monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Lupta dintre bine și rău s-a dat duminica trecută pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca cu două reprezentații de excepție oferite de Ansamblul Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg (P)

Talentații balerini-patinatori ruși, membri ai Ansamblului de Stat al Baletului pe Gheață din Sankt Petersburg, au interpretat duminică, pe scena Operei din Cluj-Napoca, piesa „Frumoasa din Pădurea Adormită” pe acordurile celebre ale muzicii lui Piotr Ilici Ceaikovski, într-un eveniment unic în lume, scenă fiind acoperită complet în gheaţă. Spectacolul a avut două reprezentații, ambele uimind audiența.

Spectacolul a avut două acte, în prima reprezentație a fost prezentată petrecerea pe care împăratul a dat-o în cinstea ficei sale și momentul în care ursitoarea nemulțumită a vrăjit-o pe frumoasa fată de împărat. Apariția personajului negativ a transformat scena într-un tărâm de luptă dintre forțele binelui și forțele răului. Decorul de poveste de pe scena Operei Române, costumele impresionante și colorate ale balerinilor,  măiestria cu care patinatorii își execută mișcările și eleganța întregului moment i-au transpus pe participantii la spectacol într-o atmosfera de basm.

După scurta pauză care a avut loc, patinatorii au revenit pe scena și au continuat să impresioneze audiența cu eleganța mișcărilor lor. Povestea continuă, lupta dintre bine și rău devine și de data aceasta mai acerbă, iar în final, ca de fiecare dată, forța binelui și a iubirii înving forțele malefice și astfel iubirea reușește să distrugă blestemul.

Spectacolul oferit de Baletul pe Gheaţă din Sankt Petersburg lasă în urmă de fiecare dată un public înmărmurit în faţa superbelor producţii care îmbină, într-o manieră unică, aranjamentul simfonic al muzicii cu bogăţia costumelor şi măiestria balerinilor. Înfiinţat în anul 1967 și combinând pentru prima dată în lume baletul clasic cu patinajul artistic, Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheață din St. Petersburg a revoluţionat lumea spectacolelor. Konstantin Boyarski, fondatorul baletului a avut o viziune a spectacolului inspirată de operele lui Ceaikovski, însă prin îmbinarea mai multor tipuri de exprimare artistică: patinajul artistic, balet și muzică. Cu un succes covârșitor la publicul rus, spectacolul a devenit în scurt timp una din cele mai apreciate forme de exprimare artistică contemporană din lumea întreagă.

Spre deosebire de multe alte grupări de dans şi show pe gheaţă, ansamblul din St. Petersburg este unicul în lume care poartă titlul de "balet pe gheaţă", împletind elementele de patinaj artistic cu cele ale baletului clasic.

În prezent, ansamblul cuprinde aproximativ 80 de balerini pe gheaţă, are o recuzită cu 800 de costume spectaculoase şi este condus de directorul artistic Konstantin Rassadin, artist emerit al Rusiei şi fost solist al Mariinsky Ballet, elev al lui Rudolf Nuriev. Ca balerin, Rassadin a dansat alături de nume precum Mihail Barisnikov şi Natalia Makarova.

***

Spectacolele oferite de Ansamblul Baletului pe Gheață din Sankt Petersburg au fost organizate de Diesel Events.