Actualitate

Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, îi critică pe cei care boicotează referendumul

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că cei care boicotează referendumul fac un rău imens pe termen mediu şi lung ideii de democraţie, deoarece nu pot fi credibili, spunând să nu participe oamenii, iar altă dată, când vor fi alegeri politice, să susţină participarea.

Kelemen Hunor a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Arad că fără participare la vot nu se poate spune că ar exista o democraţie.

Potrivit preşedintelui UDMR, oamenii trebuie să meargă vot, şi să voteze „Da” sau „Nu”, în funcţie de cum le dictează conştiinţa, atitudinea corectă într-o democraţie fiind implicarea şi participarea, care sunt unele dintre elementele fundamentale ale democraţiei parlamentare.


Kelemen Hunor susţine că, după referendum, despre care crede că va fi unul valabil, trebuie să aibă loc o dezbatere în Parlament privind parteneriatul civil.
„Sunt convins că se poate reglementa acea instituţie prin care cei care nu doresc sau nu pot să încheie căsătoria să aibă instituţia reglementată prin lege prin care vor trăi împreună. Aşa cum au reglementat multe ţări acest parteneriat civil în Europa, într-un mod echilibrat şi corect, cred că trebuie să facă şi România. Acest pas trebuie făcut. Sper că această stare de tensiune din societatea românească va dispărea”, a subliniat preşedintele Uniunii.

Preşedintele UDMR a participat, sâmbătă, la Arad, la manifestările organizate în memoria celor 13 generali, martiri ai Revoluţiei paşoptiste unde a rostit un discurs în cadrul evenimentului programat la statuia Libertăţii din Arad.


Hunor nu a putut vota, sâmbătă, la Arad, la referendumul pentru redefinirea familiei, deoarece nu avea buletinul la el, astfel că va vota în altă parte, scrie Mediafax.

Întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Arad dacă va vota la referendum şi unde, Kelemen Hunor a spus că va vota dar nu ştie unde.
„Voi vota, bineînţeles, nu ştiu unde, sunt pe drum. Am vrut, sincer, să votez la Arad dar vineri la aeroport m-am trezit fără buletin. Nu am buletinul la mine, recunosc. Aici am vrut să votez (la Arad - n.r.), am stabilit că după ce se termină programul mă duc la vot, dar vineri dimineaţă a trebuit să mă duc la Bucureşti. Am plecat fără buletin”, a spus Kelemen.


Kelemen Hunor va putea vota doar după ce îşi va recupera cartea de identitate, care este acasă, la Cluj-Napoca.

Ultimele Stiri
abonare newsletter