Actualitate

A fost Michael Jackson lăsat să moară?

<p>Martorul cheie al avocaţilor doctorului Conrad Murray, judecat la Los Angeles pentru moartea lui Michael Jackson, a fost nevoit luni să recunoască greşelile profesionale ale medicului în cursul unui contra-interogatoriu dur, care a slăbit apărarea, relatează AFP, citată de Agerpres.</p>

 

A şasea şi ultima săptămână a dezbaterilor de la Curtea superioară din Los Angeles s-a deschis cu contra-interogatoriul doctorului Paul White, ale cărui concluzii constituie baza argumentării apărării dr Murray, acuzat de ucidere din culpă.

Dr Murray nu s-a hotărât încă dacă va depune mărturie sau nu la proces. „Am nevoie de timp şi nu m-am hotărât încă. Depinde de desfăşurarea procesului”, a declarat el în faţa judecătorului Michael Pastor, juraţii nefiind prezenţi.

Dr White, specialist în propofol, substanţa care ar fi provocat moartea cântăreţului, este adeptul teoriei că Michael Jackson şi-a făcut singur o injecţie cu anestezicul pe care-l folosea ca somnifer şi a înghiţit şi opt pastile de lorazepam, când medicul nu era în cameră.

„Admiteţi că au fost momente când doctorul Murray n-a respectat standardele de îngrijire pe 25 iunie 2009?”, a întrebat procurorul David Walgren. „Da”, a răspuns dr White. „Puteţi justifica faptul că dr Murray n-a sunat mai repede la urgenţă?”, a continuat procurorul. „Nu pot”, a recunoscut martorul.

Walgren l-a întrebat de altfel pe dr White dacă el i-ar fi dat propofol lui Michael Jackson, în fiecare noapte, timp de două luni înaintea morţii, în cazul în care cântăreţul i-ar fi cerut-o, aşa cum dr Murray recunoaşte că a făcut. „Nici nu m-aş fi gândit să fac aşa ceva”, a afirmat dr White.

Martorul a mai avut câteva astfel de afirmaţii nefericite, speculate prompt de procuror. Când i s-a cerut să-şi spună părerea despre faptul că dr Murray n-a spus nici paramedicilor, nici personalului de pe ambulanţă că i-a administrat propofol cântăreţului, dr White a spus: „Este un amănunt pe care l-a neglijat.” „Un amănunt? Declaraţi sub jurământ că a fost un amănunt?”, a continuat procurorul, iar doctorul a preferat să-şi retragă cuvintele. Walgren a pomenit şi de faptul că apărarea i-a plătit mărturia. Dr White a precizat că a primit 11.000 dolari, adăugând că aşteaptă „o completare”. Martorul cheie al Parchetului, dr Steven Shafer - şi el expert în propofol -, declarase că depune mărturie gratis.

La ieşirea din sala de audieri, procurorul Walgren a fost îndelung aplaudat de fanii lui Michael Jackson, prezenţi în hol.

În caz că este găsit vinovat, doctorul Conrad Murray riscă până la patru ani de închisoare.

abonare newsletter