monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Mort de beat, a scăpat mașina de sub control și a ajuns în curtea unei case

O familie din comuna Frata s-a trezit în decursul zilei de duminică cu o mașină în curtea casei.

La data de 18 noiembrie, în jurul orei 17.35, poliţiştii au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment rutier cu pagube materiale, în comuna Frata, judeţul Cluj, respectiv despre faptul că o autoutilitară scăpată de sub controlul conducătorului auto a pătruns în curtea unei case şi s-a oprit ulterior într-un copac.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat faptul că cel aflat la volanul autoutilitarei, un bărbat de 40 de ani, din comuna Frata, judeţul Cluj, avea o concentraţie de peste 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform rezultatului testării cu aparatul etilotest.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.