Actualitate

Două mitinguri, aceleași revendicări „anti-mască”. Cine sunt organizatorii protestului paralel cu mitingul AUR?

Două proteste, în două locuri diferite, dar la aceeași oră. Doi organizatori diferiți, dar aceleași revendicări anti-restricții. Cine e în spatele mitingului „anti-mască” paralel cu cel al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR)?

 

 


Două proteste anti-restricții - anti-mască, așa cu sunt ele cunoscute în spațiul public -, prin care au fost contestate măsurile de protecție instituite pentru prevenirea infectării cu COVID-19, au avut loc sâmbătă, 20 martie, la Cluj-Napoca. Pe de o parte, membrii AUR, în frunte cu liderul partidului, deputatul George Simion, au protestat împotriva vaccinării și obligativității de a purta mască, în fața Prefecturii județului Cluj.

 


De cealaltă parte, pe Bulevardul Eroilor, o altă manifestație a fost autorizată de Primăria municipiului Cluj-Napoca în același interval orar, între 15 și 17. Elena Coman, inginer, este cea care susține că a organizat protestul anti-restricții din apropierea Pieței Unirii și se dezice de AUR. A fost „apolitic”, susține Elena Coman.

Fără mască și distanțare - asta cer protestatarii

Elena Coman susține că, prin acest protest, s-a cerut renunțarea la restricții, deoarece ele nu ar aduce „niciun beneficiu”. Manifestanții au cerut anularea restricțiilor: fără distanțare socială, mască de protecție sau vaccinare obligatorie.


Contactată de monitorulcj.ro, Elena Coman nu s-a ferit să promoveze informații controversate - „medici care vor să folosească alte protocoale (...) dar (...) nu li se permite”; „Totul este o afacere” - și să enunțe teorii ale conspirației - „Vaccinarea încă nu este obligatorie (...) se discută în Senat și vor să pregătească legea”.

„În general am dorit să luăm atitudine în privința restricțiilor care sunt abuzive, pentru că nu vedem rezultate. Toată lumea se vaccinează și am fost chiar și pe primele locuri în ceea ce privește procesul de vaccinare. În Cluj chiar se respectă restricțiile, dar nu vedem rezultatele. În India au rezultate mult mai bune decât noi, folosind vitamina C și alte vitamine. Sunt medici care vor să folosească alte protocoale pentru a preveni virusul, dar pur și simplu nu li se permite. Totul este o afacere. Noi nu considerăm că aceste restricții au vreun sens mai ales că nu se vede niciun rezultat. Noi vrem să renunțăm la distanțare, mască, vaccin. Știu persoane care au respectat toate aceste măsuri și s-au infectat. Nu m-am vaccinat și nu îmi doresc asta. Vaccinarea încă nu este obligatorie, dar vor să facă acest lucru. Am auzit că deja se discută în Senat și vor să pregătească legea”, a declarat pentru monitorulcj.ro organizatoarea protestului anti-restricții, Elena Coman.


Elena Coman a spus că acest protest nu a fost organizat de partidul AUR, ci de „simpli cetățeni care doresc anularea restricțiilor”.

„Noi nu suntem membrii de partid, noi suntem doar niște cetățeni care am ieșit în stradă. Nu avem niciun fel de finanțare în spate, nu avem absolut nimic. Noi vrem să se renunțe la toate restricțiile, de la distanțare până la mască, dar și la vaccinarea obligatorie. Niciunul dintre cei care au participat la protest nu știu să fie membru al partidului AUR. Noi nu am interzis nimănui să vină la protestul nostru, dar nu a fost organizat cu un interes politic în spate” a specificat Elena Coman.


Protestul a fost organizat de reprezentanții AUR sau de niște „simpli” cetățeni?

Anterior discuției cu Elena Coman, jurnaliștii monitorulcj.ro au fost contactați de un anume Radu Hădârcă, care, prezentându-se drept „simplu participant” la manifestația de sâmbătă, a susținut că AUR nu a avut nicio legătură cu protestul anti-restricții de la Monumentul Memorandiștilor și a revendicat în mod repetat (cel puțin trei convorbiri telefonice, unele foarte virulente) ca articolul scris sâmbătă să fie șters sau modificat după placul său.

Prezentându-se drept „jurnalist” la justitiarul.ro și cotidianul.ro, Hădârcă nu s-a sfiit să adreseze cuvinte jignitoare și chiar injurii reporterilor monitorulcj.ro. justitiarul.ro este un site obscur care promovează informații controversate, unele la limita fake-news.

„Acordul” Primăriei, solicitat pentru ambele mitinguri în aceeași zi, 17 martie

Ambele manifestații au fost autorizate (de fapt, termenul folosit de Primăria municipiului Cluj-Napoca este „acordul”) în aceeași zi, la aceleași ore, la distanță de circa 500 de metri unul de celălalt, unul în fața Prefecurii, cel de-al doilea pe Bulevardul Eroilor, lângă Monumentul Memorandiștilor.

Solicitările (173531/42/17.03.2021 - pentru mitingul „Restricțiileabuzive impuse de Guvernul României” organizat de Coman Elena Ioana, respectiv 178286/42/17.03.2021 - pentru mitingul „Nemulțumiri față de restricțiile stării de alertă” organizat de AUR) au fost semnate de primarul Emil Boc și secretarul municipiului, Aurora Roșca, în 18 martie 2021, la ora 13.

Prefectul consideră că cerințele protestatarilor anti-mască sunt exagerate

Prefectul județului Clujului, Tasnádi István Szilárd, a spus, referitor la manifestațiile publice anti-restricții organizate la Cluj, că fiecare om are dreptul la libera exprimare, însă restricțiile trebuie respectate. De asemenea, el a spus că, în contextul epidemiologic în care se află Clujul, cerințele protestatarilor sunt exagerate.

„Nu cunosc procedura prin care s-a autorizat protestul. Fiecare persoană are dreptul la opinie și libertatea de exprimare este garantată, însă cât timp restricțiile sunt fundamentate prin opiniile specialiștilor în domeniu și sunt în vigoare, acestea trebuie respectate. În contextul epidemiologic în care se află în acest moment Clujul, cerințele (protestatarilor - n.r.) sunt exagerate”, a declarat pentru monitorulcj.ro prefectul Clujului, Tasnadi Szilard Istvan.

abonare newsletter