Actualitate

România, lovită de fenomene meteo extreme. 38 de avertizări de vijelii şi inundaţii în 9 zile

22 de avertizări de ploi, grindină, vânt şi 16 coduri hidrologice de inundaţii au fost emise în primele 9 zile ale lunii iunie, unele fiind cod roşu, ceea ce înseamnă pericol iminent. Climatologii atrag atenţia că vremea va fi la extreme şi în viitor şi asta din cauza schimbărilor la nivel global.

În anul 2019, în România s-a înregistrat pentru prima data o tornadă. Iar primăvara şi primele zile de vară au adus sute de avertizări meteo şi hidrologice. În unele zile, autorităţile au emis şi câte nouă astfel de avertizări.

“Perioada aceasta din an este în mod normal caracterizată de instabilitate mare dacă o comparăm cu celelalte luni ale anului totuşi intensitatea instabilităţilor a fost deosebită şi am avut de exemplu cantităţi de precipitaţii în luna mai aproape dublu faţă de normalul perioadei de referinţă 1981 – 2010, am avut inclusiv episoade de tornade. Explicaţia ţine de natura globală a schimbării climatice pentru că astfel de fenomene extreme sunt prezente peste tot în lume, evident depinzând de tipul de climă şi de regiune”, a declarat Roxana Bojariu, climatolog, pentru Mediafax.


Aceasta dă exemplul situaţiilor extreme înregistrate pe glob, cum ar fi inundaţiile din America de Sud şi temperaturile de 50-51 de grade în India şi Pakistan.

“Vorbim de o creştere a intensităţii şi frecvenţei fenomenelor extreme peste tot în lume nu doar în România şi pentru aceste fenomene cauza intensificării şi creşterii frecvenţei poate fi legată de schimbarea climatică. Datorită încălzirii globale avem în sistemul terestru o cantitate mai mare de căldură reţinută şi o cantitate mai mare de umiditate în atmosferă. Şi căldura şi umiditatea în atmosferă sunt transferate dintr-o parte în alta a globului tocmai prin aceste manifestări ori dacă avem mai multă căldură este clar că manifestările vor fi extreme”, mai spune Roxana Bojariu.


Modificările climatologice au fost accelerate după a doua jumătate a secolului XX, iar avertismentul specialiştilor este legat în special de creşterea concentraţiei gazelor cu efect de seră.

”Ne putem aştepta la cantităţi de precipitaţii din ce în ce mai mari pe perioade din ce în ce mai scurte şi localizat şi asta înseamnă risc crescut pentru inundaţii rapide, ne putem aştepta la manifestări din ce în ce mai severe pentru episoade de grindină, inclusiv la modificări ale statisticii în cazul tornadelor. Dacă vorbim de alte zone de pe glob, de exemplu în cazul uraganelor se vorbeşte deja în zonele tropicale, de introducerea unei noi categorii. Până acum sunt 5 categorii pentru intensitatea uraganelor dar se pare că pe viitor vom avea nevoie de a şasea categorie tocmai pentru că există o tendinţă de creştere a intensităţii în cazul uraganelor. Pe de altă parte sunt modificări ce se petrec şi în distribuţia gheţii în Arctica, este din ce în ce mai redusă suprafaţa acoperită cu gheaţă acolo, există aceste reduceri ale masei şi ale dimensiunii gheţarilor continentali care au efecte asupra omului şi ecosistemelor. Vorbim practic de o reconfigurare a întregului sistem climatic”, a spus climatologul Roxana Bojariu.


Tocmai din cauza schimbărilor climatice, în momentul de faţă este aproapae imposibil să fie emisă o prognoză pe o perioadă mai lungă de două săptămâni.

“Aşa cum arată informaţile acum, pe de altă parte există informaţii că am putea avea intervale caracteristice verii inclusiv în luna septembrie, deci o prelungire a verii. Aceste informaţii trebuie luate cu grijă, ele nu au un grad de realizare foarte ridicat şi este bine să urmărim actualizările iar pentru oameni cele mai informative rămân prognozele cu anticipaţie de câteva zile chiar prognozele de tip now-casting care îţi pot spune, chiar în cazul fenomenelor extreme, chiar dacă cu puţin timp înainte, dar îţi pot da informaţii ce te pot feri de neplăceri. Şi în această vară, şi în verile care vin ne putem aştepta la fenomene extreme, în toate anotimpurile în general”, a mai declarat Roxana Bojariu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter