Actualitate

Consiliul Judeţean Cluj caută sprijin de 30000 €

Al doilea pas făcut de Consiliul Judeţean Cluj pentru Spitalul Pediatric Monobloc din Borhanci. Amintim că o expertiză tehnică arată că în zonă există risc foarte mare de alunecări de teren!

Consiliul Judeţean plăteşte 132.000 de lei fără TVA pentru servicii de suport în derularea procedurilor de achiziţie pentru proiectarea Spitalului Pediatric Monobloc Cluj.

În acest an, în februarie, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, anunța construirea unui Spital Pediatric Monobloc în Borhanci, în locul cartierului de locuințe pentru tineri promis de primarul Emil Boc, proiect compromis de ani buni.


Cel care va pune până pe contract trebuie să facă dovada experienței similare, adică să mai fi proiectat construcții noi de spitale finalizate cu proces verbal de recepție, şi să aibă experienţă de consultanţă în domeniul achiziţiilor. Forul judeţean caută cel puţin doi experţi cu expertiză în domeniul achiziţiilor publice, de cel puţin două contracte în ultimii trei ani.

Unitatea medicală ce se dorește a fi construită va avea un profil regional și va dispune de o capacitate de 700 de paturi, cu 200 mai mult comparativ cu cele existente în prezent.


Potrivit caietului de sarcini, activităţile prestatorului vor consta în: analiza temei de proiectare, a PUZ-ului, sprijin în elaborarea documentaţiei de atribuire (caiet de sarcini, formulare, model de contract), sprijin în perioada de desfăşurare a procedurii de achiziţie publică (răspunsuri la clarificări, analiză tehnică şi financiară a ofertelor, în calitate de expert fără drept de vot), sprijin în procesul de semnare a contractului etc.

“Una din prioritățile absolute ale Consiliului Județean o reprezintă edificarea unui Spital Pediatric Monobloc care să reunească în aceeași clădire toate secțiile Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca. Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca este un spital format din 15 secții și compartimente care totalizează 506 paturi. În momentul de față, acestea funcționează în nu mai puțin de 14 clădiri, dispersate pe întreg teritoriul municipiului Cluj-Napoca, cu toate inconvenientele și dezavantajele care decurg din această situație. Astfel, necesitatea dării în folosință, cât mai urgent, a unui Spital Pediatric Monobloc este justificată, în principal, de faptul că secțiile Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii își desfășoară activitatea în numeroase imobile situate la distanță mare unul de altul. Totodată, clădirile în cauză sunt vechi, într-o stare precară și o bună parte din ele revendicate, ceea ce face imposibilă repararea capitală și modernizarea lor”, transmite forul județean.


Consiliul Județean a identificat imobilul-teren unde se dorește construirea Spitalului Pediatric Monobloc.

Potrivit lui Tişe, viitorul spital este poziţionat între cele două centuri (centura Vâlcele-Apahida şi viitoarea centură metropolitană) cu acces la străzile Borhanci şi Sopor. Viitorul spital ar costa între 8 şi 10 milioane de euro și, potrivit lui Tișe, va fi ridicat în doi ani de zile.


Reamintim că Primăria Cluj-Napoca a aprobat Planul urbanistic zonal (PUZ) pentru Borhanci, unde are în vedere construirea de locuințe și dotări, şcoală, grădiniţă, creşă, centru de cartier, parcuri etc, dar o expertiză geotehnică a confirmat riscul la alunecări de teren (risc mediu-mare pentru aproape întreaga suprafață a terenului).

CITEŞTE ŞI


Cartierul de locuințe promis de Emil Boc în Borhanci și Spitalul Pediatric al Consiliului Județean, îngropate de alunecările de teren?

Ultimele Stiri
abonare newsletter