Actualitate

Timp de o săptămână Clujul va fi capitala teatrului de animație

Cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete „Puck” va aduce săptămâna viitoare la Cluj, între 15 și 19 octombrie, 34 de spectacole din România, Franța, Olanda, Ungaria, Georgia și Ucraina.

Festivalul începe luni, 15 octombrie, la ora 10, cu spectacolul „Kajtus, vrăjitorul”, prezentat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași pe scena Teatrului Național din Cluj Napoca (TNC). Același spectacol va avea o reprezentație și de la ora 11.30. De la aceleași ore se va juca la Teatrul „Puck spectacolul „Fiul Muzicantului și dracii”, prezentat de Teatrul de Păpuși „Brighella”, Trupa „Harag György”  din Satu Mare.

De la ora 17, la Teatrul „Puck”, cei mici sunt așteptați la spectacolul „Cei trei mușchetari”, după Alexandre Dumas, prezentat de Teatrul Pentru Copii „Arlechino” din Brașov. Povestea mușchetarilor Athos, Portos și Aramis, cărora li se alătură D”Artagnan – un spadasin provincial  dornic  să ajungă gardianul regelui – adică un muschetar, derulează, în cheie comică, peripețiile prin care trec cei patru,  în încercarea  lor curajoasă de a îl învinge pe Cardinalul Richelieu – perfidul consilier regal – care prin toate mijloacele urmărește  să ajungă pe tron în locul regelui, cu ajutorul acoliților săi  printre care și duplicitara Milady.


Tot luni, de la ora 19, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” este programat spectacolul „O poveste japoneză”, prezentat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” – Iași, România.

“Povestea originală care stă la baza adaptării scenice este marcată de mitologia japoneză, în care cele trei femei puternice sunt adesea prezente. Povestea luptătorului de sumo  Yoneyama și a lui Marume insuflă o atmosferă de seninătate și fericire. Concepția regizorală se inspiră din patrimoniul cultural al Japoniei, din folclor, arta grafică și teatrul de papuși tradițional", spune Irina Niculescu, regizorul spectacolului.


„Aventurile lui Hotzenplotz”, prezentat de Teatrul de Păpuși „Bóbita” din Pécs, Ungaria, la Casa de Cultură a Studenților (CCS) din Cluj-Napoca. Același spectacol va avea o reprezentație și de la ora 12.

Miercuri, 17 octombrie, de la ora 19, în premieră la Festivalul „Puck”, la TNC va avea loc un spectacol de pantomimă, Light Souls, susținut de Quartet Dekru din Ucraina. Este o viziune modernă, elegantă și actuală asupra vieții noastre. Spectacolul prezintă o paletă vastă a emoțiilor umane cu cele mai pure și sincere sentimente aduse pe scenă, interpretate de mimi cu o plasticitate incredibilă și un joc desăvârșit.


Tot marți, de la orele 12 și 17, pe scena Teatrului „Puck” se va juca „Romanul nepublicat”, prezentat de Uniunea Independentă a Păpușarilor „Nike” din Georgia. Este un spectacol într-un singur act, în limba engleză, adresat publicului cu vârsta de peste 12 ani. Piesa se bazează pe povestirile lui O 'Henry, iar păpușile vor scrie romanul pentru spectatori, un roman care nu a fost publicat niciodată.

Joi, 18 octombrie, de la ora 19, la AMGD va fi prezentat spectacolul „Exuvia”, susținut de Teatrul Magisch din Olanda. Este un spectacol nonverbal despre căutarea posibilităților și restricțiilor noastre interioare. În acest spectacol nonverbal, Charlotte ne va duce într-o călătorie fără sfârșit, în care devenim conștienți de relativitatea spațiului care ne înconjoară. Spectacolul este adresat adulților.


Spectacolul „Bekkanko”, susținut de Teatrul „Ion Creangă” – București la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca. Regia: Vlad Massaci .

