Actualitate

A scăpat Clujul de gunoaie? Emil Boc susține că DA: "Totul a intrat în normalitate!"

După ce zeci de clujeni au semnalat cantitățile enorme de gunoaie adunate cu zilele la punctele de colectare, primarul Emil Boc susține că situația este sub control.

Cantitățile mari de deșeuri adunate în aceste zile, care au lăsat o imagine dezolantă în Cluj în prag de sărbători, au luat prin surprindere autoritățile, iar edilul recunoaște că au existat probleme cu firmele de salubrizare.

"Am făcut o vizită scurtă până la mama, la Răchițele, să cântăm o colindă, așa cum e obiceiul satului, apoi m-am întors la Cluj. A trecut cu bine (n.r. Crăciunul), n-au fost provocări prea mari, zăpada a fost sub control. Am avut niște probleme cu deșeurile până la Crăciun, pe de o parte au fost parcă mai multe deșeuri decât în oricare alt an, oamenii au făcut curățenie, dar am avut și o problemă pe un anumit sector. Cu implicarea colegiilor, inclusiv în seara de Crăciun, când am adus utilaje suplimentare, acum s-a revenit la normalitate", a spus Emil Boc, la un post de radio local.

Ultimele Stiri
abonare newsletter