Actualitate

Simona Baciu, numită director general la Salina Turda

În urma concursului pentru postul de director general al Salinei Turda, a fost ales și candidatul care va administra cel mai important obiectiv turistic al zonei.

Așa cum era de așteptat câștigătoarea este Simona Baciu, susținută de PDL în cursa pentru șefia SC. Salina Turda Durgău SA.

„Societatea Turda Salina DurgĂu SA, prin decizia Consiliului de administrație 28/20.11.2014 a numit în calitate de director general al societății pe dna Baciu Maria Simona. Contractul de mandat al noului director general întră în vigoare începând cu data de 21.11.2014.


La data de 21.11.2014 înceteaza mandatul directorului general interimar al dnei Chețan Bianca Norina, căruia îi mulțumim pe această cale pentru activitatea de interimat desfășurat” transmite Corina Făgădar, președintele Consiliului de Administrație.

Reamintim că printre candidații înscriși pentru funcția de director general al SC Salina Turda Durgău SA, s-au numărat și fostul director Vasile Tot, dar și Sorin Săveanu, Simona Baciu și Horvath Liana.

Ultimele Stiri
abonare newsletter