Actualitate

Încă o amânare pentru Filarmonică

<p> </p> <p />Cu toate că reprezentanţii Primăriei se aşteptau ca o soluţie în cazul proiectării Filarmonicii din Cluj-Napoca să fie pronunţată la începutul acestei luni, instanţa a amânat dosarul până în 18 octombrie.

„Instanţa a admis cererea de intervenţie accesorie a Ordinului Arhitecţilor din România şi a respins cererea de intervenţie în cauză a câştigătorului desemnat, Vaal Arhitectură. A fost stabilit un nou termen pentru 18 octombrie”, a explicat Andrada Rarău de la Biroul Mass-Media al Primăriei.

Vă reamintim că, în urmă cu câteva luni, municipalitatea a decis să conteste în instanţă decizia Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) prin care s-a solicitat reluarea jurizării concursului de proiectare a Filarmonicii. Primăria Cluj-Napoca a cerut astfel Curţii de Apel Cluj să anuleze decizia CNSC de reluare a jurizării, pe motiv că nu poate fi aplicată şi să menţină deciziile comunicate prin raportul de atribuire a proiectării Centrului Cultural Transilvania. Primul pas în proiectul filarmonicii a fost cel al stabilirii temei de proiectare, în cadrul unui concurs de soluţii derulat de Primărie în perioada aprilie – iunie 2010. Câştigătorul desemnat a întocmit această temă, pusă la dispoziţia ofertanţilor anul acesta în cadrul unei noi proceduri, cea a concursului de proiectare internaţional, care a fost anunţat atât pe SEAP cât şi pe portalul european de achiziţii publice. Al doilea pas a fost semnarea protocolului de asociere între Municipiul Cluj-Napoca şi Ordinul Arhitecţilor din România, în vederea organizării unui concurs de soluţii finalizat prin negociere, fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare în vederea atribuirii contractului de proiectare a noului Centru Cultural Transilvania. În martie anul acesta, în urma jurizării de către juriul internaţional recomandat de OAR, a fost desemnat câştigător Vaal Arhitectură, Popp şi Asociaţii, preţul de proiectare fiind de 2.160.000 lei fără TVA, iar termenul de execuţie de 6 luni.    M.O.

Ultimele Stiri
abonare newsletter