monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Crimă șocantă în județul Cluj. Și-a sugrumat soția după ce a primit niște “flash-uri” de la o mașină parcată în fața casei – VIDEO

Crimă șocanta azi noapte în satul Lacu din comuna Geaca. Un bărbat în vârstă de 54 de ani și-a ucis soția în vârstă de 50 de ani. Cel care a anunțat oribila faptă a fost chiar criminalul, care și-a sunat fratele și i-a spus ce a făcut.

Cei doi soți locuiau în Cluj-Napoca, dar fiecare sfârșit de săptămână și-l petreceau în casa părintească a femeii, în localitatea Lacu. Astăzi urmau să taie porcul și nimic nu prevestea ceea ce urma să se întâmple. În această dimineață, în jurul orei 6:30, bărbatul și-a sunat fratele și i-a spus că și-a omorât soția, strângând-o de gât, scrie dejeanul.ro.

După ce a ajuns la casa celor doi, fratele agresorului a anunțat poliția. În scurt timp, locul a fost împânzit de polițiști și criminaliști care au început cercetările. Femeia zăcea fără suflare în dormitor, lângă pat. Dus la audieri, agresorul le-a povestit polițiștilor că, încă de aseară “a primit niște coduri, conform cărora la ora 3 și 19 minute trebuia să își ucidă soția”. Bărbatul le-a mai spus anchetatorilor că a trecut la fapte abia când un BMW de culoare neagră a parcat în fața casei și a făcut “flash-uri cu farurile, acela fiind semnalul stabilit de codurile primite”.

Bărbatul, care avea un atelier de tâmplărie, nu era cunoscut cu probleme psihice și nici nu făcea tratament. Urmează ca acesta să fie supus unei expertize pentru a se afla dacă a avut discernământ în momentul comiterii faptei.

Etichete: crima geaca