Actualitate

15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale

<p>Începând din acest an, în data de 15 ianuarie 2012 se celebreză Ziua Culturii Naţionale.</p>

 

Legea a fost adoptată în luna decembrie a anului trecut de Camera Deputaţilor, la iniţiativa unui număr de 50 de deputaţi şi senatori PSD.
Ziua Culturii Naţionale marchează ziua de naştere a lui Mihai Eminescu, numit şi „poetul romanilor”. Eminescu s-a născut în data de 15 ianuarie 1850 în Botoşani, fiind cel de-al 7 copil dintre cei 11. Copilăria şi-a petrecut-o la Ipoteşti, în casa părintească. Între 1858 şi 1866, a urmat cu intermitenţe şcoala primară ortodoxă orientală. Primul an al manifestărilor literare a lui Eminescu este 1866 când scrie „La mormântul lui Aron Pumnul”, după care, în anii care urmează pribegeşte prin ţară cu o trupă de teatru în care activează ca copist şi sufleor. Între 1869 şi 187 este student la Viena, iar apoi la Berlin unde înfiinţează şi un cenaclu la care participau studenţii români. Se întoarce în ţară în 1875, fără a-şi definitiva studiile de filozofie. A fost director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru redactor de ziar. A devenit bun prieten cu Ion Creangă, pe care l-a determinat să scrie. În 1877 s-a mutat la Bucureşti, unde până în 1883. A desfăşurat o activitate publicistică excepţională, care i-a ruinat însă sănătatea. Acum a scris marile lui poeme, seria Scrisorile, Luceafărul. Boala începe însă să îl macine, iar Eminescu a fost trimis la Viena în 20 octombrie şi internat într-un sanatoriu. S-a reîntors în 1884 şi s-a angajat bibliotecar la Iaşi. Boala revine însă şi Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas, cu diagnosticul de alienare mintală în formă dementă. Moartea lui Eminescu s-a produs pe data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, după ce la începutul anului boala sa devenise tot mai violentă. Este cel mai cunoscut poet român şi a lăsat în urma lui o operă literară care cuprinde 271 de poeme, drame şi proză.

Ultimele Stiri
abonare newsletter