Actualitate

Vaccinuri antigripale retrase de pe piaţă

<p>100.000 de vaccinuri antigripale vor fi retrase de pe piaţă pentru că nu sunt conforme cu standardele. Medicii de familie au fost somaţi să nu le recomande pentru că din construcţia lor lipseşte o proteină care le scade eficienţa.</p>

 

„100.000 de vaccinuri antigripale vor fi retrase de pe piaţă. Din compoziţia vaccinului lipeşte o proteină, astfel că acesta nu îşi mai face efectul pentru anumite virusuri, iar acest lucru face să îi scadă nivelul de eficienţă”, a declarat Radu Dorel, directorul Institutul Catacuzino.

Măsura vine după ce campania de vaccinare antigripală gratuită demarată de Ministerul Sănătăţii la sfârşitul anului trecut a început cu o întârziere de aproximativ o lună, pentru că dozele de vaccin nu au fost distribuite în teritoriu.

La Cluj, au ajuns, în două tranşe, 20.000 de vaccinuri antigripale, care oricum nu au acoperit necesarul de 72.000 de doze. Şi acestea au venit cu întârziere, ultima tranşă ajungând la Cluj la sfârşitul lunii decembrie. Pentru campania 2011-2012, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat un million de doze de vaccine antigripal pe care le-a distribuit direcţiilor de sănătate publică. Cei care au beneficiat de întâietate la vaccinarea gratuită au fost bătrânii, copiii şi personalul din unităţile spitaliceşti, unde riscul de infecţii este extrem de ridicat.

Pentru a evita îmbolnăvirile cu virusul gripal, medicii recomandă autoizolarea în cazul semnelor de boală respiratorie, utilizarea batistei de unică folosire, spălatul frecvent al mâinilor, alimentaţie corectă şi echilibrată, precum şi îmbrăcăminte adecvată sezonului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter