de arte vizuale, eveniment ce va fi continuat cu un spectacol artistic sustinut de clasele de muzica si coregrafie. Simbata si duminica, manifestarile vor continua la Sasciori si Arieseni.

Pensionarii din Alba cer noi criterii de acordare a biletelor de tratament

 Este vorba de situatia repartizarilor biletelor de tratament pentru pensionarii din sistemul public de pensii si dezvoltarea unor grupuri de suport comunitar pentru virstnici. La sedinta au participat membrii comisiei, respectiv, reprezentantii organizatiilor de pensionari si ai institutiilor publice, iar principalul invitat a fost Gheorghe Haber, presedintele Societatii Nationale de Medicina a Familiei/Medicina Generala. Pensionari nemultumiti... Referitor la primul punct dezbatut in cadrul recentei sedinte, directorul executiv adjunct al Casei Judetene de Pensii Alba - Dan Petcu a aratat ca modul de repartizare a biletelor de tratament a fost stabilit de Casa Nationala de Pensii, mentionind ca la ora actuala exista o serie de nereguli la biletele de trimitere cu care vin pensionarii de la medicii de familie. Petcu a precizat ca unul dintre criteriile stabilite de institutia nationala - despre care multi solicitanti nu aveau cunostinta - este respectarea ordinei de depunere a cererilor de catre pensionari, de la inceputul anului. Desi reprezentantii organizatiilor de pensionari au solicitat cu acest prilej inlocuirea criteriului amintit cu un altul mai convenabil pentru virstnici, Dan Petcu a adaugat ca o asemenea modificare este de competenta Casei Nationale de Pensii. Acest aspect a fost abordat si de reprezentantul Institutiei Prefectului, Ileana Barbantan, care a solicitat organizatiilor de pensionari sa propuna concret un alt criteriu de repartizare a biletelor de tratament, pe care sa-l aduca in scris la cunostinta conducerii Casei Nationale de Pensii. Cu acest prilej s-a luat decizia ca la intilnirile medicilor de familie sa participe si reprezentantul Casei Judetene de Pensii cu oferta de bilete de tratament a tuturor statiunilor din tara, pentru ca acestia sa poata recomanda o statiune, in functie de oferta completa de bilete existente precum si in functie de afectiunea solicitantului. Grupuri de suport comunitar Legat de cel de-al doilea punct, Magnolia Vulcu, Psiholog in cadrul Directiei de Sanatate Publica Alba, a subliniat necesitatea crearii unor grupuri de suport comunitar care sa faciliteze relatia intre virstnic, familie si comunitate in scopul cresterii calitatii vietii persoanei virstnice in toate domeniile, respectiv: emotional, mintal, spiritual, material,social si fizic.

Kozara Vint, la barajul pentru Liga a III-a

Federatia Româna de Fotbal a stabilit prin tragere la sorti si pe criterii geografice partidele de baraj pentru promovarea în Liga a III-a. Liderul de zi al Ligii a IV-a, din judetul Alba, Kozara Vint va întilni echipa Textila Cisnadie, campioana judetului Sibiu. Formatia sibiana este antrenata de Jean Gavrila iar la oaspeti joaca fundasul ex-unirist Lucian Cotora, acesta a mai jucat si la Dinamo Bucuresti. Partida se va desfasura simbata 16 iunie 2007, de la ora 17.00 la Deva sau la Simeria.Antrenorul Adrian Himcinschi spera într-o victorie împotriva fostului sau antrenor de la Minaur Zlatna.

Cinci judokani la etapa finala

Judoka albaiulieni, antrenati de Dinu Cristian, care vor participa în perioada 8-10 iunie la etapa finala a Campionatului National de judo (U-13), care se va desfasura la Constanta. Sportivii calificati în finala sint: Cercea Nicolae (C.S.S. Unirea), Cismas Darius (C.S.S. Unirea), Cercea Marcel (L.P.S), Crisan Catalin (L.P.S) si V. Cosma (L.P.S).

Romania U-19 a ratat calificarea la EURO 2007

Nationala Under 19 a României, condusa de Florin Cheran, a pierdut cu 2-0 meciul disputat împotriva Serbiei marti seara, în deplasare, în grupa a 7-a din campania de calificare la Euro 2007, din Austria. Golurile sîrbilor au fost realizate în prima repriza, în minutele 6 si 14. În urma acestui rezultat, România a ratat calificarea la turneul final, în dauna Serbiei. “Ne-am trezit tîrziu si, cu atacuri dezorganizate, nu am mai putut repara greselile pe care le comiseseram”, a comentat Miodrag Belodedici, seful Departamentului Juniori din FRF. Juniorul unirist Calin Cristea a facut parte din primul 11 al României, in meciul cu Serbia: Balgadrean - I. Radu, A. Cordos, Paun, Teusan - A. Ionescu, Bicfalvi, Buhaescu, Cristea - L. Ganea, Rusescu. A fost cel de-al treilea meci al Nationalei U19 din aceasta campanie, primele doua meciuri încheindu-se cu victorii împotriva Danemarcei, scor 3-1, respectiv împotriva Elvetiei, scor 4-2. Serbia a cîstigat toate cele 3 meciuri ale acestei grupe de calificare si s-a impus în grupa a saptea. Turneul final al Euro 2007 U19 are loc în luna iulie, în Austria.

Cupa “Tobimar”, editia 1

Rezultatele înregistrate marti au fost urmatoarele: nJuventus - Ampoi Team 15-1: Ov. Ceclan -3, Lupsan -3, Florea -3, Baci -2, Lungu -2, “Parpanghel” -2/ I. Gherman; nUnirea - Barca 5-7: M. Nemes -2, Cl. Tatar -2, Blajut/ Berchi -2, Pancu, Muresan, Moldovan, Repede, Cernea; nNCP 2006 - All Stars Ampoi Team 9-4: D. Ianc -3, L. Man -2, Olelei -2, Moldovan -2/Drasovean -2, Cosofret, Vintila; nThe Winner’s - Tobimar 7-3: G. Talnar -2, Trif -2, G. Grozav, Selagea, Stef/Ganea -2, Ciumbrudean; nDeltaco - Stejarii Micesti 1-5: Feraru/Bogdan -4, D. Clonta. Programul de astazi, joi, 7 iunie: Axa Porcelaine - Tobias (ora 18.00), Top Fire - PNG - CD Aiud (ora 19.00), Speedy - Lin & Ema (21.00), Ampoi Team - Adi & Coco Construct (ora 22.00), Stejarii Micesti - Cormoranii 3-0.Clasamentul golgheterilor: 1. Bratima (PNG CD Aiud) - 38 goluri2. Roman (Lin & Ema) - 36 goluri3. Alexandroaie (Axa Porcelaine) – 334. G. Grozav (The Winner’s) – 155. I. Gherman (Ampoi Team) - 14.

