Actualitate

Accident GRAV în Mănășturel. Patru persoane au ajuns în stare gravă la spital

Patru persoane, printre care și un copil de doar 10 ani, au ajuns la spital azi-noapte din cauza unei depășiri neregulamentare.

Azi-noapte, în jurul orei 21.55, un bărbat își conducea mașina prin Mănășturel. La un moment dar, a făcut o depășire, fără să țină cont că mașina de care voia să treacă semnaliza stânga.

„Un bărbat de 41 de ani din comuna Ciceu Giurgesti, jud. Bistrița Năsăud s-a angajat intr-o depășire neregulamentară a unui autoturism care efectua manevra de virare la stânga, condus de un bărbat de 21 de ani din comuna Fizeșul Gherlii, jud Cluj și a intrat in coliziune cu acesta și ulterior cu un cap de pod”, transmit reprezentanții IPJ Cluj.


La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două SAJ. Când pompierii au ajuns la fața loculului, una dintre mașini era răsturnată pe plafon, iar înăuntru se afla un bărbat, care rămăsese blocat, deși ceilalți pasageri reușiseră să iasă din autoturisme.

„Un echipaj SAJ, care venea din județul Bistrița Năsăud, a acordat primul ajutor răniților până la sosirea echipajelor de intervenție.
Au primit asistență medicală de urgență doi bărbați, cu vârste de cca 40 de ani, care au suferit traumatisme multiple severe și care au fost transportați de urgență la spital, conștienți, de către un echipaj SMURD și unul SAJ. Au mai primit asistență medicală de urgență și au fost transportați la spital o femeie de 50 de ani și băiatul acesteia de 10 ani, de către un echipaj SAJ. Pompierii au stabilizat autoturismul răsturnat, au evacuat bărbatul ce nu a putut ieși singur din mașină, folosind echipamentele speciale, pentru a nu-i agrava leziunile și au asigurat siguranța salvatorilor și a persoanelor rănite pe timpul intervenției.”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Toate cele patru persoane transportate la spital au fost din autoturismul răsturnat, cel care a făcut depășirea neregulamentară.

Din autoturismul răsturnat se scurgea combustibil în interior, drept pentru care pompierii au fost nevoiți să asigure măsurile specifice de prevenire a incendiilor pe timpul operațiunilor desfășurate.

Ultimele Stiri
abonare newsletter