monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Tânăr prins după ce a jefuit o biserică și s-a urcat la volan fără permis de conducere

Un tânăr din comuna Sic a fost reținut de polițiști după ce ar fi jefuit o biserică și s-ar fi urcat la volan fără a deține permis de conducere.

Potrivit IPJ Cluj, la data de 15 aprilie, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Baciu au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 22 de ani, din comuna Sic, judeţul Cluj. Bărbatul este bănuit că, la data de 5 aprilie, pe timp de noapte, ar fi pătruns într-o biserică din localitatea Baciu, de unde ar fi sustras circa 1.000 de lei. Ulterior, acesta ar fi condus un autoturism pe DN 1F E81, prin localitatea Baciu, deşi nu poseda permis de conducere.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte prevăzute de Codul penal. La expirarea perioadei de reţinere, cel în cauză va fi prezentat magistraţilor Judecătoriei Cluj-Napoca în vederea dispunerii altei măsuri preventive.