Absolventii Unirii la banchet...

Sfirsitul clasei a XII-a vine cu emotii de Bacalaureat, cu melancolii adolescentine, dar, mai ales, cu pregatiri tensionate pentru banchetul de absolvire. Acesta este un prilej de relaxare între teze si examene, în care tinuta adecvata este obligatorie.Tinerii jucatori ai Unirii, Daniel Tatar si internationalul Calin Cristea, sosit ieri seara de la miniturneul din Elvetia, elevi în clasa a XII-a la Liceul Sportiv, din Alba Iulia vor participa la banchetul de absolvire. Petrecerea va avea loc astazi la restaurantul „Vila Elisabeta”, de la ora 19.00 si va fi ultima petrecere din viata de licean.Banchet de sfirsit de sezon la FC UnireaDupa meciul de simbata cu CFR Timisoara diriguitorii uniristi au programat banchetul, care va pune punct unui campionat pina la urma reusit. Petrecerea se va desfasura la hotelul “Transilvania” din Alba Iulia, în jurul orei 15.00, fiind prevazuta participarea a aproximativ 100 persoane (sponsori, conducatori, antrenori, fotbalisti etc). Dupa banchet uniristii vor intra în vacanta, iar pe data de 2 iulie, vor începe antrenamentele.Uniristii au disputat ieri pe stadionul „Cetate”, un amical cu juniorii republicani (A), antrenati de Nelutu Popa, sub privirile antrenorului G. Ciorceri, care a urmarit partida din tribuna. Albaiulienii s-au înteles deja cu atacantul M. Dascalescu (Corvinul Hunedoara, 31 ani) – liber de contract din vara, care poate fi considerat primul transfer. 

Inteleptul fara intelepciune si marfa fara profit

Poate ca ar trebui sa ne intrebam daca inteleptul, intelept fiind, mai are nevoie de intelepciune. Pentru ca, dusa pina la capat, intelepciunea nu mai este un „bun“ (fapta, actiune, binecuvintare) personal. Inteleptul este, trebuie sa fie, un „bun“ al comunitatii din care, si fizic si spiritual, face parte. Sigur ca inteleptul nu mai are nevoie de intelepciune in masura in care este el, ca persoana, acea intelepciune. „Intelept, au zis anticii, este numai Zeul!“. Si crestinii la fel.Daca pasim din mit in comunitate, acolo unde sintem cu totii, nu putem da mina cu nici un intelept, pentru ca toti inteleptii sint morti. Sint la bibliografie facultativa. La fel si Zeii. Am ramas doar noi, ceilalti, care pasim unul pe linga celalalt cu grija sa nu dam nas in nas sau, din greseala scuzabila, sa ne imbratisam.Pot sa-l inteleg pe domnul Basescu ca, avind un strop de putere, vrea sa intemeieze. Sa fie, adica, intelept. Numai ca, vorba unui foarte bun poet al comunitatii clujene, nu poti intra cu „picioarele paroase in memorie“. „Picioarele paroase“ ale domnului Basescu sint ideea Domniei Sale de a reforma „clasa politica“ si discursalaul, care, pe romaneste, suna din toti clopoteii populismului belic si interbelic. Si, desigur, postmoderni.Imi pare rau, dar atit de trimbitatul vot uninominal nu va aduce nimic nou in viata politica de la noi. Si, daca e sa-mi mai para inca o data rau, nu viata politica este cea care conteaza, ci aceea economica. A „re-forma“ clasa politica inseamna a invata cetateanul revolutionar sa nu-i pese de clasa politica. Sa nu-i pese decit de blidul sau. De casa sa. De informatia sa. De amanta sa. Adica de economic. Discursurile, aproape toate impotente, nu imbogatesc nici macar memoria. Nu spun ca politicul nu conteaza, dar politicul judeca pe baze statistice, pe cind economicul judeca pe bani. Pe profit. Pe viata concreta, reala, a fiecaruia. Din pacate, discursurile politice ale domnului Basescu nu aduc nimanui nici un profit. Nu sint decit vorbe, povesti si palavre. „Trebuie sa facem, trebuie sa dregem...“ „Aplauze prelungite, repetate!“Cine crede ca actuala clasa politica se va „re-forma“ prin vot uninominal ori nu judeca, ori are putina minte disponibila spre a judeca. Clasa politica este data de economic. De productie. De servicii. De profit. De bani. In viata asta. Caci in cealalta ori ne intilnim cu sfintii, ingerii, serafimii si heruvimii, ori cu cei plini de smoala. „Baieti destepti“ nu sint decit la cazane, unde e nevoie de petrol si gaze. Ca dincolo, sus, doar se cinta in cor.Sigur ca sint de acord cu votul uninominal. Nu, insa, si cu discursul uninominal. Nu discursul trebuie sa fie intelept, ci faptele. Asemenea celorlalti politicieni, si domnul Basescu este o marfa politica. Aduce profit?

Toxiinfectiile alimentare sint un real pericol

Canicula poate aduce si imbolnaviri prin toxiinfectie alimentara. Avind in vedere ca in ultima perioada s-au inregistrat tot mai multe cazuri de toxiinfectii alimentare, medicii recomanda populatiei sa respecte anumite reguli de baza pentru prevenirea imbolnavirilor.Potrivit directorului executiv al Autoritatii de Sanatate Publica, dr. Nicolae Deleanu, in acest an, la Cluj s-au intregistrat opt cazuri de toxiinfectie alimentara. „Este vorba de focare familiale. Oamenii s-au imbolnavit din cauza ca produsele alimentare pe care le-au preparat nu au fost pastrate in mod corespunzator“, a declarat dr. Nicolae Deleanu.Pentru a evita imbolnavirile prin toxiinfectii alimentare sau alte boli cu transmitere digestiva, clujenii sint sfatuiti sa evite prepararea alimentelor cu mai mult de 2-3 ore înaintea consumului, în cazul în care nu se pot asigura conditiile de temperatura necesare pentru pastrarea acestora. Pastrarea alimentelor se face la temperaturi de 4 pina la –80 de grade Celsius, în cazul alimentelor ce vor fi consumate la mai mult de 2-3 ore de la preparare. De asemenea, consumarea alimentelor pregatite pentru sugari trebuie sa se faca imediat dupa prepararea lor, fara a fi reîncalzite sau pastrate la frigider.In cazul alimentelor gatite, trebuie asigurata o temperatura de preparare de peste 700 de grade Celsius.Medicii recomanda evitarea contactului intre alimentele ne-preparate si cele preparate si spalarea atenta a recipientelor în care se realizeaza prepararea alimentelor, înainte de fiecare masa si dupa folosirea toaletei.De asemenea, este obligatorie fierberea apei, in cazul in care exista indoieli asupra calitatii surselor de apa potabila, si a laptelui, in cazul in care acesta nu este pasteurizat.

