Actualitate

Distracție scumpă pentru bărbatul care a scandalizat Dejul de Vinerea Mare

Un bărbat aflat în stare de ebrietate a lovit mai multe mașini și s-a încuiat în mașină, în cursul zilei de vineri, în cartierul Dealul Florilor din Dej. Acum a venit și „nota de plată” pentru întreaga „acțiune”.

Bărbatul în cauză a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit IPJ Cluj, urmând să plătească scump pentru scenele incredibile produse ieri, în urma cărora este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal.

Vă reamintim că, în cursul zilei de ieri, un dejean de 63 de ani, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe o stradă aglomerată din Dej, a produs din culpa sa un accident soldat cu pagube materiale. Imediat după incident, acesta a fost urmărit și oprit în trafic de către polițiștii dejeni, care au fost nevoiți să spargă unul dintre geamuri, deoarece șoferul s-a încuiat în mașină și a refuzat să deschidă portiera. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul nu avea permis de conducere și se afla și sub influența băuturilor alcoolice, aparatul etilotest indicând o valoare de 0,49 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

abonare newsletter