Actualitate

Clujenii, invitați la un tur ghidat Re-descoperim Clujul dedicat comunității maghiare

Asociația Vechiul Cluj continuă a patra serie de tururi ghidate sub titlul-umbrelă consacrat, „Re-descoperim Clujul”.

Această ediție a tururilor este dedicată comunităților care au contribuit de-a lungul istoriei la modelarea orașului. Astfel, cel de-al cincilea tur al anului 2019 este dedicat comunității maghiarilor.

Clujenii interesați vor afla, sub îndrumarea ghidului dr. Cosmin C. Rusu, cadru didactic la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, contribuțiile acestei comunități numeroase la dezvoltarea Clujului, transmite Victor Salcă, vicepreședintele Asociației Vechiul Cluj.


Turul se va desfășura sâmbătă, 17 august 2019, iar punctul de întâlnire este Biserica Reformată din Orașul de Jos (cu două turnuri), de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 41, la ora 11:00.

Proiectul Re-descoperim Clujul se află la a patra ediție și este realizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Cluj-Napoca. Acest tur se desfășoară în cadrul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj 2019.

Ultimele Stiri
abonare newsletter