Actualitate

Un pădurar clujean a fost condamnat la închisoare după ce a încercat să mituiască un polițist

Un pădurar din Cluj a fost condamndat definitiv la închisoare cu suspendare, după ce a vrut în mai multe rânduri să mituiască un polițist.

Un pădurar clujean a fost condamnat la închisoare după ce a încercat să mituiască un polițist Un pădurar clujean a fost condamnat la închisoare după ce a încercat să mituiască un polițist

Lăpuște Teodor, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Gilău, a fost condamnat prin decizie definitivă a Curții de Apel Cluj la pedeapsa de 1 an și 11 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată.

Din cercetări reiese că Lăpuște Teodor, în intervalul 12.10.2018 – 15.11.2018, i-a promis de trei ori unui poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Postul de Poliţie Comunal Râşca, o maşină de material lemnos de aprox. 20 metri cubi în valoare de 5000 lei, respectiv i-a înmânat funcţionarului public în 20.12.2018 suma de 1500 lei, toate actele materiale de mituire fiind săvârşite în legătură cu neîndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcţionarului, respectiv neconstatarea unor contravenţii sau infracţiuni la regimul silvic, precum şi îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu în sensul să-l anunţe cu privire la eventualele sesizări sau controale efectuate pe linie silvică.


La data de 12.10.2018 agentul de poliție, în calitate de şef de post al Postului de Poliţie Comunal Râşca, fiind avizat ca organ de cercetare penală din structura poliţiei judiciare, a formulat denunţ la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Cluj, iar ulterior în baza ordonanțelor de delegare emise de către procurorul de caz, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Cluj au efectuat mai multe acte procedurale în vederea administrării probatoriului în cauză.

CITEȘTE ȘI 


Un pădurar clujean a fost trimis în judecată pentru dare de mită în formă continuată

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter