monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Îndemnul unui preot în timpul slujbei: „Votaţi Victor Ponta!” - VIDEO

Implicarea Bisericii Ortodoxe Române în campania electorală devine din ce în ce mai puternică în ultimele zile de campanie.

Un preot  de la Mănăstirea Ţeghea  îi îndeamnă pe credincioşi să-l voteze la alegerile din turul doi pe Victor Ponta. “Trebuie să învăţăm că în sufletul unui ortodox nu trebuie să existe vicleşug. Ortodoxia nu stă la masă cu viclenia. Să încercăm să ne unim şi să fim fraţi, iar duminică…când vor fi alegerile, ne îndeamnă pe noi pe toţi, oamenii care sunt creştini şi ortodocşi să mergem şi să dăm un vot pentru ţara noastră”, a declarat părintele în timpul slujbei.

După ce remarcat prezenţa vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Satu-Mare la slujbă, preotul şi-a continuat discursul vizibil emoţionat. “Să votăm cu cei care sunt ortodocşi: Victor Ponta. Căci el poate să ne unească Să ne ajute să ne ducem viaţa noastră pe calea desăvârşirii”, a precizat părintele Sebastian de la Mănăstirea Ţeghea.

Un bilet distribuit la Mănăstirea Cozia arată că preoții recomandă credincioșilor să nu-și trădeze țara și neamul și să voteze cu Victor Ponta.

Fluturaşii de susținere pentru Ponta apar la scurtă vreme după ce TVR a difuzat o ştire despre o circulară a Mitropoliei, prin care preoților li se cerea să susțină în faţa enoraşilor alegerea unui președinte "român, creștin-ortodox". Mitropolia Clujului a dezminţit existenţa circularei.

O deputată PSD, huiduită în biserică la Paris! Făcea campanie electorală VIDEO

Ce detaliu i-a scăpat lui Victor Ponta în timpul dezbaterii de la RomâniaTV

Biserica se implică în alegeri: mesaj de susţinere pentru Victor Ponta – FOTO

Preasfinţitul Iustin Sigheţeanu: „Votaţi-l pe al nostru. Să fie creştin, ortodox, să se închine şi să facă sfânta cruce”

PSD face din preoţi agenţi electorali pentru Ponta. Cum comentează social demoocraţii clujeni