Actualitate

60 de animale au murit după ce un adăpost a fost înghițit de flăcări

Un incendiu la un adăpost de animale a omorât 60 de necuvântătoare, duminică dimineața.

60 de animale au murit după ce un adăpost a fost înghițit de flăcări 60 de animale au murit după ce un adăpost a fost înghițit de flăcări

 

 


Un incendiu puternic a mistuit un adăpost în care se aflau 60 de animale, duminică dimineaţă, toate fiind găsite moarte de către pompierii arădeni după ce au reuşit să stingă focul.

 


Incendiul a cuprins un saivan de la marginea localităţii Sintea Mică, fiind trimise echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Arad, care au intervenit cu două autospeciale de stingere şi o unitate SMURD.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a declarat că, la sosirea echipajelor de intervenţie, adăpostul de animale ardea generalizat.


„Propagarea incendiului a fost favorizată de observarea târzie a acestuia. Flăcările au fost lichidate după aproape patru ore de intervenţie, dar din păcate au murit toate animalele, respectiv 30 de oi, 28 de porci şi doi cai”, a declarat Pleşca.

Pompierii urmează să cerceteze împrejurările în care adăpostul de animale a luat foc.


CITEȘTE ȘI:

O femeie de 75 de ani a CĂZUT într-o fântână de 15 metri adâncime

 


Accident GRAV la Cluj. Un șofer a lovit un motociclist

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter