Actualitate

O nouă promisiune. Tișe: „Prima maşină de gunoi să ajungă în centrul ecologic de deșeuri (CMID) până la finele lunii.“

După ce luni în șir a declarat că inaugurarea Centrului de Management Integrat al Deșeurilor va avea loc la 1 aprilie, președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, promite darea în funcțiune până la finalul lunii.

O nouă promisiune. Tișe: "În partea a doua a lunii aprilie, funcţionarea CMID-ului" O nouă promisiune. Tișe: "În partea a doua a lunii aprilie, funcţionarea CMID-ului"

De la lucrări intrate „în linie dreaptă, finalizarea acestora urmând a avea loc în a doua jumătate a anului 2018”, la „lucrări inaugurate, parţial, în 2019”, Alin Tișe vine cu o nouă promisiune. Președintele CJ Cluj a anunțat că prima celulă a Centrului de Deșeuri va fi funcţională până la finele lunii aprilie 2020.

"Avem o surpriză. În partea a doua a lunii aprilie, funcţionarea CMID-ului. Ne dorim să între în funcţiune, prima maşină de gunoi să ajungă în acest centru ecologic până la finele lunii acesteia. Am câştigat timp şi sper să reuşim", a declarat Tişe, la un post local de radio.


Stația de tratare a levigatului, amplasată din martie

Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) de la Cluj-Napoca a intrat „în etapa finală a lucrărilor”, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Cluj în martie 2020, după ce stația de tratare a levigatului din cadrul CMID a ajuns la Cluj-Napoca și a fost poziționată pe amplasament.

„Am intrat, cu adevărat, în etapa finală a lucrărilor de la Centrul de Management al Deșeurilor. Sunt ultimele dotări și lucrări pe care mai trebuie să le facem, motiv pentru care extrem de puțin timp ne mai desparte de darea în funcțiune a primei celule”, a precizat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.


În 4 ani, lucrările la Centrul de Deșeuri s-au scumpit, din pix, cu 20 mil. €

Jurnaliștii Monitorul de Cluj semnalează deja de ani buni că valoarea lucrărilor la Centrul de Deșeuri a depășit 100 de milioane de euro, de patru ori valoarea inițială, deși, în repetate rânduri au fost acuzați că prezintă cifre false.

Nu mai departe de anul trecut, în iulie 2019, Consiliul Județean ne-a trimis un drept la replică în care spunea că „afirmația potrivit căreia «Centrul de deșeuri [..] a ajuns să coste 101 milioane de euro, de patru ori valoarea inițială, și încă înghite bani” este una falsă!”.


“În primul rând, valoarea totală cumulată a întregului proiect «Sistem Integrat de Management Integrat al Deșeurilor în județul Cluj», care include atât activitatea de închidere a vechilor rampe de gunoi neconforme, cât și edificarea noului CMID, este mai puțin de jumătate din valoarea menționată în articol, respectiv de 231.920.074,13 lei (aproximativ 50 de milioane de euro)”, ne transmitea Consiliul Județean.

La nici 6 luni, instituția recunoaște negru pe alb că valoarea totală a investiţiei „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Cluj” este de 419.165.470 lei TVA inclus (101.652.836 euro).


CITEȘTE ȘI

CJ Cluj caută operator pentru Centrul de Deșeuri. Lucrările, gata până în aprilie?

 


CMID mai înghite niște bani de la buget, de data asta pe servicii de consultanță. Până când?

 

abonare newsletter