Ultima zi de scoala

Peste 6.500 de elevi dau Testele NationaleElevii din clasa a VIII-a mai au doua saptamini pina la examene6.568 de elevi clujeni, absolventi ai clasei a VIII-a, s-au inscris la Testele Nationale din acest an scolar. Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Scolar Cluj, in acest an, in judet, vor fi 24 de centre de testare si trei centre de evaluare. Din cei 6.568 de elevi clujeni care vor sustine examenele, 773 sint absolventi ai claselor cu predare in limba maghiara si 48 sint absolventi ai claselor cu predare in limba germana.Absolventii claselor a VIII-a vor sustine trei sau patru probe scrise. Prima, cea la Limba si literatura romana, va avea loc in data de 18 iunie, cea de a doua, la Limba si lieratura materna, va avea loc in data de 19 iunie, cea de a treia, la Matematica, va avea loc in data de 20 iunie, iar ultima proba, cea la alegere dintre Istoria romanilor sau Geografia Romaniei, va avea loc in data de 21 iunie.Subiecte de pe InternetPentru prima oara de cind se organizeaza examene nationale, variantele de subiecte pentru acestea au fost publicate pe Internet. Astfel, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului a publicat subiectele de la Testele Nationale si de la examenul de Bacalaureat pe pagina electronica www.subiecte2007.edu.ro, sub forma de imagini needitabile. Pentru Testele Nationale, numarul acestora este de 500, cite 100 de subiecte pentru fiecare materie.Potrivit metodologiei de organizare si desfasurare a acestor examene, dintre subiectele publicate pe Internet se va extrage, in dimineata in care se va desfasura proba, varianta pentru evaluarea propriu-zisa. Fiecare varianta contine probleme sau intrebari cu grade diferite de dificultate, pentru a permite evaluarea corecta a performantelor candidatului.Elevii vor afla rezultatele partiale la Testele Nationale in data de 24 iunie, pina la ora 16. Dupa aceasta ora, se vor putea depune contestatiile, iar in data de 28 iunie se vor afisa rezultatele finale. REZULTATE28iunie este ziua in care elevii vor afla rezultatele finale la testele nationale dupa recorectarea lucrarilor.

Ce nu vad in drum spre aeroport?

Este normal sa deschizi gura, sa arunci cu vorbe doar sa-ti auda urechile ceea ce spui – ca-ti place tie timbrul pe care-l produc acele vibratii? Exact asta stiu sa faca asa-zisii PNL-isti grupati in jurul premierului Tradatoriceanu.Mai intii a dat din gura, sa se auda pe el insusi, chiar Tradatoriceanu, omul de paie al lui Patriciu: ba ca declanseaza anticipate, ba ca Tara coplesita de apa are nevoie numai de el, deci nu poate sa se tina de cuvint, ba ca face alegeri europarlamentare, dar a pus de-o debarcare a aliatilor si-o tradare a propriului electorat in Saptamina Patimilor samd. Apoi, s-a trezit vorbind bijboaca pseudo-liberala de la Aparare, Teodor Atanasiu, fara sa se consulte cu nimeni (nici macar cu colegii din CSAT cum ii cerea legea), ca-i cazul „sa intoarcem armele“ si sa-i lasam balta si pe aliatii din Irak (daca tot se pregateau pe plan intern sa-si abandoneze aliatii politici si propriul electorat).Acum, in timp ce Vladimir Putin ameninta Europa cu o noua iarna nucleara (a amenintat ca va indrepta arsenalul nuclear rusesc spre tinte din Europa pentru a contracara, chipurile, scutul antiracheta american), ex-ministrul de Externe al lui Ion Ilici Iliescu, vajnicul ministru liberal de azi (si o tira de ofiter acoperit al fostei Securitati), Teodor Melescanu, vine sa vorbeasca (tot de unul singur, ca politica externa a Romaniei este ceva aflat in patrimoniul lui personal!) si sa ceara, nici mai mult, nici mai putin, decit manevre comune ruso-americane pe teritoriul tarii noastre. Da, ne lipsea Armata Rosie sa marsaluiasca pe strazile Romaniei. Oricum, nu asta este problema, sa devenim noi rusofobi, ci aceea ca, in dispret fata de ce inseamna legea (ea ca lege si cea a bunului simt), asa-zisii liberali se trezesc vorbind de unii singuri.Si asta aduce in discutie promovarea politica in Romania, care, din pacate, se face majoritar pe incompetenta, pentru servirea intereselor de grup. De cind exista Romania „moderna“, guvernarea acesteia se sprijina pe trei piloni: clientela, cinism si impostura. Clientela este servita prompt, imediat ce a ajuns la guvernare partidul pe care aceasta l-a sustinut – oamenii de afaceri autohtoni (capitalistii de cumetrie) cunosc metoda aceasta de amortizare a investitiei (vorbim de o situatie economica, nu?).Cinismul este atunci cind faci rau in cunostinta de cauza. Incalci legea cu buna stiinta, minti sfruntat, ii jefuiesti pe cei pe care ar trebui sa-i ocrotesti – stiind clar ca va exista, intotdeauna, cineva caruia sa-i scrii un biletel sa vorbeasca la Parchet pentru tine.Dar, pentru a guverna eficient, prin cinism si clientela, impostura este obligatorie. Cea mai riscanta alegere este sa pui un specialist pe un post corespunzator specializarii sale – poti avea ghinionul sa dai peste vreunul din ciudatii care-si iau specializarea in serios. Tu-l trimiti sa faca bani – pentru tine, pentru partid si pentru el, ca doar e om – iar el iti explica de ce nu trebuie sa accepte (si sa accepti) lipsa de principii. De parca ar avea vreo importanta principiile... 

Scrieti-ne la redactia@monitorulcj.ro

Presedintele Traian Basescu a reusit sa surprinda din nou scena politica din Romania, seful statului convocind pentru vineri partidele la consultari pe tema unui posibil guvern PD-PNL-PLD, din cauza partidelor respective care nu doresc alegeri anticipate. Care este opinia dumneavoastra in legatura cu acest subiect? 

Sinuciderea care a socat Clujul

Cristi, 20 de ani, studentParcul Cetatuie a fost scena incredibilei sinucideri de duminica noaptea„Am auzit si eu de aceasta tragedie si nu stiu cum sa spun, nici nu mai am cuvinte, chiar nu stiu ce sa spun. Ma gindesc ca cele doua ar fi putut sa imi fie cindva colege, imi imaginez tot felul de lucruri. Sint socat, desi nu le-am cunoscut vreodata.“C. B., 44 de ani, profesor„Din cite am citit si am auzit, cele doua au lasat ceva biletele cu diverse mesaje, cum ca isi urasc viata sau, ma rog, lucruri de genul asta. Atunci cind intri intr-o depresie grava, cum cred ca au ajuns ele sa o faca, si daca atunci nu e nimeni in jur sa remedieze situatia sau sa incerce sa explice lucrurile altfel, se ajunge la... nenorocire. Pacat, chiar pacat.“Bogdan Marian, 34 de ani, somer„Dumnezeu sa le odihneasca in pace, atit pot sa spun. E ciudat cite lucruri asemanatoare se intimpla in tara noastra si nu numai. La Cluj nu am mai auzit de asa ceva, m-a inspaimintat foarte tare.“Elena P., 61 de ani, pensionara„Tinerii din ziua de azi... te minunezi cind vezi de ce sint in stare. Dar sa faca asa ceva cineva e ciudat. Nu cred ca erau suparate sau stiu eu, cred ca au avut ceva in neregula in cap. Dar si asta e ciudat, se intimpla sa aiba o persoana ceva nebunie in cap, dar chiar doua persoane in acelasi timp e straniu. Dumnezeu sa le odihneasca.“Anamaria Plesa, 23 de ani, studenta„O prietena de-a mea cica le cunostea. Atit mi-a spus doar, de atunci nu am mai vorbit cu ea. Inteleg persoanele care sint dezamagite de viata, pesimiste, suparate, insa pentru acestea exista prieteni, lucruri care sa te aduca inapoi la realitate, la buna dispozitie. Cea mai proasta solutie este ce au facut ele. Poate ca nu erau suparate sau dezamagite...“

Clujul, inundat de ape

Ploaia torentiala ce a cazut in aceasta dupa-amiaza la Cluj a inundat centrul orasului. Strada ce leaga Piata Mihai Viteazul de Bulevardul 21 Decembrie a fost acoperita de apa, mijloacele de transport in comun si masinile din trafic au avut, astfel, mari dificultati de a circula. Pietonii au fost nevoiti si ei sa evite apa ce a atins citiva centimetri chiar si pe trotuare. 

Pe scurt

Sesiune stiintifica despre monarhia habsburgicaIntre 7 si 10 iunie, se va desfasura la Cluj-Napoca o sesiune stiintifica intitulata „Centru si Periferie – Transilvania si Monarhia Habsburgica, 1848-1918“. Manifestarea este organizata de Facultatea de Istorie si Filosofie a Universitatii „Babes-Bolyai“ din Cluj-Napoca, Biblioteca Austria, Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române si Institut für Geschichte al Universitatii „Karl-Franzens“ (Gratz). Vor fi prezenti ca invitati istoriografi de renume din Austria, Germania si Ungaria. Deschiderea oficiala a simpozionului are loc astazi, de la ora 18, în sala de conferinte a Hotelului „Universitas“. F. T.Lansare de carte la Polul CulturalPoetul Virgil Titarenco isi lanseaza astazi, de la ora 13, un nou volum de poezii. Intitulat „Mirabile Dictu“, acesta a iesit de sub tipar la Editura Grinta din Cluj-Napoca si va fi prezentat in cadrul Polului Cultural Clujean. Vor sustine prezentari scriitorii Dan Marius Dragan si Gabriel Cojocaru. F. T.Inca o trupa la Maximum Rock 2007Organizatorii Festivalului Maximum Rock au anuntat o noua formatie romaneasca ce va fi prezenta pe scena de la Aeroportul International din Cluj-Napoca in luna august. Maramuresenii de la Dirty Shirt (progressive power) se alatura astfel altor trupe romanesti cum ar fi Voices of Silence, Psycho Symphony si Indian Fall, anuntate de putina vreme. Afisul festivalului mai cuprinde nume ca Overkill (SUA), U.D.O. (Germania), Grave Digger (Germania), TO / DIE / FOR (Finlanda), Orphaned Land (Israel), Iron Maidnem (Ungaria), Inner Wish (Grecia), Burning Point (Finlanda), Emerald Sun (Grecia), The Cold Existence (Suedia), Urkraft (Danemarca). F. T.

Premiera cu muzica clasica indiana la Cluj

Primul turneu de muzica clasica indiana din Romania, „The Strings of Emotions“, poposeste simbata, 9 iunie, la Cluj-Napoca. Evenimentul este organizat de Sahaja Yoga-România cu sprijinul Ambasadei Indiei la Bucuresti si se desfasoara intre 2 si 9 iunie. Solistii, Avaneendra Sheolikar (sitar) si Sandesh Popatkar (tabla), au sustinut concerte in intreaga lume si au primit numeroase distinctii in cadrul unor festivaluri si concursuri. Turneul trece prin Bucuresti, Brasov, Ploiesti, Tirgu-Mures, iar evenimentul de la Cluj va fi gazduit de Casa Armatei de la ora 19. Din program fac parte „Raga Yaman“, unul dintre cele mai populare si mai melodioase Raga (scari muzicale compuse din sunete aflate într-o ordine bine determinata, cu principii proprii si particularitati specifice conferite de modul în care este dezvoltat si înfrumusetat fiecare sunet, prin diferite ornamente si tehnici speciale) si „Raga Pilu“, un Raga în 12 note ce exprima o stare de serenitate. Este unul dintre cele mai complexe Raga, avind o mare forta în a exprima emotiile si sentimentele. Intrarea la spectacol va fi gratuita. 

Mona Chirila, premiata la Festivalul de la Pecs

Premiu pentru inovatieTeatrul „Puck“ si-a luat in palmares un nou succes de prestigiuIn ultima perioada a stagiunii 2006-2007, activitatea Teatrului de Papusi „Puck“ a fost dedicata participarii la festivaluri organizate sub egida UNIMA (Uniunea Internationala a Marionetistilor), atit in Romania, cit si la nivel international. Intre 11 si 13 iunie, sectia romana a luat parte, cu spectacolul „Harap Alb“, de Ion Creanga, la Festivalul Euromarionete de la Arad, iar in perioada 20-25 mai, la Festivalul International al Teatrelor pentru Copii de la Subotica (Serbia), cu spectacolul „Motanul Vrajitoarei“. In urma prestatiei de la Festivalul Teatrelor de Papusi de la Pecs (Ungaria), desfasurat intre 29 mai si 2 iunie, regizoarea Mona Chirila a cistigat Marele Premiu pentru „folosirea inovatoare a mijloacelor de expresie traditionale in regia spectacolului de papusi“. Seria acestor participari internationale se va incheia cu prezenta sectiei maghiare la Festivalul Teatrelor Maghiare organizat la Kisvarda in perioada 21-30 iunie, cu spectacolul „Povestea zmeusorului blind“.Teatru pentru copii din sate izolatePentru finalul acestei stagiuni, a fost pregatit un proiect mai putin obisnuit. Intitulat „Caruta cu paiate“, acesta va aduce spectacole ale ambelor sectii pentru copiii din asezari clujene izolate precum Poieni, Ciucea, Camaras, Negreni, Valea Draganului, Calatele, Camaras, Vistea, Sincraiu si Tetis. De asemenea, tot pentru finalul acestei stagiuni este programata o expozitie de papusi la Muzeul de Arta din Cluj. Proiectul a fost demarat inca din luna decembrie a anului trecut, o data cu vernisarea expozitiei „Muzeul Puck“ la Institutul de Teatru din Budapesta, Ungaria. Expozitia va fi deschisa intre 26 iulie si 26 august la Muzeul National de Arta din Cluj-Napoca. NocturneStagiunea care tocmai se incheie a cuprins nu mai putin de cinci premiere: „Ivan Turbinca“ (in limbile romana si romanes), „Harap Alb“, dupa Ion Creanga, „Printul Trandafir si printesa Viorea“, de Arany Janos, „Gradina cadourilor secrete“, de Sramo Gabor, si „Bubocsa“, de Orbán János Dénes. Pe linga acestea continua programul Nocturnelor, demarat in stagiunea anterioara ca o colaborare cu Facultatea de Teatru si Televiziune. Vor mai avea loc spectacole si proiecte de spectacole adresate in special tinerilor. 

Inundatii simulate

Printre participantii la exercitiul de simulare a inundatiilor s-au numarat reprezentanti ai Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile, ai Administratiei Nationale „Apele Romane“ si ai Directiei Apelor Somes-Tisa. Actiunea s-a desfasurat in ideea verificarii modului in care autoritatile sint capabile de a avertiza populatia si de a gestiona situatiile de urgenta generate de inundatii. Exercitiul de simulare a inceput in dispeceratul Directiei Apelor Somes-Tisa, din Cluj-Napoca, dupa care comisia s-a deplasat la CMR Transilvania Nord si la Centrele operationale ale Inspectoratelor Judetene pentru Situatii de Urgenta din judetele Bistrita-Nasaud, Maramures si Satu Mare. In urma exercitiului, s-a constatat nevoia unei mai bune popularizari a planurilor locale de aparare impotriva inundatiilor, in special a planului de situatie a fiecarei localitati prin marcarea cursurilor de apa predispuse la deversare pe o harta afisata la sediile primariilor. Desi la nivel judetean s-a constatat o buna colaborare intre institutiile implicate in gestionarea situatiilor de urgenta, problemele au aparut la capitolul „baza materiala“.Probleme acute s-au constatat mai ales in Maramures, unde sistemele de alarmare a populatiei sint uzate moral si fizic, ele trebuind inlocuite, iar stocul de materiale si mijloace pentru interventie se afla la limite minime. Principalele mijloace de interventie procurate de primarii dupa inundatiile de anul trecut au fost motopompele, generatoarele de curent si buldoexcavatoarele.

Concurs pentru adjunctul lui Pacurar

Functia de adjunct al sefului Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Cluj este foarte disputata anul acesta, patru comisari cu functii importante de conducere depunindu-si candidatura pentru concursul de azi, care se desfasoara la Inspectoratul General al Politiei Romane (IGPR). Cel mai sirguincios este comisarul Alexandru Muresan, seful Politiei Rutiere Cluj, care si-a luat concediu, cu ceva timp in urma, pentru a se pregati de concurs. Pe linga el, si-au mai depus dosarele inca trei persoane: comisarul-sef Aurel Barlutiu, sef al Serviciului de Ordine Publica din cadrul IPJ Cluj, comisarul Zaharia Ciorba, seful Sectiei II de Politie Cluj, si comisarul Ion Trofin, adjunct-sef la Politia Municipiului Turda. Postul este vacant din 11 aprilie, dupa ce comisarul-sef Marcel Bontidean a promovat pe functia de adjunct la Politia de Frontiera Timis. Cei patru comisari vor avea ca proba eliminatorie utilizarea computerului, vor sustine un examen de cunostinte de limbi straine, vor avea un test scris, iar pe linga acestea vor sustine un interviu si vor prezenta un proiect managerial in fata comisiei de examinare. Functia de adjunct pe probleme de ordine publica a sefului IPJ Cluj este a doua ca importanta in ierarhie.Data concursului a fost stabilita, initial, pentru 17 mai, insa concursul a fost atunci aminat din cauza desfasurarii Referendumului din 19 mai.

