monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Ce cadou de 8 Martie oferi femeilor din viaţa ta? Idei originale de cadouri de 8 Martie pentru iubită, soție și mamă (P)

Se întâmplă ca, uneori, cuvintele să fie insuficiente sau slabe ca şi intensitate. Alteori, din contră, sunt de prisos. A exprima verbal dragul sau recunoştinţa faţă de o persoană poate să nu fie întotdeauna la îndemână.

 Când cineva contează mult şi puternic pentru tine, apare şi nevoia firească de a-i oferi un cadou deosebit, unul care s-o lase fără respiraţie. Cuvintele se pot dovedi a fi neputincioase în acele clipe. Dar un cadou potrivit, nu. Acela este cadoul special care transmite ceva despre tine şi aproape că vorbeşte în numele tău. Este unic, aşa cum suntem fiecare, este ales din suflet, aşa cum trebuie să fie. Cadoul care înglobează o parte din ce însemni tu va şti să transmită cel mai bun mesaj din partea ta. Este momentul când nici nu mai este nevoie de cuvinte.
Femeile din întreaga lume au o zi care le este dedicată pe de-a-ntregul. Se apropie 8 martie, ziua lor. Personajele principale feminine din viaţa ta merită răsfăţate în cel mai frumos mod cu putinţă. Este încă o ocazie de a-i reaminti femeii dragi ce înseamnă pentru tine. Sentimentele tale alese, alături de un cadou surprinzător, care-i va declanşa emoţii, îi vor creiona garantat o zi fericită. Aşa cum eşti şi tu convins că merită. Tu în ce culori vrei să-i desenezi acea zi?

Parcurge pista noastră presărată cu 3 sugestii de cadouri 8 martie.

Cadou pentru iubită de 8 martie. Cutia de bijuterii

Iubita ta este cea mai cea femeie din lume. Altfel, nu te-ai fi hotărât, în sfârşit, să o transformi în tovarăşa ta de şi pe viaţă, nu-i aşa? Dar ssst! Ea nu ştie încă acest lucru. Ce mai, nici nu se aşteaptă să i se întâmple prea curând, cunoscându-te atât de bine. Deşi visează de mult la asta, nu are nici cea mai mică idee asupra a ceea ce urmează să i se întâmple. Ai pus de ceva vreme ţara la cale, a venit timpul ca ingeniozitatea ta să iasă la lumină. Aţi planificat să sărbătoriţi ziua de 8 martie împreună, într-un city-break la Roma. Iubita ta nu are nici cea mai mică presimţire că în geanta ei de călătorie vor apărea obiecte necunoscute. O cutie de bijuterii va fi aşezată strategic înăuntru, peste ţinuta ei de aseară. Va fi intrigată şi uluită, în acelaşi timp, atunci când va da de ea. Va şti prea bine că nu putea să-şi fi pus vreo cutie de bijuterii, deoarece ea nu are aşa ceva. Se va gândi, probabil, că i s-a înscenat ceva (poate chiar la aeroport?!). Să nu te sperie reacţiile ei, sunt femeieşti, ştii doar. O scoţi tu la capăt, direct implicat fiind. Pune jos smartphone-ul ăla şi priveşte-o! Priveşte-o cum se perpeleşte ca şi când ar i-ar fi trecut vreun OZN prin faţă. Cutia de bijuterii, obiectul necunoscut, pe care o ţine acum în mână, ascunde cel mai sugestiv indiciu al legământului pe viaţă. Când  îl va descoperi, va fi…Ţi-am spune că nu ai nevoie de cuvinte acum, însă... Formula nu conţine decât 5 cuvinte magice, ce trebuie rostite ferm, sub forma unei interogaţii. Nu uita de gestul cavaleresc, plin de măiestrie. Să nu ai emoţii, răspunsul îl ştii deja. Ăsta da 8 martie de neuitat pentru o femeie! Nu ştim cum te vei descurca anul viitor pentru a surclasa o asemenea performanţă, dar sigur nu o vei dezamăgi.

