monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Noua aplicație pentru compararea prețurilor a fost lansată

Consiliul Concurenţei a lansat Monitorul Preţurilor Produselor Alimentare, astfel că, începând de marți, consumatorii pot compara preţurile a 30.000 de sortimente din 1.700 de magazine din întreaga ţară.

Consiliul Concurenţei a lansat, marţi, platforma ''Monitorul preţurilor la alimente'', care permite compararea a peste 30.000 de produse din 1.700 de magazine din întreaga ţară, cu scopul de a întări competiţia pe această piaţă şi a ieftini alimentele din magazinele cele mai scumpe.

"Când am o listă de cumpărături, pot cu uşurinţă compara preţurile, fără să merg din magazin în magazin. O fac mai uşor, de pe telefon sau computer. Pe oameni îi interesează preţurile cele mai mici şi această transparenţă în piaţă va obliga magazinele care au preţuri mai mari să le reducă, să coboare spre nivelul preţurilor mai mici", a afirmat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la evenimentul de lansare a platformei. El a adăugat că instituţia pe care o reprezintă va monitoriza aceste preţuri şi va face informări periodice.

"Monitorul preţurilor pentru alimente" a costat 1,42 milioane de lei.