Actualitate

RESTRICȚII SEVERE în Jucu și alte trei comune din Cluj. CARANTINA de NOAPTE și în timpul săptămânii

Începând de marți, 19 octombrie, se aplică carantina de noapte în fiecare zi, în comuna Jucu, comuna Sânpaul, comuna Săndulești și comuna Țaga din județul Cluj în care incidența cazurilor de Covid-19 a depășit pragul de 7,5 cazuri la mie.

 

 


În următoarele unități administrativ-teritoriale de pe raza județului Cluj: comuna Jucu (9,44), comuna Săndulești (7,76), comuna Sânpaul (8,04) și comuna Țaga (8,31) unde incidența cumulată la 14 zile a depășit pragul de 7,5/1.000 de locuitori, se dispun, începând cu data de 19 octombrie 2021, următoarele măsuri:
-interzicerea circulației persoanelor NEVACCINATE în afara locuințelor în intervalul orar 20:00-05:00 cu următoarele excepții:


a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activității profesionale şi înapoi
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanță, precum şi pentru achiziționarea de medicamente
c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familia
- se instituie obligația pentru operatorii economici care desfăşoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în intervalul orar 05:00-22:00. Prin excepție, în intervalul orar 22:00-05:00 operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.



De la această măsură fac excepție farmaciile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu și benzinăriile, dar și cei din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

 


CITEȘTE ȘI

Două tinere de 19, respectiv 20 de ani, NEVACCINATE, au murit infectate cu COVID-19. PESTE 40 de copii internați la ATI

Ultimele Stiri
abonare newsletter