Cadou pentru soţie de 8 martie. Geanta Anuschka

Au trecut ceva ani de când aţi fost declaraţi, în mod oficial, soţ şi soţie. Soţia ta nu a uitat nici acum maniera originală în care ai cerut-o în căsătorie…8 martie, city-break, Roma. Pentru a servi şi altora drept inspiraţie, ar fi putut fi listată în căutările Google pe sintagma „cadouri sotie”. (hyperlink) De asemenea, nici ţie nu ţi s-a şters din memorie împlinirea sufletească pe care o pot aduce lucrurile inedite făcute într-un mod inedit. Se apropie un nou 8 martie. Să fie acesta un alt moment memorabil?! Cade în sarcina ta, fireşte, să îl faci să devină aşa. Ultima dată când ea şi-a văzut într-o vitrină “geanta visurilor”, şi-a spus în sinea sa: „Dacă aş pune câte ceva deoparte la fiecare salariu, ar putea fi a mea.” A renunţat rapid la idee, pentru că întotdeauna apăreau alte lucruri în ordinea priorităţilor. Gândul i-a rămas însă la peisajul floral, atât de viu, pictat pe o geantă Anuschka. Şi cum orice femeie merită să aibă, cel puţin o dată în viaţă, o asemenea geantă, a venit timpul să îndeplineşti o dorinţă. Ziua de 8 martie este o ocazie mult prea aşteptată încât să îţi permiţi să o ratezi prosteşte. Aşa că, când va reveni de la serviciu, va fi întâmpinată acasă, pe masă, de o Anuschka. Din ea răsărind gingaş tot atâţia trandafiri coloraţi câte zile de 8 martie aţi numărat voi doi împreună. Îţi poţi imagina deja entuziasmul ei copilăros şi zgomotos, aproape că îi poţi vedea chipul fericit. Cu un asemenea accesoriu pe umăr, seara ei de 8 martie împreună cu tine va fi, pur şi simplu, nemaipomenită. Fiindcă ea, soţia ta, e ca nimeni alta, adică exact ca o Anuschka.

Cadou pentru mama de 8 martie. Trusa de manichiură

Orice mamă din lumea asta este o eroină. Eroină pentru toate misiunile îndeplinite cu succes. Eroină pentru câte a făcut şi modul în care le-a făcut. Din copilul de-o şchioapă, fragil, care erai, te-a transformat într-un om mare, sigur pe el. Mâinile ei te-au hrănit şi te-au purtat, te-au îngrijit şi protejat o viaţă, te-au mângâiat şi mustrat când a fost cazul. Vorba aceea, când mama a pus mâna, lucrurile au ieşit mereu cum trebuie. De 8 martie, vrei să te revanşezi printr-un cadou oferit cu dedicaţie celor mai frumoase mâini din lume. Mâinile mamei tale. O trusă de manichiură completă şi elegantă, de calitate, pentru ca unghiile ei să arate impecabil, aşa cum i-a plăcut dintotdeauna să le aibă. Mesajul tău către ea: “Pentru mâinile tale neobosite, pentru toate câte au făcut ele pentru mine. La Mulţi Ani cu dragoste, mamă!

Se spune că, pentru a nimeri pe cineva la fix cu un cadou inspirat, trebuie să îi cunoşti din preocupări şi obiceiuri. Din lucrurile care îi fac plăcere. Să dai dovadă de empatie. Dar şi de puţină fantezie. Apoi, să cauţi acele cadouri de calitate în timp ce te vei gândi cum poţi să i-l oferi într-un mod original.

Iubită, soţie sau mamă, ziua de 8 martie este, în mod cu totul special, pentru şi despre ele. Este firesc, oricare aşteaptă un cadou cel puţin simbolic, o atenţie, o floare alături de o îmbrăţişare.  Însă, dacă poţi să depăşeşti aşteptări, de ce să nu o faci? Devino un magician, ghicind visuri şi dorinţe, şi dăruieşte un 8 martie aproape de perfecţiune.

La Mulţi Ani, dragi femei!