Actualitate

Bărbat din Florești, arestat preventiv. Fura carduri, telefoane și portmonee în autobuz

Un bărbat din Florești a fost arestat preventiv pentru comiterea mai multor furturi din buzunare.

Bărbat din Florești, arestat preventiv. Fura carduri, telefoane și portmonee de la clujenii din autobuz Bărbat din Florești, arestat preventiv. Fura carduri, telefoane și portmonee de la clujenii din autobuz

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de comiterea mai multor furturi din mijloacele de transport în comun. Ulterior, acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Conform probatoriului administrat, în perioada 1 martie 2019 – 14 ianuarie 2020, cel în cauză, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Florești, județul Cluj, ar fi săvârșit 6 infracțiuni de furt calificat, două tranzacții financiare în mod fraudulos, respectiv două infracțiuni de acces ilegal la un sistem informatic.


Potrivit IPJ Cluj, acesta acționa în mijloacele de transport în comun de pe raza municipiului Cluj-Napoca și, profitând de neatenția călătorilor, ar fi sustras portmonee, carduri bancare, bani, telefoane mobile din genți și ghiozdane.

De exemplu, la data de 1 ianuarie a.c., în intervalul orar 18:45-19:00, în timp ce persoana vătămată se deplasa cu mijlocul de transport în comun, bărbatul în cauză i-ar fi sustras din ghiozdanul pe care îl purta pe spate un portmoneu care conținea documente personale și bani. Ulterior, acesta s-ar fi deplasat la o benzinărie, unde ar fi efectuat 10 tranzacții contactless cu cardul de debit al persoanei vătămate, cauzându-i un prejudiciu de 1.000 lei.


Prejudiciul total cauzat de bărbat a fost estimat la suma de 5.500 de lei. În urma cercetărilor efectuate, prejudiciul a fost recuperat doar parțial. Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale, transmit reprezentanții IPJ Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter