Actualitate

Accident GRAV. O mașină a intrat sub un TIR

Un accident grav a avut loc în urmă cu puțin timp în localitatea Coplean.,

Din primele date, sunt 5 victime, dintre care 3 persoane sunt încarcerate. O persoană a decedat pe loc.

„Din cauza vitezei neadaptate în curbă, un autoturism a pătruns pe sensul opus, a lovit autoutilitara și ulterior tirul. O persoană a decedat (pasager) și 3 sunt rănite grav (conștiente), toate din autoturism. Trafic blocat pentru cercetare la fața locului. Fără alcool la conducătorii auto”, au transmis reprezentanții IPJ.


O persoană a murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc, duminică, pe DN 1 C în localitarea Coplean, judeţul Cluj, după ce un autoturism a intrat sub un TIR, traficul rutier fiind blocat.

Două autospeciale pentru descarcerare  din Detașamentul de Pompieri Dej și un echipaj de prim ajutor SMURD au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat și descarcerare.


„Au fost efectuate manevre pentru descarcerarea șoferului autoturismului timp de cca 15 minute, acesta fiind în stare de conștiență și cooperant, dar cu multiple traumatisme la nivelul feței și membrelor inferioare. Au mai primit  asistență medicală încă un bărbat și o femeie care au suferit multiple traumatisme, ca urmare a accidentului rutier, ambii pasageri ai autoturismului. Un bărbat, de asemenea pasager în autoturismul implicat în accident, a fost declarat decedat de către medicii ajunși la locul evenimentului. Pentru acordarea asistenței medicale au intervenit în cooperare cu echipele de pompieri și trei echipaje SAJ”, au transmis reprezentanții ISU.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter