Actualitate

Cluj-Napoca are buget de 350 mil. € pentru 2020

Primăria Cluj-Napoca va anunța în decursul zilei de luni principalele proiecte către care vor merge banii din bugetul local.

Proiectul bugetului local al municipiului Cluj-Napoca urmează să fie pus în dezbatere publică peste două săptămâni.

Totalul bugetului pentru anul 2020 va fi de aproximativ 350 de milioane de euro, dintre care, circa 30 de milioane de euro vor fi alocate de la bugetul local, iar restul din surse locale, precum taxele și impozitele clujenilor, dar și finanțări trase local.


Aproximativ 140 de milioane de euro din întregul buget vor fi direcționate către investiții. Alte 60 de milioane de euro vor merge pentru transportul public, însemnând achiziția de mijloace noi de transport, dar și plata subvențiilor pentru anumite categorii sociale.

Cea mai mare parte a cheltuielilor, aproximativ 160 milioane de euro vor fi direcționate către salarii și cheltuieli sociale (fixate prin lege, pe care administrația locală este obligată să le suporte).


De asemenea, Primăria își menține intenția de a aloca aproximativ 20% din buget pentru educație. Potrivit proiectului de buget la care actualmente se lucrează, 20% din resursele financiare ale municipiului Cluj-Napoca vor fi cheltuiți pentru dotările școlilor și liceelor, precum și pentru pentru reparațiile curente și investițiile în extinderea și modernizarea mai multor unități de învățământ. În proiectul de buget pe acest an vor fi prevăzuți bani și pentru asigurarea de burse școlare pentru toți elevii care au media generală de peste 8,50.

În anul 2019, bugetul local a fost de 326 de milioane de euro, după ce municipalitatea clujeană a pierdut 20 de milioane de euro de la Guvern.

Ultimele Stiri
abonare newsletter