Traficanti de carne vie si de emigranti

Racolate din ClujFoto Marius RUSUnul dintre inculpati, dus la arest de catre politistiNicolae Crisan (39 de ani) si Olimpiu Lucian Hinteuaru (38 de ani), ambii din comuna clujeana Floresti, au fost arestati preventiv pentru 29 de zile marti seara, la propunerea procurorilor Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate si Terorism (DIICOT) Cluj. Cei doi sint cercetati pentru comiterea infractiunii de trafic de persoane. In incheierea penala a Tribunalului Cluj se arata ca, „in perioada 2004-2005, inculpatii, impreuna cu Ioan Liviu Ursu (n.r., care nu are, deocamdata, calitatea de inculpat), prin inducerea in eroare, au racolat mai multe tinere din Cluj, pe care le-au transportat in Italia, iar ulterior le-au exploatat prin executarea unor munci si servicii in mod fortat, cu incalcarea normelor legale privind conditiile de munca, salarizare, sanatate si securitate si obligarea la practicarea prostitutiei“. Procurorii au identificat pina acum trei tinere care au depus marturie impotriva inculpatilor. Acestea erau ademenite de cei doi ca vor munci in Italia, cu acte in regula, in locuri decente. Naivitatea tinerelor, proaspat iesite de pe bancile liceului, a usurat planul clujenilor.Striptease la negruPotrivit procurorilor, tinerele erau sechestrate in casa lui Olimpiu Lucian Hinteuaru, care are domiciliul in Verona, Italia, iar noaptea erau plasate sa lucreze la negru in diferite cluburi de striptease, unde cei doi aveau legaturi cu patronii. Tinerele cistigau pe noapte intre 200-300 de euro pentru diferite servicii, bani ce erau confiscati de inculpati. De asemenea, exista indicii clare ca inculpatii i-au cerut uneia dintre victime sa se prostitueze pe strada, insa tinara a reusit sa scape. Tribunalul Cluj a dispus masura arestului preventiv pe numele celor doi, motivind decizia prin aceea ca „cei doi au adresat amenintari partilor vatamate pentru ca acestea sa nu-i reclame autoritatilor“. Aparatorii inculpatilor au inaintat recurs impotriva masurii de arest preventiv.Cercetat si pentru trafic de emigrantiOlimpiu Lucian Hinteuaru este cercetat de procurorii DIICOT si pentru trafic de emigranti. Acesta a primit de la un cetatean 1.000 de euro, in schimbul carora trebuia sa procure acte de identitate false, romanesti, pentru straini. Cu ocazia perchezitiei, la locuinta lui Hinteuaru au fost gasite documente de identitate apartinind unor cetateni moldoveni si algerieni, existind indicii ca inculpatul urma sa-i ajute pe acestia sa patrunda pe teritoriul Romaniei. 

Afacerea Carrefour

Reteaua BertoldiAtit Poncelet, cit si Vacaroiu neaga discutiile pe tema deschiderii unui magazin CarrefourPotrivit editiei de miercuri a saptaminalului de ancheta „Le Canard enchainé“, citat de AFP, presedintele Senatului francez a intervenit de mai multe ori pentru ca prietenul sau, Jean-Claude Bertoldi, care lucra pentru Sogea – o firma de lucrari publice, filiala a grupului Vinci – sa obtina contracte in Franta si in strainatate in schimbul unor comisioane. Bertoldi este un om de afaceri inculpat si inchis pentru escrocherie, abuz de bunuri sociale si fals in acte private, potrivit unei surse judiciare.„Le Canard enchainé“ reproduce un extras dintr-o marturie revelatoare a lui Bertoldi in fata anchetatorilor, in care acesta mentioneaza un „comision“ de 8.000 de euro pentru Poncelet, daca Sogea obtinea un santier „gratie influentei sale“ de presedinte al Senatului. In plus, noteaza AFP, el l-ar fi intilnit pe presedintele Senatului roman la 15 februarie, la cererea lui Bertoldi, pentru a facilita implantarea unui magazin Carrefour in Romania.Poncelet dezminteParchetul din Paris a deschis marti o ancheta intr-un dosar in care este citat presedintele Senatului, Christian Poncelet, care ar fi intervenit in favoarea unui prieten pentru a-i obtine, in schimbul mitei, contracte publice. Parchetul a decis sa deschida ancheta dupa ce a fost „sesizat in legatura cu eventuale fapte de trafic de influenta in care apare numele lui Poncelet“, a declarat o sursa judiciara citata de AFP.Poncelet, care face parte din UMP, partidul de dreapta aflat la putere, a reactionat foarte repede la aceste acuzatii, noteaza AFP. El a „dezmintit categoric“, intr-un comunicat, „afirmatiile mincinoase“ facute la adresa sa si a anuntat ca va depune plingere in justitie pentru „defaimare“.15 februariePoncelet s-ar fi intilnit cu Vacaroiu la 15 februarie 2007, pentru a facilita deschiderea unui magazin Carrefour. Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Senatului Romaniei, „joi, 15 februarie 2007, s-a desfasurat la Paris ceremonia oficiala dedicata aderarii Romaniei si Bulgariei la UE. Evenimentul a fost organizat la propunerea domnului Christian Poncelet, presedintele Senatului francez, si s-a desfasurat in saloanele presedintiei din Palatul Petit Luxembourg, cu participarea delegatiilor parlamentare romana si bulgara“. Din delegatia oficiala romana, condusa de Nicolae Vacaroiu, presedintele Senatului Romaniei, au mai facut parte senatorul Norica Nicolai si senatorul Aristide Roibu, presedintele Grupului de prietenie Romania-Franta din Senat, potrivit comunicatului.Tot la 15 februarie, Carrefour Romania anunta la Iasi ca in parteneriat cu Soconac a demarat constructia centrului comercial Felicia, in care cele doua societati investesc 40 de milioane de euro si care va fi inaugurat in octombrie 2007 la Iasi. Nicolae VAcAroiu - Presedintele Senatului Romaniei:„Carrefour este un concern atit de mare, care peste tot in lume este invitat sa deschida magazine... Deci, de ce ar avea nevoie Carrefour de pila cuiva, de interventie? E de neconceput, dupa parerea mea. Si toate orasele din Romania se bat sa aduca pe teritoriul lor super-magazine, care duc la alt nivel de civilizatie.E o fabulatie, in nici o intilnire nu se discuta asa ceva, nu am avut nici o intilnire privata. Deci, nu exista nici o implicare, nici o interventie a domnului Poncelet pentru Carrefour. Carrefour e in Romania de multi ani. Deci, nu am avut nici o discutie pe aceasta tema.“

Agenda TIFF 2007

SPECIAL joi • orele 10-23 • Republica, Arta, Victoria Astazi la TIFF este decretata „Ziua Cinemax“, evenimentele desfasurate presupunind proiectii speciale din categoria „Supernova“ la cele trei cinematografe clujene. Printre proiectiile speciale se numara si filmul „Rautaciosul adolescent“, la Cinema Victoria, in onoarea actritei Irina Petrescu, cea care tot astazi primeste „Premiul pentru intreaga cariera“.  EVENIMENTjoi • ora 14 • Muzeul de Arta„Premiul pentru intreaga activitate“ ii va fi inminat astazi actritei Irina Petrescu. Actrita, in virsta de 66 de ani, a debutat in cariera cinematografica la virsta de 17 ani, dupa care s-a indragostit de teatru, devenind o celebra actrita atit a teatrului, cit si a filmului romanesc.LANSAREjoi • ora 16 • Muzeul de ArtaLansare LiberTV, prima televiziune online HighDefinition WideScreen din Europa, adresata in primul rind producatorilor independenti, serviciul fiind un canal de distributie media alternativ, de nisa si gratuit.DEZBATERE joi • ora 16.30 • Muzeul de Arta „Vieti virtuale si filme online: diferente si asemanari“ va fi tema dezbaterii de astazi, moderator fiind Istvan Szakacs de la Fundatia AltArt, fundatie care contribuie la dezvoltarea culturii digitale din Romania. FILM joi • ora 20 • Cinema Victoria „Adio, Falkenberg!“ este un film despre o poveste linistita si relaxanta despre perioada dintre copilarie si maturizare, petrecuta pe tarimul american, intr-un orasel in care plecarea este vazuta ca o tradare, iar raminerea este sinonima cu resemnarea. Un film de stare pentru adolescentul intirziat din fiecare. INEDITjoi • ora 21.30 • Muzeul de ArtaCelebrul „Nosferatu“ vine si la Cluj printr-un proiect inedit al ansamblului Einuiea, constind in improvizatii muzicale live in spatii neconventionale la proiectiile unor filme mute din expresionismul german.PROIECTIE IN AER LIBERjoi • ora 21.30 • Cinema EchinoxPrimul lungmetraj din istorie realizat cu actori aborigeni. „Zece canoe“ este o opera de o inocenta si de o frumusete ca de inceput de lume. Premiul special de la Cannes in sectiunea „Un Certain Regard“.

Cinema - 7 iunie 2007

REPUBLICA (P-ta. Mihai Viteazul nr. 11 • Tel: 530.521)11.00 * In compania barbatilor (In the Company of Men) – SUA, 1997 • 97’13.00 * Red Road – Marea Britanie, 2006 • 113’15.30 * Repriza (Reprise) – Norvegia, 2006 • 105’18.00 * Ingerul necesar (An Angel Hooked on Me) – România, 2007 • 90’20.30 * 4 luni, 3 saptamini si 2 zile – Amintiri din Epoca de Aur (4 Months, 3 Weeks and 2 Days – Tales from The Golden Age) – România, 2007 • 110’23.00 * La rascruce de drumuri – Caravana tiganeasca (When the Road Bends – Tales of a Gipsy Caravan) – SUA, 2006 • 110’VICTORIA (B-dul. Eroilor nr. 51• Tel: 598.561)10.00 * Noaptea florii-soarelui (La noche de los girasoles - Angosto) – Spania, 2006 •  123’12.30 * Familia sfinta (La sagrada familia) – Chile, 2006 • 99’15.00 * Hirtia va fi albastra (Paper Will Be Blue) – România, 2006 • 92’17.30 * Rautaciosul adolescent (The Malicious Adolescent) – România, 1968 • 105’20.00 * Adio, Falkenberg! (Farväl Falkenberg) – Suedia, 2006 • 88’22.00 * Fost baterist (Ex Drummer) – Belgia-Olanda-Italia, 2007 • 104’ARTA-EURIMAGES (str. Universitatii nr. 3 • Tel: 596.616)10.00 * Irina Palm – Marea Britanie, 2007 • 103’12.00 * Natura moarta (Sanxia haoren) – China, 2006 • 108’14.30 * Prada usoara (Fritt vilt) – Norvegia, 2006 • 93’16.30 * Daca tot esti aici (So lange du hier bist) – Germania, 2006 • 78’18.30 * Operatiunea Cineastul (Operation Filmmaker – work in progress) – SUA, 2007 • 95’21.00 * Amantii obisnuiti (Les amants reguliers) – Franta, 2005 • 178’ ECHINOX  (Proiectii in aer liber)— Proiectie in aer liber —21.30 * Zece canoe (Ten Canoes) – Australia, 2006 • 92’SALONUL DE URGENTA  13.00 * Dincolo de padure (Einst süße Heimat) – Austria, 2007 • 75’15.00 * Campionul din Balcani (Balkán bajnok) – Ungaria, 2006 • 86’Descarca programul complet TIFF 2007 monitorul de cluj nu isi asuma responsabilitatea pentru eventualele modificari survenite in programul festivalului  

Jurnalist acuzat de santaj

Producãtorul emisiunii „Brigada de Intervenþii“, care ruleazã pe postul OTV, este cercetat de Parchetul de pe lîngã Tribunalul Sibiu, pentru cã i-ar fi cerut primarului din Blãjel 3.000 de euro în schimbul nedifuzãrii unui reportaj.Cititi amanunte in editia de miine a Monitorului de Sibiu.  

Scormonitorul

 Dom’le, ce ti-e si cu tehnica asta moderna. Te izbeste si nu sti de unde. Uite, de exemplu, la inceputul acestei saptamini, am aflat dintr-un ziar local ca noi, albaiulienii, avem cea mai frumoasa si cea mai minunata, de-a dreptul cea mai mirifica fintina (termenele de comparatie sint intentionate) cibernetica din tara. Cibernetica ! Nu cinetica. Ce chestie... Sa mai ai incredere in ziarele astea... E cel mai... Vinooooooooo, lumeeeeeeeeeeee, la talcioc, sa cumperi si ce-ti trebuie si ce nu-ti trebuie, chiar daca crezi ca-ti trebuie... Bidoane, masini de tuns iarba, plasticuri de toate felurile, betoniere si carice, ace, brice, drujbe, lanturi, cuie, fieratanii, tot ce vrei si ce nu vrei... Toate pe domeniul public. In piata din fata sediului Romtelecom. Si a Politiei. Toate pe trotuar, de nu mai pot trece doi omuleti unul pe linga celalalt, daca-s mai bine-crescuti (a se citi “grasuti” sau “durdulii”). Ca nu e loc. Ori te bagi in betoniera, ori calci pe strada, pe unde calca si masinile. Pe oricine calca pe strada... Nenea primar, dati-o-ncolo si incoace... Asta-i comert civilizat sau talcioc in plin centrul municipiului? Ca daca-i talcioc, ma duc si eu si imi pun tejgheaua, sa dau loli-pop la trecatori. Sau turta dulce... Nu-i frumos, zau...Telefonul Scormonitorului 0728-828750 Acest text va fi considerat pamflet

Clooney, Pitt si Damon au lasat amprente pe “Walk Of Fame”

