Actualitate

O mașină A LUAT FOC după ce a făcut accident în Cluj! Flăcările au făcut-o PRAF. FOTO

O mașină a luat foc după ce a fost implicată într-un accident rutier. A fost cuprinsă în totalitate de flăcări.

 

 


Accidentul i-a produs o avarie la motor. După ce șoferul a părăsit locul respectiv, lăsând mașina nesupraveghează, aceasta a luat foc.

 


Alerta a fost dată în jurul orei 21:40, sâmbătă, 31 ianuarie 2021.

„O autospecială a intervenit în cursul nopții trecute pentru a stinge flăcările care au cuprins o autoutilitară, care a ieșit în afara părții carosabile între localitățile Mănăstirea și Nireș.


Inițial, autoutilitara a fost implicată într-un eveniment rutier ușor, care a produs o avarie în zona compartimentului motor și nu a avut ca urmări rănirea vreunei persoane.
Șoferul a lăsat autovehiculul nesupravegheat pentru scurt timp, moment în care autoutilitara a luat foc, cel mai probabil în urma unui scurtcircuit al instalației electrice a autoturismului.

Pompierii au fost anunțați în jurul orei 21.40 despre eveniment, iar în momentul sosirii la fața locului, autovehiculul era cuprins în totalitate de flăcări. Deși incendiul a fost lichidat în scurt timp, autoutilitara, care circula fără încărcătură, a fost distrusă în totalitate de flăcări”, a transmis ISU Cluj.

abonare newsletter