Actualitate

50 de cetăţenţi sancţionaţi în urma manifestării de sâmbătă din capitală

<p>Aproximativ 50 de persoane au fost sancţionate pentru tulburarea ordinii publice, în urma manifestării care a avut loc sâmbătă în Capitală, a anunţat colonelul Aurel Moise, şeful Direcţiei Ordine şi Siguranţă Publică din Jandarmeria Română.</p>

 

„În data de 14 (sâmbătă - n.r.), în aproximativ 24 de localităţi din tot atâtea judeţe, au avut loc manifestări. Numărul participanţilor a fost mai mare, estimăm noi, la 3.000 - 4.000 de participanţi, vorbesc la nivel naţional. Din partea jandarmilor, aproximativ o mie de jandarmi, de asemenea, la nivel naţional, au acţionat pentru asigurarea desfăşurării într-un spirit de normalitate a acestor adunări publice. Şi atunci când au fost blocate căi de comunicaţii sau au avut loc tulburări grave ale ordinii publice, jandarmii au fost nevoiţi să intervină în conformitate cu prevederile legale, pentru restabilirea ordinii şi circulaţiei”, a declarat, duminică, Aurel Moise.

El a precizat că sâmbătă au fost aplicate aproximativ 50 de sancţiuni contravenţionale, reprezentând avertismente sau amenzi, în general pentru tulburarea gravă a ordinii publice şi pentru participarea la adunări publice neautorizate.

„Vreau să fac precizarea că este o obligaţie a Jandarmeriei restabilirea ordinii publice, deblocarea căilor de comunicaţie. Gândiţi-vă că dumneavoastră sau oricine dintre noi se putea afla într-o situaţie critică, avea nevoie de sprijin, de ajutor, poate era, Doamne fereşte, vorba de un incendiu. Acesta este principalul motiv pentru care jandarmii, conform prevederilor legale, nu sunt de acord cu blocarea arterelor de circulaţie”, a adăugat Moise.

El a afirmat că pe parcursul zilei de sâmbătă au fost conduse mai multe persoane la secţiile de poliţie de pe raza Capitalei.

Vreau să transmit din partea comenzii Jandarmeriei Române mulţumiri cetăţenilor care au înţeles să manifeste în mod paşnic, să îşi spună punctul de vedere, repet, fără să tulbure ordinea publică sau să conducă la acte de violenţă', a conchis Aurel Moise.

El a mai spus că Jandarmeria este prezentă în stradă, la astfel de manifestări, pentru asigurarea ordinii publice şi pentru siguranţa cetăţeanului, dar nu va admite tulburarea ordinii, blocarea căilor de comunicaţii.

Ultimele Stiri
abonare newsletter