Actualitate

Tarcea, despre intervenția autorităților clujene după furtună: „Viteza de reacție a fost bună. S-a lucrat și noaptea”

Viceprimarul Dan Tarcea a vorbit marți despre urmările furtunilor din ultimele zile de la Cluj, dar și despre felul în care autoritățile au gestionat situația.

 

 


Conform viceprimarului, pe lângă intervențiile realizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, au mai fost alte 70 de intervenții, ca urmare a furtunii de duminică seara.

 


„Atât colegii mei de la Siguranța circulației, de la salubrizare, Direcția Tehnică, au fost implicați în rezolvarea problemelor. Am reușit să decongestionăm și să eliberăm toate străzile și aleile care au fost blocate, aceasta fiind prima urgență, urmând ca în cursul săptămânii în curs să degajăm și spațiile verzi. 

Până în momentul de față, a fost semnalat un număr de 15 mașini avariate, sunt și altele care nu au fost raportate. 75% din iluminatul public nu a fost funcțional duminică seara, am reușit să îl restabilim și funcționează. Viteza de reacție a colegilor mei a fost una bună, și să știți că am fost noaptea pe teren, duminică spre luni, și i-am văzut la lucru. Încă de la prima oră au fost acolo, au fost monitorizați, am primit și rapoartele, însă sunt peste 50 de străzi unde au fost probleme și unde s-au rupt arbori. Nici restabilirea ordinii nu se poate face într-o singură noapte”, a declarat viceprimarul Tarcea, marți, la o emisiune radio.


CITEȘTE ȘI:

Canalizare de pe Calea Turzii, SPARTĂ în urma furtunii violente. Traficul, afectat în zonă. FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter