Actualitate

Expoziție de fotografie „Zestrea Vie Românească” la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Muzeul Etnografic al Transilvaniei vă invită joi, 18 aprilie de la ora 13, la vernisajul expoziției de artă fotografică „Zestrea Vie Românească", a artistului fotograf Ilie Tudorel.

Expoziția de artă fotografică „Zestrea Vie Românească" prezintă într-un număr de peste 90 de lucrări de artă fotografică înrămate, unele de mari dimensiuni, cele mai valoroase elemente ale tradițiilor, datinilor şi obiceiurilor din cadrul patrimoniului cultural tradițional imaterial al României. Fotografiile din cadrul expoziţiei reprezintă o frescă elocventă a identitaţii tradiţionale românești, cuprinzând imagini despre portul popular, meşteşuguri şi ocupaţii rurale tradiţionale românești, meşteri populari, sărbători şi manifestări folclorice, tradiţii şi obiceiuri de Paști, Crăciun și Anul Nou, obiceiuri agrare, jocul şi dansul popular, botezul şi nunta tradiţională românească, etc. Un loc important îl ocupă în expoziție fotografiile dedicate „tezaurelor umane vii", dar și celor mai reprezentative tradiții şi meşteşuguri românești prezente pe Lista Patrimoniului Imaterial UNESCO Romania, cum sunt: doina, colindatul de ceată bărbătească, ritualul Călușului, tehnicile de prelucrare ale ceramicii de Horezu, jocul fecioresc din România, tehnicile de ţesere a scoarţelor româneşti tradiţionale şi practicile culturale asociate zilei de 1 martie.

Expoziția personală de artă fotografică „Zestrea Vie Românească" a artistului baimărean Ilie Tudorel ne arată azi patrimoniul tradiţional românesc la confluenţa dintre trecut şi viitor.


Expoziția va fi deschisă în perioada 18 aprilie – 12 mai 2019 în sălile de expoziții temporare de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, strada Memorandumului nr. 21.

Ilie Tudorel este un artist fotograf din Baia Mare, judeţul Maramureş. S-a născut în 9 octombrie 1961 la Ardud, judeţul Satu Mare. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici (U.A.P.) sucursala Baia Mare şi al Asociaţiei Internaţionale „Euro Foto Art". Este preşedinte al Clubului Foto-Video din cadrul Asociaţiei „Millennium" din Baia Mare.


Artistul a fost prezent în 112 de expoziţii de artă fotografică, din care 58 de expoziţii personale şi 54 expoziţii de grup în diverse aşezaminte de cultură din România, Belgia, China, Polonia, Ungaria şi Ucraina. În anul 2015 a primit „ Premiul de Excelenţă " acordat de revista „Gazeta de Maramureş ". Fotografiile sale au fost publicate în albumele de artă fotografică „Romania Photography Exhibition in Zhuhai 2018 China", „Stilul de viaţă european în Transilvania de Nord", „Fotoetnografica", „Dialog...", revistele de cultură „Familia Română", „Cetatea Literară", „Porţile Nordului", revista internaţională de turism „ BeTUI ", săptamanalul „Zi de Zi– Oradea & Bihor", albumul turistic CAREI precum şi în numeroase cărţi .

Ultimele Stiri
abonare newsletter