Actualitate

Cristian Preda susţine pe blogul său exploatarea de la Roşia Montană

Europarlamentarul PDL Cristian Preda afirmă, pe blog, că susţine punctul de vedere al preşedintelui Traian Băsescu privind exploatarea de la Roşia Montană şi precizează că rămâne de văzut dacă se găseşte un politician curajos care să ia şi o decizie în legătură cu acest subiect.

“De ce susţin exploatarea la Roşia Montană

Susțin punctul de vedere al președintelui în privința exploatării de la Roșia Montană.
Cred că există trei argumente convingătoare în favoarea proiectului, pe care l-am apărat de altfel și în urmă cu câteva luni, în dezbaterea din PE.
E vorba, mai întâi, despre nevoia de a exploata resursele naturale. Astăzi, competiția în acest domeniu este formidabilă. A refuza exploatarea înseamnă a accepta să cumperi de la alții sau a rămâne sărac și marginal. Nu există alternativă. Dacă nici conjunctura recentă legată de încrederea în aur nu a convins, înseamnă că nimic nu poate convinge. Adversarii iraționali vor miza întotdeauna pe non-acțiune.
În al doilea rând, este vorba despre gestiunea rațională. Sunt convins că toate normele de securitate pot fi respectate la Roșia Montană. Nu poți să o faci, nu intri în joc: acesta ar trebui să fie punctul de pornire, și nu perspectiva pesimistă potrivit căreia nu suntem în stare să exploatăm nimic în condiții civilizate. De fapt, zona e acum calamitată. Cauza e evident în trecut, nu în viitor. Cred că putem avea ambiția de a face un proiect de exploatare în condiții foarte bune, care să protejeze mediul. Un ecologist rațional ar porni de aici, nu de la utopia re-creării naturii.
În fine, este vorba despre chestiunea locurilor de muncă și a dezvoltării durabile. S-a născut în ultimul timp ideea că există numeroase alternative la minerit. Eu zic că dacă ar fi existat s-ar fi văzut. Nu trebuie sacrificată o generație pentru a experimenta eșecul încă o dată.
Mai e ceva care nu ține doar de acest proiect, chiar dacă Roșia Montană se vădește a fi un caz-școală. E vorba despre curaj și responsabilitate, mai precis despre distribuirea lor în societate.
Dosarul Roșia Montană ne arată foarte clar cum se poate crea imaginea că ONG-urile sunt singurele entități responsabile, iar politicienii – doar niște papă-lapte care se acuză între ei de corupție. E adevărat că de ani buni politicienii amână luarea unei decizii, iar ONG-urile câștigă teren în plan simbolic.
De fapt, responsabilitatea e întotdeauna în curtea politicienilor. Pentru că ea e legată de reprezentare. Iar ONG-urile sunt prin excelență non-reprezentative, nefiind bazate pe vot, ci pe liberă asociere. Iată de ce ele nu trebuie să dea seamă, ci își oferă ca misiune să pledeze o cauză sau alta. Doar inacțiunea oamenilor politici poate crea iluzia de optică socială pe care am pomenit-o mai sus.
Președintele a dat o șansă acțiunii. Să vedem dacă de data asta se găsește un curajos care să ia și o decizie. Una veritabilă, nu doar pe cea de a amâna orice decizie.”

Sursa: http://cristianpreda.ro/

Ultimele Stiri
abonare newsletter