Actualitate

Manifestaţia pro Raed Arafat de la Cluj s-a transformat în miting anti-putere

<p>Câteva zeci de persoane s-au adunat duminică în Piaţa Unirii din Cluj la un miting care, dintr-o mişcare de susţinere a fostului subsecretar de stat Raed Arafat, s-a transformat într-o manifestaţie anti-putere.</p>

 

Oamenii au strigat lozinci împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi au cerut majorarea salariilor şi a pensiilor. Ei au mai cerut şi demisia ministrului Sănătăţii, Ladislau Ritli, dar au protestat şi împotriva măsurilor luate de jandarmi la mitingul de la Bucureşti prin agitarea unor pancarte pe care scria „Ruşine jandarmi bucureşteni”.

Manifestanţii, al căror miting nu este autorizat, sunt supravegheaţi de jandarmi. Singura măsură luată, până în acest moment, de forţele de ordine a fost să împartă celor prezenţi fluturaşi prin care li se atrage atenţia că riscă amenzi destul de mari participând la un miting neautorizat.

Printre protestatari se află un grup de persoane cunoscute ca fiind activişti împotriva proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană şi un grup de monarhişti care au arborat steagurile regaliste. Manifestarea este susţinută şi de membrii celor două organizaţii de tineret ale PSD şi PNL Cluj.

abonare newsletter