 Actorii George Clooney, Brad Pitt si Matt Damon si-au lasat marti amprentele în cimentul de pe Bulevardul Walk Of Fame de la Hollywood, asa cum au facut si predecesorii lor, Marilyn Monroe si Humphey Bogart, potrivit AFP. Îmbracati în costume, dar cu camasile descheiate, cei trei actori care joaca rolurile principale în noua pelicula “Ocean’s 13” si-au lasat urmele mâinilor si apoi ale picioarelor în fata teatrului chinez Grauman, la câtiva pasi de celebrul teatru Kodak, unde în fiecare an are loc ceremonia de decernare a premiilor Oscar. Circulatia masinilor a fost restrictionata în zona pentru a permite unui numar de aproximativ 3.000 de admiratori sa ia parte la eveniment. “Ocean’s 13” va avea premiera în America si Marea Britanie vineri. Regizata de Steven Soderbergh, pelicula este cea de-a treia din seria aventurilor lui Danny Ocean (Clooney) si a gastii sale. Filmul a avut prima proiectie în mai, la Festivalul de la Cannes. George Clooney (46 de ani) si Matt Damon (36 de ani) au primit deja cite un Oscar, primul pentru rol secundar în “Syriana”, al doilea pentru Cel mai bun scenariu, cu “Good Will Hunting”. Brad Pitt (43 de ani) a aparut ultima data pe marile ecrane în “Babel”, dar este permanent în atentia presei prin relatia sa cu Angelina Jolie. Angelina nu a fost prezenta marti seara la Hollywood.

“Harry Potter si Piatra filosofala” la licitatie

 O prima editie din “Harry Potter si Piatra filosofala”, romanul de debut din seria aventurilor vrajitorului adolescent, scris de J.K. Rowling, s-ar putea vinde la licitatie pentru aproximativ 14.000 de dolari, pe 26 iunie, la casa Bonhams din Londra, potrivit AFP. Alte exemplare din primul tiraj “Harry Potter si Piatra filosofala” au atins suma de 20.000 de dolari, la vinzarile precedente. Licitatia va avea loc cu mai putin de o luna înainte de lansarea celei de-a saptea si ultima carte din serie, “Harry Potter and the Deathly Hallows”, pe 21 iulie.

Bahmuteanu si Prigoana - povestea continua

 Concubinaj Una dintre concluziile pe care o vor trage cu siguranta, telespectatorii urmarind aceasta emisiune “fierbinte” este ca Adriana si Silviu nu se plictisesc niciodata impreuna. Chiar si cind diminetile par linistite si calme, intotdeauna cei doi gasesc un subiect de discutie in contradictoriu sau motive pentru scene de gelozie. Mai mult decit atit, cei doi nu sint casatoriti, deoarece cererea de impacare transmisa completului de judecata care se ocupa de divortul familiei Prigoana a fost respinsa. “Probabil din cauza ca s-au saturat de impacarile si certurile noastre”, spune Adriana. Dar cum ea este insarcinata acum, ramine sa vedem daca mai urmeaza o nunta sau mezinul Prigoana va avea parinti care traiesc in concubinaj. Gelozie si brinzeturi fine Pina una alta, in primul episod al reality – show-ului “Bahmuteanu si Prigoana – povestea continua” protagonistii sint nasii de cununie ai lui Victor Yila, negrul de la Grupul Voua,  Adriana si Silviu fiind pentru a 22-a oara in rolul de nasi. Silviu Prigoana a fost intr-o stare buna de spirit, a glumit, s-a pozat cu bucataresele de la restaurant, l-a luat pe seful salii in brate si i-a spus ca daca “dragostea e mare, sexul nu mai conteaza”. Si alte evenimente din viata celor doi vor fi surprinse in acest episod, dar si un aspect mai “casnic”, cind Adriana a intrat in camera unde se afla Silviu cu o falca in cer si una-n pamint, auzindu-si sotul intrebind la telefon pe cineva : “Ce faci, frumoasa mea?” Si, in mod evident, nu l-a crezut pe Silviu ca vorbea cu tanti Jeni, menajera, astfel incit acesta a fost nevoit s-o cheme pe tanti Jeni si s-o intrebe cum i-a spus cu citeva minute in urma. Tanti Jeni a raspuns netulburata ca la fel cum ii spune in fiecare dimineata. Adica asa cum a intrebat Silviu Prigoana. “Ce faci frumoasa mea?” Tot in cadrul primului episod telespectactorii vor putea urmari si imagini de la aniversarea Adrianei. Petrecerea, la care au fost invitati 150 de persoane, a costat 20.000 de euro. Meniul a fost atent ales de catre familia Prigoana: diferite retete din ficat de gisca, caviar, brinzeturi fine, berbecut la protap, etc. Invitati au fost prietenii lor de suflet, printre care si fetele de la Bambi, familia Tintareanu, Dan Capatos, Oreste, si multi altii.

Antrenor nou la CSU Atlassib

CSU Atlassib are, începînd de astãzi, un nou antrenor, dupã ce germanul Peter Schomers a semnat un contract valabil pentru un sezon cu formaþia sibianã. Noul tehnician va ajunge la Sibiu în 15 iulie, urmînd ca echipa sã se reuneascã pe data de 25 iulie.  

In asteptarea alegerilor

Nu doar pentru ca are in singe precizia germana, ci mai ales datorita vitezei cu care s-a transformat intr-un politician abil. A invatat repede ce trebuie sa faca, pentru ca Sibiul sa nu mai fie in coada clasamentului, cind vine vorba despre bani de la bugetul statului. Acum, se poate spune ca e mai valoros decit toti parlamentarii sibieni la un loc. Sigur, a avut si un culoar favorabil, fara de care n-ar fi avut asemenea succes. Sansa lui si a noastra, a sibienilor, s-a numit aderarea la Uniunea Europeana. Guvernul Nastase, apoi Guvernul Tariceanu, dar si presedintele Traian Basescu l-au inclus pe Johannis in mai toate delegatiile cu destinatia Germania. Romania a avut nevoie de el, pentru ca de acolo se fixeaza ceasul UE. Constient de momentul favorabil, Johannis a profitat si a aratat ca are nevoi pentru orasul sau. Iar rezultatele se vad. Acum, nu numai Sibiul, ci un intreg judet, ii maninca din palma. Politicienii dimboviteni stiu asta. Bani vor veni in continuare, chiar daca am depasit momentul aderarii, pentru ca in joc sint sute de mii de voturi. Iar cu cit se anunta alegerile mai repede, cu atit mai bine.