monitorulcj.ro Menu

Actualitate

14.600 de tineri din toată țara uniți în „ecOprovocarea” pentru a proteja mediul. EXIMTUR a premiat liceul cu cele mai bune rezultate (P)

Asociația ViitorPlus a anunțat rezultatele celei de-a IX-a ediții a programului educațional “ecOprovocarea”, ce are ca obiective principale motivarea, îndrumarea tinerilor pentru a deveni noi lideri în domeniul protejării mediului și îmbunătățirea stării naturii în comunitățile din care aceștia fac parte.

Peste 14.600 de elevi și profesori voluntari din 50 de licee, în 26 de județe, au participat în anul școlar 2018-2019 la cea de-a IX-a ediție a programului “ecOprovocarea” și au derulat activități de protejare a mediului, precum: plantări de arbori, colectare selectivă a deșeurilor reciclabile, curățarea spațiilor verzi, târguri cu schimb de produse reutilizabile, campanii de conștientizare.

Împreună au reciclat 121.600 kilograme de deșeuri, au plantat aproape 43.000 de puieți, au strâns peste 2.000 de saci de deșeuri din areale naturale, au derulat 305 campanii de conștientizare a importanței unui stil de viață ecologic, au organizat aproape 290 de târguri de economie circulară, adică aproape 14 mii de obiecte care au fost refolosite în loc să fie aruncate.

Programul extra-școlar ecOprovocarea a fost creat de asociația ViitorPlus, în urmă cu 9 ani, din dorința de a acoperi nevoia de educație pentru mediu a tinerelor generații. Programul îi învăță pe tineri să-și asume responsabilitatea, atât față de propriile comportamente, cât și față de problemele din comunitate care au legătură cu mediul înconjurător. Prin metode non-formale, elevii își îmbunătățesc cunoștintele despre starea actuală a mediului, iar prin organizarea de activități de protejare a acestuia, își îmbunătățesc abilitățile de leadership, învață să lucreze și să comunice în echipă, să negocieze.

EXIMTUR este partenerul educațional al acestui proiect național și a răsplătit Colegiul I.C. Brătianu din Pitești cu un premiu în valoare de 10.000 lei pentru cele mai bune rezultate obținute în concurs.

Elevii câștigători ai acestui program și profesorii lor îndrumători, în total 106 persoane, vor fi premiați cu locuri în “Tabăra de leadership pentru mediu ecOprovocarea” din luna august 2019, o parte din aceste locuri fiind susținute tot de EXIMTUR.

 “EcOprovocarea, pentru mine, a reprezentat mult mai mult decât un concurs educațional. A reprezentat multă muncă în a-i face pe colegii mei să conștientizeze impactul nostru asupra mediului. Am învătat că unde-s mulți și natura înflorește prin activitățile de ecologizare și plantare. […] Am reușit să-mi dezvolt abilitățile de leadership, lucrul în echipă, comunicare și managementul proiectelor, abilități care mi-au fost de folos în misiunile pe care le-am avut ulterior., spune Roxana Șerban, o tânăra din Zalău, care a participat în edițiile I, II și III ale programului ecOprovocarea și care a continuat studiile la Facultatea de Ingineria Mediului, din Cluj.

Cei care doresc să consulte clasamentul final al Concursului Național, îl pot accesa pe www.ecoprovocarea.ro. De asemenea, toți profesorii care doresc să predea ateliere non-formale despre protecția mediului, pot descărca gratuit toate materialele educaționale (plan de lecție, materiale auxiliare) folosite în programa ecOprovocarea https://www.ecoprovocarea.ro/resurse-profesori/ .