Teatrul Ion Creangă propune o poveste atipică despre acceptare şi sacrificiu, despre bine şi rău, dreptate şi nedreptate. Regizorul Vlad Massaci şi compozitorul Mihai Dobre, alături de scenografii Adrian Damian (decorul) şi Luiza Enescu (costumele) vor transpune poetica dramaturgului japonez Asaya Fujita într-un spectacol imersiv, care păstrează atmosfera poveştilor nemuritoare.


Spectacolul „Plexus Polaire”, susținut de Opera Opaque –  Franța vineri, 19 octombrie, de la ora 17.

Totul se petrece în cabaretul macabru al doamnei Silva. Fantastic și plin de umor, delicios de negru, teribil de strident. Scene periculoase și creaturi monstruoase, strigăte și lacrimi până la finalul mult așteptat. Și, doar pentru tine, doamna Silva se va confrunta cu propriile ei temeri, privindu-le direct în ochi! Spectacolul este adresat tinerilor și adulților.

Această ediție reia tradiția întâlnirilor școlilor de teatru din țară, fiind invitați studenți ai facultăților de profil din București, Iași, Târgu Mureș și Cluj.

Luni, 15 octombrie, de la ora 15 va avea loc la Muzeul de Artă (sala de expoziții temporare) lansarea volumului„Însemnări de pe lacul tulburat – Versuri”, de Slobodan Marković. Vor prezenta Slobodan Marković, Adrian Țion și Emanuel Petran.

Joi, 18 octombrie, în aceeași sală este programată de la ora 15 lansarea „Monografiei  Kovács Ildikó – regizor de teatru de păpuși”. Vor lua cuvântul Zsuzsa Szebeni, Anamária Nastasă Kovács, Claudiu Groza și Raluca Tulbure.

Un alt eveniment special al celei de-a 17 ediții a festivalului se numește „Festivaluri în dialog” și va două momente, ambele găzduite de sala de expoziții temporarea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca. Prima parte a manifestării este programată pentru marți, 16 octombrie, de la ora 15, iar a doua va avea loc miercuri, 10 octombrie, de la aceeași oră. Și-au confirmat prezența la discuții Louise Lapointe, Canada – președinte al UNIMA Festivals Commission, Selçuk Dinçer, Turcia – directorul Festivalului Izmir International Puppet Days, Palya Gábor Dávid, Ungaria – reprezentant al Festivalului „Păpușa” din Budapesta, Frauke Kemmerling, Germania – managerul Teatrului “Hänneschen” din Köln, Ioana Bogățan – directorul Festivalului “Povești” din Festival Alba Iulia.

Olivera Mudrinic, teatrolog din Serbia, Rachel Warr, Great Britain – director artistic, Marea Britanie, Miglinczi Éva și Virág Jenő, Ungaria – editori la “Art Limes”, Journal of Puppetry and Art.

Spectacolele din cadrul ediției din acest an a Festivalului Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete „Puck” vor avea loc atât la sediul instituției-gazdă, cât și pe scenele de la Casa de Cultură a Studenților, Teatrul Național „Lucian Blaga”, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” și în studioul Facultății de Teatru și Teatru și Televiziune a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Competiția festivalului cuprinde un număr de 16 spectacole pentru copii și adulți.

Juriul este format din cinci profesioniști ai genului teatral: Slobodan Marković, Raluca Tulbure, Zsuzsa Szebeni, Claudiu Groza și Andreea Chindriș.

Festivalul este organizat de Teatrul de Păpuși „Puck” și Consiliul Județean Cluj. Proiectul esterealizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, Asociației „Prietenii lui Puck”, Visit Cluj și Asociației „Esua”, Ministerului Culturii, Ambasadei Olandei la București și a Departamentului pentru Relații Interetnice. Parteneri: Teatrul Național „Lucian Blaga”, Opera Naţională Română Cluj Napoca, Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul UBB, AMGD, CCS, Puppet Media, Compania de Transport Public și Nord Vision.

 

Etichete: spectacol puck
Ultimele Stiri
abonare newsletter