Actualitate

Doi hoţi care furau din maşini au fost reţinuţi! Infractorii au sustras bunuri în valoare de 30.000 de lei

La data de 22 octombrie anul curent, poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Cluj -Napoca – Secția 2 Poliție au identificat şi dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de doi bărbaţi, în vârstă de 25 şi 26 de ani, ambii din municipiul Cluj-Napoca.

Cei doi sunt cercetaţi sub aspectul comiterii a 4 infracţiuni de furt calificat, constând în aceea că, în perioada septembrie – octombrie anul curent, ar fi sustras din 4 autoturisme parcate pe raza municipiului Cluj-Napoca mai multe unelte electrice folosite în construcţii. Prejudiciul estimat de părţile vătămate se ridică la suma de 30.000 de lei.

La expirarea perioadei de reţinere, cei doi vor fi prezentaţi în faţa magistraţilor în vederea dispunerii altei măsuri preventive.


Cercetările sunt continuate de către poliţişti în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi pentru recuperarea prejudiciului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter