Actualitate

Primarii cer suprataxarea clădirilor neîngrijite

Asociaţia Municipiilor din România vrea modificarea Codului Fiscal, cerând suprataxarea clădirilor şi terenurilor abandonate, precum şi reintroducerea taxei hoteliere, venit pe care autorităţile locale îl foloseau pentru promovarea turismului.

Taxa hotelieră a fost anulată, iar acum reprezentanţii primăriilor din ţară cer reintroducerea acestora.

“Noi am discutat şi cu reprezentanţii Guvernului şi am trimis solicitări la toate conducerile partidelor parlamentare, în urmă cu aproximativ o săptămână. Cerem partidelor parlamentare, dacă tot se discută Codul Fiscal, încă o dată, să introducă posibilitatea de a supraimpozita imobilele şi terenurile neîngrijite, precum şi reintroducerea taxei hoteliere, pe care au anulat-o, taxă care exista de 20 de ani, în România”, a declarat pentru Mediafax, preşedintele executiv al Asociaţiei Municipiilor din România (AMR),Ilie Bolojan.


Preşedintele executiv al AMR a mai afirmat că proiectul de Cod Fiscal, în forma trimisă iniţial în Parlament, prevedea suprataxarea clădirilor şi a terenurilor abandonate, însă, la dezbaterea din Comisia de buget a Camerei Deputaţilor, aleşii au votat pentru respingerea acestei măsuri.

Bolojan a mai precizat că prin introducerea în Codul Fiscal a prevederii referitoare la imobile şi clădirile neîngrijte, autorităţile locale nu sunt obligate să aplice această supraimpozitare, ci doar le oferă această posibilitate.


“Solicităm introducerea acestei măsuri pentru a da posibilitatea ca autorităţile locale să poată să supraimpoziteze imobilele neîngrijite, deci nu este o chestiune obligatorie, este o posibilitate. Se crează, astfel, posibilitatea de aplicare a unor politici publice locale. Dacă vrea consiliul (local - n.r), poţi să o aplici sau nu. Taxarea se poate majora de până la cinci ori. Se poate aplica treptat, în fiecare an, poate fi în creşetere, se poate dubla sau tripla, asta ţine de fiecare localitate în parte. Această posibilitate legală este o practică europeană, nu este ceva nou la noi”, a mai spus preşedintele executiv al AMR.

Bolojan a mai spus că, în politica românească, aleşii “vor să dea doar veşti bune” şi cum suprataxarea este considerată “o veste proastă”, oamenii politici se feresc de adoptarea acestei măsuri.


Potrivit conducerii AMR, au existat discuţii cu liderii partidelor parlamentare, care “în principiu, au fost de acord” cu propunerile asociaţiei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter