Actualitate

Primele cărți de identitate electronice din România, eliberate miercuri la Cluj-Napoca

Cluj-Napoca este primul oraș care implementează cărțile de identitate electronice. Primele buletine de acest fel vor fi eliberate miercuri.

 

Miercuri, 8 septembrie 2021, la ora 9.00, se vor elibera primele cărți de identitate electronice de către Direcția de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, de pe strada Moților, nr. 5.


 

Proiectul a fost inițiat la începutul lunii august și au fost preluate 100 de cereri de eliberare de buletine electronice, a susținut ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, la finalul lunii august.


„La data de 2 august a fost iniţiat proiectul pilot, de la care noi aşteptăm să genereze informaţii necesare pentru stabilirea programului de extindere şi generalizare a editării cărţii electronice de identitate. În cadrul proiectului pilot au fost realizate următoarele activităţi până în acest moment: de la data de 2 august până pe 18 august au fost preluate un număr de 100 de cereri de eliberare a cărţii electronice de identitate. Timpul de soluţionare a unei cereri de eliberare a cărţii electronice de identitate noi l-am proiectat în acest program pilot undeva la 20 de minute. Fac menţiunea că până în prezent nu a fost depăşit termenul de 15 minute. Aşadar, avem răspuns la în cât timp putem să preluăm o cerere - 15 minute. Cererea pentru emiterea cărţii de identitate se generează automat, nu necesită a fi completată de către cetăţean”, a spus Lucian Bode.

Noile buletine, de dimensiunea unui card

Cărțile de identitate cu cip vor avea dimensiunea unui card bancar și, pe lângă datele care se regăsesc și pe cărțile de identitate clasice, vor stoca o amprentă facială și două amprente digitale ale solicitantului. Programul pilot va dura câteva luni, urmând ca, în baza datelor colectate, emiterea noilor documente de identitate să fie extinsă la nivelul întregii țări.


Cetățenii români vor avea posibilitatea să aleagă între buletinul biometric, cu cip, și buletinul clasic. Singura diferență va fi că el nu va stoca imaginile faciale și amprentele. O alte diferență majoră este că, în baza lui, nu se va putea călători în străinătate, statele Uniunii Europene impunând condiția folosirii buletinului biometric. Cărțile de identitate vor putea fi preschimbate până pe 2 august 2031, în funcție de momentul la care actualele documente expiră.

Introducerea buletinului biometric va duce la stimularea autorităților locale și centrale să informatizeze sistemele de plată a taxelor locale sau de eliberare a altor tipuri de documente. Aceste operațiuni vor putea fi efectuate online. Este vorba despre servicii de înmatriculare, de eliberare a cazierului judiciare, plata taxelor sau a impozitelor. Accesarea se va face fără crearea de conturi pe platformele respective, doar pe baza cărții electronice.


Acte necesare pentru eliberarea cărții de identitate biometrice

- Cerere pentru eliberare buletin
- Certificatul de naștere, original și copie
- Certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soțului supraviețuitor, original și copie
- Hotărârea de divorț definitivă și irevocabilă, după caz, original și copie
- Certificatul de deces al soțului/soției decedat/decedate, în cazul soțului supraviețuitor, original și copie
-Certificatele de naștere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, după caz, original și copie
- Documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, original și copie
- Chitanța reprezentând contravaloarea cărții de identitate

Și tinerii care nu au împlinit vârsta de 14 ani pot să își facă buletin biometric, la cererea părinților sau a tutorilor legali.


Valabilitatea cărților de identitate:

- 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 și 14 ani;
- 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;
- 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani.

CITEȘTE ȘI:

Tot ce trebuie să știi despre noua carte de identitate electronică. Cum se eliberează și ce avantaje oferă?

 

Clujul, primul oraș care implementează cărțile de identitate electronice

 

abonare newsletter