monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Fermierii vor primi în avans subvenţiile agricole pentru lucrările agricole de toamnă

Primii 100.000 de fermieri din cei 866.000 îşi vor primi, în avans, subvenţiile agricole pentru lucrările de toamnă, în data de 16 octombrie, reiese dintr-o declaraţie făcută de premierul Viorica Dăncilă, în deschiderea şedinţei de guvern.

Fermierii care au depus cereri unice de plată vor primi în avans, începând de marţi, 16 octombrie, subvenţiile necesare pentru efectuarea lucrărilor agricole de toamnă, a informat luni premierul Viorica Dăncilă.

„Începând de mâine (marţi - n.r.), fermierii care au depus cereri unice de plată vor primi în avans subvenţiile necesare pentru efectuarea lucrărilor agricole de toamnă. Chiar în prima zi, 16 octombrie, 100.000 de fermieri îşi vor primi banii, iar în următoarele zile alţi 350.000 de fermieri vor beneficia de plata în avans a subvenţiilor”, a declarat Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern.

Premierul a explicat că Executivul va acorda „70% din plăţile directe şi 85% din banii ce provin din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală”. „Astfel, în următoarele două săptămâni, vor intra în agricultură, doar din această formă de sprijin, 200 de milioane de euro. Plătim la timp subvenţiile, oferim fermierilor sprijinul de care au nevoie pentru pregătirea următorului an agricol. Îi mulţumesc domnului ministru Petre Daea şi colegilor de la APIA şi Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru munca depusă astfel încât plăţile să se facă în avans”, a adăugat Viorica Dăncilă.