monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Activitatea favorită a românilor pe Internet: COMENTATUL PE FACEBOOK!

Publicarea de comentarii şi mesaje pe Facebook a fost activitatea favorită a românilor pe Internet în 2018. Cel mai folosit dispozitiv pentru accesarea Internetului a fost telefonul mobil (86%), urmat la distanță de computer (numai 50,3%).

O analiză a Oficiului pentru statistică al UE – Eurostat arată că 61% dintre românii care au stat pe Internet în anul care a trecut au avut ca ocupație principală online publicarea de mesje și comentarii pe rețelele de socializare.
Următoarele două activităţi favorite ale românilor au fost: trimiterea de emailuri (42%), căutarea de informaţii despre bunuri şi servicii (41%), realizarea unei programări online la un specialist (5%) și vânzarea de bunuri şi servicii (3%).

Numărul utilizatorilor de internet a crescut

Ponderea utilizatorilor de Internet a crescut în 2018 în România cu 5,3% comparativ cu anul precedent, numărul românilor „conectați” ajungând la 11,7 milioane de persoane, cu vârste cuprinse între 16 şi 74 ani, conform Institutului Naţional de Statistică.
Ponderea celor care utilizează Internetul zilnic sau aproape zilnic este de 60,5% în rândul salariaților, care sunt urmați la foarte mare distanță de elevi și studenți, cu doar 15,3%.

Când nu sunt acasă sau la serviciu, românii folosesc pentru accesarea Internetului preponderent telefonul mobil (97,3%), urmat la mare distanţă de laptop (16,6%) şi tabletă (10,9%).