Actualitate

Luna Amară, la 20 de ani de la înfiinţare. Una dintre cele mai apreciate trupe clujene a luat fiinţă într-o cofetărie

Luna Amară a împlinit două decenii de existenţă. Cei cinci membri se pregătesc acum să relanseze primul lor album, care să stârnească nostalgia fanilor, dar şi de un turneu prin ţară.

Luna Amară, la 20 de ani de la înfiinţare. Una dintre cele mai apreciate trupe clujene a luat fiinţă într o cofetărie Luna Amară, la 20 de ani de la înfiinţare. Una dintre cele mai apreciate trupe clujene a luat fiinţă într o cofetărie

La sfâşitul anilor ’90, când România încă era extrem de bulversată, când oamenii nu aveau curajul să îşi spună punctul de vedere, doi tineri se întâlneau întâmplător într-o cofetărie. Din dragoste pentru muzică au început să discute şi aşa s-a născut cea mai apreciată formaţie de muzică din Cluj-Napoca, Luna Amară. Cei doi tineri erau Nick Făgădar şi Mihnea Blidariu, care au rămas de la început împreună. Au fost şi alţii care au venit, au plecat, iar acum formaţia este alcătuită din ei doi, Sorin Moraru, Răzvan Ristea şi Andrei Boţan, iar împreună vor relansa primul lor album, „Asfalt”.

Doi tineri pasionaţi de muzică se întâlnesc într o cofetărie

Drumul de 20 de ani a fost lung, uneori cu peripeţii, cu celebritate, cu cenzură, cu zâmbete şi prietenie şi, după cum ziceam, totul a început într o cofetărie.


„În toamna anului 1999, eu şi Mihnea ne am împrietenit la cofetăria părinţilor mei. Din când în când, seara, făceam câte un chef acolo, între prieteni. Aveam chitara acustică acolo, mai cântam şi într-o seară am vorbit cu Mihnea despre piese, ne-am spus ideile şi ne-am decis să facem trupă. Mai aveam un prieten, Radu Cindrea, şi noi trei ne întâlneam seara la cofetărie. Am pus cap la cap mai multe piese şi atunci era Balul Arhitecturii, un eveniment important cumva în Cluj. Nu erau atât de multe concerte ale trupelor româneşti la vremea aceea. Aveam nişte prieteni la arhitectură şi l-am chemat şi pe Claudiu Purcărin, fiindcă aveam nevoie de o secţie ritmică. Aceea a fost prim cântare”, îşi aminteşte Nick Făgădar.

Astfel, ei s-au cunoscut în noiembrie, iar pe 11 decembrie au avut prima cântare, sub numele „The Ideal Crash”. Erau tineri, curajoşi, erau furioşi faţă de societatea în care trăiau şi faţă de sistemul de educaţie şi cel politic în general, aşa că au avut multe de spus prin cântecele lor.


Concerte, celebritate şi cenzură

Deşi au trecut douăzeci de ani, sunt tot tineri, tot veseli, tot îndrăgostiţi de muzică şi de formaţia lor. Îşi amintesc cu drag toate detaliile din cele două decenii. Uneori le încurcă, dar îşi aminteşte altul. „Noi suntem o trupă ghiduşă”, spune Mihnea Blidariu.

Ulterior, în trupă au venit şi Petre Găvrilă la tobe şi Gheorghe Fărcaş la bass, iar la începutul anului 2000, în ianuarie, cântau în deschiderea unui concert al Adei Milea. La puţină vreme l-au cunoscut şi pe primul lor impresar, pe Richard Constantinidi, care i-a ajutat să cânte în faţa a peste 10.000 de oameni.


„Marea schimbare a venit când Vama Veche a concertat pe platoul Sălii Sporturilor. Ei aveau un proiect prin care în fiecare oraş chemau o trupă de începători să cânte. Richard a fost la conferinţa de presă şi le-a dat un demo celor de la Vama, iar ei ne-au chemat să cântăm. Aveam 5 piese trase atunci. Asta era în luna mai 2000. A fost prima noastră mare ieşire în public. Erau peste 10.000 de oameni în public atunci”, povesteşte Nick. „Era lume până în staţie la tramvai, până la podul Garibaldi”, îl completează Mihnea.

