Actualitate

Un șofer băut s-a răsturnat cu mașina în Viișoara

Un șofer beat a provocat duminică seara un accident ușor în Viișoara.

Un șofer de 48 de ani s-a răsturnat cu mașina în timp ce conducea între Câmpia Turzii și Ceanu Mare, dar din fericire nu a pățit nimic.

„Conducătorul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Lunca Mureș, județul Alba, care se deplasa pe DJ 150, din direcția Câmpia Turzii spre Ceanu Mare, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile.


La fața locului s-au prezentat polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii și cei ai Secției 4 Poliție Rurală.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.    


În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal”, transmite IPJ Cluj.

abonare newsletter