Actualitate

“Trenul Unirii”, plin cu elevi şi profesori clujeni, a ajuns la Alba Iulia - FOTO

Aproximativ 400 de elevi şi profesori de la mai multe licee clujene au plecat sâmbătă dimineaţa cu două garnituri de tren la Alba Iulia, de 1 Decembrie, pentru a participa la manifestările organizate de Ziua Naţională.

„ISJ Cluj organizează de Centenar un proiect inedit intitulat 'Trenul Unirii', care se va desfăşura în ziua de 1 Decembrie şi la care vor participa 400 de elevi şi profesori din licee clujene. Am închiriat două garnituri de tren de la un operator privat, una va pleca de la Dej - Gherla, iar cealaltă din Cluj-Napoca, vor trece prin Câmpia Turzii şi Teiuş şi vor ajunge la Alba Iulia în jurul orei 10.00, unde vor participa la manifestările oficiale organizate pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a României”, a declarat, într-o conferinţă de presă, şeful ISJ Cluj, Valentin Cuibus.

Potrivit acestuia, cele două garnituri de tren "au fost pavoazate cu steaguri tricolore şi cu mesaje privind Unirea de la 1 Decembrie", iar la Teiuş va fi depusă o coroană de flori la placa amplasată în memoria unui ţăran din comuna clujeană Iara, Ion Arion, "care a fost împuşcat în 30 noiembrie 1918 de autorităţile vremii care se opuneau unirii, în timp ce el ducea steagul tricolor la manifestările de la Alba Iulia".


La plecarea spre Alba Iulia, în Gara Cluj-Napoca a avut loc şi o festivitate, la care a participat Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, care a oficiat o slujbă religioasă.

Ultimele Stiri
abonare newsletter