monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Povestea unuia dintre creatorii TIFF

Oana Bujgoi este mama unui adolescent de 12 ani, jurnalist, om de televiziune, director de locații pentru câteva filme importante românești, unul dintre creatorii TIFF și organizator al Festivalului de Film Gopo.

În perioada 2002 - 2006, Oana a fost Managerul Departamentului Invitaţi al festivalului, devenind Director Executiv TIFF în anul 2006.

A fost parte importantă din multe începuturi și are câte o poveste pentru multe schimbări radicale ale ultimilor 30 de ani la noi.

Cine din familie te-a apropiat de presă, de artă, de film?

Aveam un unchi, actor la Piatra Neamț, Mircea Bibac, care a plecat din țară când eu aveam 5 ani. Dar, până să emigreze, ai mei mă trimiteau cu el la teatru. Omul, sigur, avea repetiții, așa încât trebuia să mă convingă să fac liniște. Și a găsit soluția când mi-a zis: „uite, el e șeful, dacă se supără iese urât!”. Până m-am făcut mare mi-a fost frică de Nicu Alifantis, despre care eram convinsă că este un șef foarte ușor de enervat.

Părinții mei au fost niște oameni foarte mișto, dacă este să mă întorc la întrebarea ta. Și eu, și fratele meu am fost crescuți foarte liber, nimeni nu a proiectat nimic pentru viitorul nostru. Sigur că era bine să fi avut o meserie. Ce fac eu nu este o meserie. Iar tata nici acum nu pricepe cu ce mă ocup. Și, din timp în timp, le ghicești panica aia: „dacă nu se descurcă cu banii?”.

Cum te-a schimbat copilul?

Nu-mi dau seama dacă m-a schimbat. Nu m-am visat mamă, nu m-am proiectat, nu am negat posibilitatea de a fi mamă, nici nu am tânjit după ea.

Este o chestie firească, dar care m-a luat pe nepregătite. Eram complet neștiutoare în ale maternității, iar asta m-a și speriat foarte tare. Pentru că nu luasem în calcul această posibilitate, oricât de straniu ar părea, chit că aveam 33 de ani.

Am avut norocul că locuiesc în aceeași casă cu părinții mei, așa că m-a ajutat mama, iar în rest m-am prins singură despre cum se face. Și acum recomand aceeași carte, Mama și copilul, cartea roșie din 1978, după care ne-au crescut și pe noi părinții.

Dacă vreți să pierdeți vremea cumpărați alte prostii, dar eu zic că acolo este cheia.

Eu spun despre copil că este ca un aparat electrocasnic pe care îl cumperi fără instrucțiuni. Iar, într-un mod bizar, femeile din jurul tău uită prin ce au trecut și nu mai știu să te învețe niște lucruri elementare. Cred că le ia Dumnezeu mințile să uite repede și să poată face alt copil.

Te recunoști în el?

Da, sunt multe lucruri pe care le văd acolo, dar le accept, spre deosebire de mulți părinți care au uitat cum erau și ce făceau în liceu. Copilul meu are 12 ani și face niște lucruri pe care le făceam și eu la vârsta lui, dar nu le-am uitat.

Știu foarte clar la ce să mă aștept. Și nu am o problemă de control exagerat al copilului. Eu, de pildă, nu mi-am băgat niciodată nasul în telefonul lui. Am încredere în el. E un om cu viața și problemele lui. Mi se pare firesc să îl respect.

Să îi violezi intimitatea copilului mi se pare cel mai urât lucru pe care i-l poți face.

Mama așa ne-a crescut, a preferat să nu știe niște lucruri. Nu cred că era naivă, dar ne-a lăsat liberi, iar asta te face un om integru.

Citiți interviul integral pe life.ro