Impresarul le-a sugerat să găsească un alt nume pentru formaţie, ceva românesc, ceva uşor de reţinut. Ideea a apărut tot în aceeaşi cofetărie.


„El ne-a sugerat să alegem un nume în limba română. Tot la veşnica cofetărie, timp de vreo trei săptămâni, am făcut tot felul de liste şi într-o seară a venit Mihnea cu ideea să ne spunem Luna Amară şi aşa a rămas”, spune Nick.

În toamna anului 2000, în septembrie, au cântat pentru prima oară oficial sub numele de Luna Amară, nume care a rămas în sufletele clujenilor. La scurt timp aveau nevoie de un nou toboşar. Aşa a venit Răzvan Ristea.


„Eu am ţinut legătura cu Nick şi după liceu, am mai vorbit, dar ne am întâlnit mai puţin. Am făcut amândoi liceul la Şincai. Eram în clase paralele. Ştia că eu cânt la tobe şi m a contactat. Am mers, am dat probă şi cam asta a fost”, îşi aminteşte Răzvan.

Anul 2000 a fost unul plin de concerte. Din ce în ce mai multă lume auzea de Luna Amară. Atunci au cântat pentru prima dată şi în afara Clujului. Prima dată la Bucureşti, apoi la Craiova. Un an mai tarziu, Gheorghe Fărcaş s-a retras, iar în locul său a venit Sorin Moraru.

„Am pornit din postura de fan Luna Amară. Auzisem o melodie la radio şi era ceva ce nu mai auzisem în România şi am fost profund impresionat, mai ales că prima dată i-am auzit cântând live şi am murit de râs, fiindcă trupa încă nu era bine închegată. Erau în deschidere la Ada Milea şi era un fel de Phoenix combinat cu Metallica si Beatles, dar în sensul rău. Nu am rămas cu nimic de la acel concert. Apoi, când i-am auzit la radio, nu mi-a venit să cred. Am mai mers ulterior la concert cu un prieten şi nu ne venea să credem cât de bine sunau. Eu atunci eram în altă trupă. Colegii se supărau că mergeam la concert la Luna Amară. În toamnă am cântat în deschidere la Iris cu formaţia din care făceam parte, au cântat şi ei şi atunci mi-au propus să merg la ei”, spune Sorin.

Primul album şi prima cenzură

În 2003, însă, au fost pentru prima dată cenzuraţi.

„Era ceva eveniment, era cu mici, cu tot felul de tiribombe şi am avut un discurs din acesta critic în care am zis că nu ni se părea nouă că despre asta este vorba în Europa şi ni se părea o chestiune prea neaoşă. Am comentat şi de faptul că gardurile erau prea departe de scenă, deci şi oamenii erau departe. Erau cel puţin 10 metri între scenă şi public. Am început să cântăm piesa Folclor şi am văzut organizatorul cum ne taie sunetul după prima strofă. A venit pe scenă şi ne-a spus că instigăm la violenţă pentru că le-am spus oamenilor să vină mai aproape”, a povestit Mihnea.

În 2004 a apărut primul album, dar înregistrările au început în 2002.

„Albumul trebuie să apară. A fost tras în vreo patru studiouri, a fost o aventură totală cu mijloacele financiare şi tehnice de la acea vreme. În momentul în care a apărut cântam atât de mult încât cam toată lumea ştia toate piesele de pe albumul acela. Cumva din start a fost ca un album de colecţie pentru oamenii care ştiau pe de rost cam tot ce apăruse pe albumul acela. S-a vândut foarte bine. A fost un turneu destul de lung şi eram una dintre puţinele trupe care facea critică socială, critică politică”, povestesc membrii formaţiei.

Cea mai recentă schimbare a avut loc odată cu venirea în formaţie a lui Andrei Boţan.

„Când a apărut Asfalt, aveam 10 ani. Eram în liceu şi îl ascultam şi mă gândeam să îmi fac trupă, că începusem de puţin timp să cânt la chitară şi ascultam Luna Amară. Până la urmă a plecat fostul chitarist, au organizat audiţii, am mers, am cântat, am intrat”, explică Andrei.

Luna Amară va începe, vineri, Turneul Aniversar, ocazie cu care vor relansa primul lor album.

Ultimele Stiri
abonare newsletter